Peste 100 de tineri ortodocşi din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, vor participa la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi care are loc la Iaşi (ITO 2017) în perioada 1-4 septembrie 2017.
Tinerii au plecat din fața Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, iar pe traseul pe care îl vor parcurge vor vizita mai multe aşezăminte monahale. Ei vor fi îmbrăcaţi, pe parcursul reuniunii, în frumoasele noastre costume populare, specifice zonelor folclorice din care provin şi vor purta cu ei însemnele eparhiale.
Primele două Întâlniri ale Tinerilor Ortodocşi au avut loc la Baia Mare, sub directa îndrumare şi binecuvântare a Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin şi a sectorului teologic-educaţional, consilier pr. Milan Bălan, la început de septembrie 2013 şi 2014, urmate de cea de la Cluj (2015) şi apoi cea de la Bucureşti (2016).
Întâlnirea de la Iaşi va aduna circa 6.000 de tineri din toate arhiepiscopiile şi episcopiile din ţară, dar şi din majoritatea ţărilor europene, din Asia şi din Africa, chiar şi din America, în organizarea Arhiepiscopiei Iaşilor şi ASCOR Iaşi.
„Este o întâlnire importantă, internaţională, pentru tinerii ortodocşi din ţara noastră, a spus arhid. Alexandru Gaborean, a cărei temă se circumscrie într-un cadru mai larg, cel al libertăţii, al mărturisirii şi al jertfei, iar titlul generic poartă acest mesaj direct: „Tânărul în căutarea libertăţii”.
În programul întâlnirii un loc aparte îl va ocupa cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, de la deschiderea oficială, şi al Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei.
Va fi organizat şi Marşul Tinereţii, care va străbate o bună parte din capitala Moldovei, cu sosire la Catedrala Mitropolitană, iar in 4 semptembri va avea loc festivitatea de încheiere a întâlnirii.
sursa:aici