Vezi VIDEO
„Indrazneste sa iesi din banal!” E sfatul pe care specialistii in decoratiuni din Baia Mare il dau celor care sunt in cautare de podoabe tematice pentru masa de Pasti. Chiar daca vorbim de o sarbatoare traditionala, putina creativitate nu strica. Obiecte sub forma de ou, din plastic sau polistiren, realizate in diferite tehnici, de la decupaj pana la patchwork, dau un aer vintage, dar in acelasi timp la moda locuintei, in perioada sarbatorilor.
Anul acesta, in materie de decoruri de Pasti se poarta motivele florale si culori precum rosu, violet si auriu. Obiectele in forma de ou, lucrate cu mare migala si rabdare de artisti, sunt ideale pentru cei care vor sa isi aranjeze casa de sarbatori intr-un mod inedit.
“Pentru a iesi din monotonie, mergem pe cateva tehnici de lucru noi. Putem sa obtinem cateva obiecte decorative speciale, unicat. De exemplu, avem cateva lucrate pe plastic cu tehnica decupajului, altele cu o suprafata arsa, vopsita si stampilata”, a detaliat artistul Alice Noemi Szilagyi.
Pe langa ouale din plastic, specialistii propun si oua din polistiren decorate cu bucati de sevetel, cu ajutorul tehnicii decupajului, in combinatie cu petice din textile.
“Este o tehnica a peticelor, numita patchwork. Se vor folosi bucati mici din materiale vechi sau tricouri la care tinem, dar pe care nu mai putem sa le purtam si le vom “coase” pe ouale din scart, cu ace de gamalie. Completam partile mascate cu material, cu panglici sau margelute”, a detaliat Alice Noemi Szilagyi.
Nici decoratiunile sub forma de animale nu au iesit din trend. Realizate pe suprafete de scart si pe suport de dopuri de pluta, acestea pot lua forma unor puiuti colorati.
Sursa: Diana Grad