O delegație a Parlamentului European a făcut o vizită de lucru în cabinetului președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Vizita oficială a coincis și cu prezența în Maramureș a ministrului Turismului, Mircea Titus Dobre, sosit în județ pentru dezbaterea publică pe Legea Turismului.
Eurodeputatul Viorica Dăncilă a subliniat faptul că, în această vizită în Cluj și Maramureș a insistat să îi fie alături și Constanze Krehl, europarlamentar german, care se află din anul 1991 în Parlamentul European și are un cuvânt greu de spus în cadrul Grupului Socialiștilor în Comisia REGI.
”Am insistat să vină colegele mele cu mine pentru a le arăta frumusețile acestor locuri și, totodată, să creăm o legătură între Maramureș și o regiune din Germania. Consider că, dincolo de proiectele europene ar fi benefică o prietenie între regiuni. Să ținem cont de faptul că, în Maramureș trăiesc etnici germani, motiv pentru care ne putem gândi la proiecte comune legate de sănătate, cultură, sport etc. Și este important ca, la nivelul Parlamentului European, să nu milităm doar noi pentru România, ci și colegii eurodeputați, care au avut ocazia să vadă aceste zone speciale”, a declarat europarlamentarul Viorica Dăncilă.
Președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea a întărit spusele europarlamentarului român, arătând că, în ultima perioadă, județul Maramureș a încercat să facă cât mai multe parteneriate, protocoale și înfrățiri cu diverse regiuni din Europa.
”Ne interesează în mod deosebit să ne înfrățim cu o regiune din Germania. Am promovat foarte mult Maramureșul și la târgurile de turism de la Berlin și o înfrățire cu o comunitate din Germania ar fi benefică pentru noi”, a declarat președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea.
Eurodeputatul Constanze Krehl, coordonatorul Grupului Socialiștilor în Comisia REGI din Parlamentul European s-a declarat plăcut surprinsă atât de regiune, cât și de primirea călduroasă de care a avut parte în Cluj și în Maramureș. ”Sunt convinsă că voi găsi o regiune germană care să dorească să se înfrățească cu Maramureșul, pe mine m-ați cucerit prin căldura oamenilor și tot ce am văzut aici. Între România și Germania au existat mereu legături și parteneriate puternice, pe care dorim să le fructificăm și în continuare. În ceea ce privește politica de coeziune, România este un contributor net și de aceea avem nevoie de proiecte de succes, pe care să le susținem în Parlamentul European”, a arătat Constanze Krehl.
La finalul vizitei, delegația de europarlamentari din Comisia REGI a Parlamentului European, alături de reprezentantele Maramureșului au pornit într-o vizită în județ, fiindu-le prezentate obiective turistice din Baia Mare, Săpânța, Sighetu Marmației, Oncești, Bârsana și Vișeu. Delegatia are stabilita si o întâlnire cu reprezentanții UAT-urilor din Maramureșul istoric.