Delegația maramureșeană prezentă la Academia de vara a Adunării Regiunilor Europei (AER Summer Academy Serbia 2019) din Novi Sad continuă implicarea în programul evenimentului. Zilele trecute s-au prezentat punctele de vedere și perspectivele maramureșene despre cum pot tinerii contribui la o dezvoltare ecologică, prin intermediul șefului Biroului de Informare Turistică, Dan Carpov, cu prezentarea “Tineretul cheia dezvoltării ecologice”. În cadrul workshop-ului pe această temă, consilierul județean, Călin Ștefan Pop, președintele Asociației Elevilor din Maramureș (A.E.M.), Denis Lazăr și consilierul Biroului Relații Internaționale, Gheorghe Paul Szaniszlo au răspuns întrebărilor din partea tinerilor participanți din Norvegia, Suedia, Turcia sau China.
Discuțiile în cadrul plenarelor A.E.R. (Adunarea Regiunilor din Europa) au continuat cu tema tinerilor în antreprenoriatul social și economia partajată, dar s-a vorbit și despre cum poate Europa să susțină o cultură a întreprinderilor nou înființate cu impact social sau dacă varianta antreprenoriatului e o posibilitate pentru tinerii fără locuri de muncă? Moderatorii panelului au fost Sarah de Heusch, de la compania “Smart Coop.”, Luca Spissu, Agenția Sardiniană pentru Politici Active pentru Muncă din Italia, Vladimir Nikic, de la Business Incubator Novi Sad, Aleksandre Davitadze, ministru adjunct pentru Educație, Cultură și Sport din Ajara Georgia.
Academia de vară AER Serbia 2019 se încheie sâmbătă, dar activitățile din cadrul programului Novi Sad, capitala tineretului european, continuă cu festivalul Exit.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult