Analiştii şi patronatele sunt în alertă. Până în 2021, piaţa forţei de muncă din România va avea un deficit uriaş, de peste 1 milion de oameni.
Cum situaţia tinde să devină disperată, specialiştii în resurse umane îi învaţă pe şefii de companii să angajeze pensionari, studenţi ori să îi convingă pe cei inactivi să nu mai stea cu mâinile în sân.
Câteva cifre statistice sperie firmele din România. Faţă de 1990, a scăzut populaţia de până în 30 de ani cu peste 35 la sută. În schimb, a crescut numărul românilor de 70 de ani cu peste 50 la sută. Aşa că firmele se gândesc să angajeze pensionari. Dar să vedem dacă seniorii români sunt de acord să muncească.
“Nu. Am considerat că ajunge”, “Nu dragul meu, că stau cu nepoţii”, ”Am găsit, dar nu m-am mai dus. Ca paznic. Am fost tâmplar de meserie” – spun câțiva pensionari.
Dar, în afară de pensionarii de până-n 79 de ani, care ar putea munci, firmele sunt sfătuite să apeleze şi la tineri aflaţi la studii.
Specialiştii au identificat şi peste un milion de români din populaţia aptă de muncă, dar care, oficial, nu există în nicio statistică. Adică, nu sunt nici angajaţi, nici pensionari, nici studenţi.
Oana Muntean, Coaliţia pentru Dezvoltarea României: “Nu ştim ce fac. Stau acasă şi au grijă de familie. Poate pe piaţa neagră. Unii care nu sunt emigranţi, dar care lucrează sezonier în afara ţării.”
De pildă, Zinel Gogu, din judeţul Bacău, care nu a avut niciodată carte de muncă. Spune că munceşte cu ziua ca să-şi întreţină cei cinci copii, dar ar fi dispus să-şi găsească un loc de muncă, scrie Ştirile Protv.
Problema este că firmele nu îşi deschid puncte de lucru în zone unde trăiesc oameni ca Zinel Gogu din cauza lipsei infrastructurii. Iar acolo unde există, oamenii fug în vestul Europei.
Deficit de sclavi, nu de oameni . Nici un om nu renunta de bine la locul de munca, nici un om nu accepta sa fie umilit cat timp nu a gresit cu nimic ci doar nu „corecpunde” pretentiilor aberante .