Vezi VIDEO
Municipiul Baia Mare intra in competitia pentru titlul de Capitala Europeana a Culturii 2021. In acest sens, Administratia Publica Locala a municipiului Baia Mare a facut primul pas, initiat de primarul Catalin Chereches, si, prin votul unanim al consilierilor locali, au fost aprobate demersurile pentru infiintarea Fundatiei “Baia Mare 2021”. Scopul Fundatiei este acela de a promova participarea comunitatii la actul cultural, in stransa legatura cu dezvoltarea socio-economica a orasului.
In urmatoarea decada, Municipiul Baia Mare isi propune sa devina un pol turistic si cultural de importanta nationala si europeana, ca resedinta a judetului Maramures, utilizand in mod inteligent resursele si vocatia acestei regiuni. In acest sens, este absolut necesara crearea unei infrastructuri care sa planifice si sa gestioneze procesul de dezvoltare si recalibrare economica prin turism cultural.
“Este un demers important pe care Consiliul Local il face in vederea nominalizarii municipiului Baia Mare ca si capitala europeana a culturii in anul 2021. Pe langa celelate orase din Romania, care pe parcursul anului trecut si al acestui an si-au anuntat candidatura, municipiul Baia Mare trebuie sa faca acest demers. Constienti fiind de valorile pe care le avem aici, in municipiul nostru, pentru programul cultural pe care il putem creiona impreuna si pe care il putem oferi tuturor celor interesati in 2021 si ca parcurs de acum pana in 2021. Avem doua lucruri care sunt emblematice pentru municipiul Baia Mare- diversitatea etnica si cea cultural – si ca exemplu atat a diversitatii entice, cat si a diversitatii culturale avem, spre exemplu, Scoala de Pictura de la Baia Mare”, a declarat Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.
Succesul acestui demers sta in proiectul prin care Administratia Publica Locala va incerca sa convinga ca municipiul Baia Mare sa fie nominalizat capitala culturala europeana in anul 2021.
“Cel mai important lucru este proiectul cu care vom veni in fata celor care il vor analiza si vor face nominalizarea, vor fi oamenii care ne vor acorda sprijinul pentru acest proiect, acest vis, aceasta dorinta a noastra. Vor fi baimarenii ca o emulatie pentru acest proiect si, nu in ultimul rand, tot ceea ce inseamna om de cultura care este baimarean, care a trecut prin Baia Mare, care a creat aici sau creeaza aici, care poate sa genereze un plus pentru comunitatea noastra. Acest demers este un demers care va amprenta in mod definitoriu evolutia municipiului Baia Mare nu doar din punct de vedere cultural ci din punct de vedere social si din punct de vedere economic”, a mai adaugat Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.
Potrivit edilului baimarean, impactul unui asemenea proiect asupra municipiului Baia Mare ar putea schimba viata intregii comunitati, asa cum s-a intamplat in urma cu cativa ani la Sibiu.
“Luand exemplul Sibiului, putem astazi sa intram intr-o competitie foarte deschisa si foarte onoranta, cu celelalte orase care si-au exprimat aceasta dorinta. Stim foarte bine care sunt valorile noastre, care sunt dorintele noastre si, in primul rand, care este dorinta noastra de a evolua. Cred ca este o poveste nu despre ceea ce suntem noi azi neaparat ci despre ceea ce vrem sa fim. Asadar, stim ca acest proiect poate sa amprenteze, pentru un parcurs foarte lung de acum incolo in istoria acestui oras, comunitatea noastra. Sunt absolut cu inima deschisa in a va propune, impreuna, noi municipiul Baia Mare, comunitatea noastra, tot ce inseamna mediul politic, administrativ din Baia Mare si din judetul Maramures sa facem pasi impreuna spre acest proiect. Sa ne dam mana pentru acest proiect si sa fie un proiect, intr-adevar, al tuturor baimarenilor si al tuturor maramuresenilor. Este obligatia noastra si pentru trecutul acestui oras dar in principal cu viitorul acestui oras”, a mai adaugat Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.
Candidatura pentru titlul de Capitala Europeana reprezinta o oportunitate unica pentru ca Municipiul Baia Mare sa-si modifice traiectoria si rolul la nivel national si european intr-un mod pozitiv si sustenabil.
“A fi la 14 ani dupa Sibiu urmatorul oras romanesc care ar putea intra intr-o astfel de aranjament ar fi un lucru extraordinar si sunt convins ca de azi incepand, probabil, si bugetul il vom gandi mult mai serios dar cea mai castigata va fi comunitatea iar cel mai castigat sector cultura. A fi capitala europeana a culturii inseamna ca sinergia economia- cultura porneste nu de la economie care da bani pentru cultura ci de la cultura care va rezolva problemele economice”, a declarat Teodor Ardelean, consilier local.
Titlul de Capitala Europeana a Culturii este acordat anual unui numar de doua orase europene pentru gazduirea unui program cultural complex care celebreaza unitatea in diversitate, ca principiu fundamental al spiritului european.
Sursa: Simona Vasiac