Presedintele Institutului Cultural Roman, Horia-Roman Patapievici, a prezentat, azi, 2 august, motivele pentru care conducerea institutului isi da demisia de onoare, fiind la final aplaudat de personalitati precum Cristi Puiu si Mircea Cartarescu, prezente la aceasta ultima conferinta a sa ca sef al ICR. a conferinta care a avut loc joi, la sediul Institutului Cultural Roman, au participat, alaturi de Horia-Roman Patapievici, cei doi vicepresedinti ai ICR, Mircea Mihaies si Tania Radu.
De asemenea, la eveniment au fost prezenti, printre altii, regizorul Cristi Puiu si scriitorul Mircea Cartarescu, tinerele autoare Anamaria Sandu si Elena Vladareanu, precum si directorul Institutului Francez din Bucuresti, Didier Dutour. Dupa cum a mai declarat anterior, Patapievici a explicat ca ceea ce se va intampla cu ICR, prin efectele OUG nr. 27/ 2012, nu inseamna doar trecerea in subordinea Senatului, ci si schimbarea misiunii, accentul punandu-se, cum se specifica in preambulul ordonantei, pe identitatea nationala.
Totodata, ICR se va transforma intr-o institutie de propaganda a culturii nationale, dintr-un mediator care a pus in legatura artisti si operatori culturali din Romania cu cei din strainatate si o institutie care a promovat cultura nationala in cooperare cu institutii de cultura straine, asigurand astfel succesul actiunilor sale pe piata culturala externa. „Locul in care ne-am lasat sapte ani si jumatate din viata, aceasta constructie institutionala vie este distrusa„, a spus Patapievici.
El a mai declarat ca actuala conducere a institutului, formata din el, Tania Radu si Mircea Mihaies, intelege sa isi depuna demisia de protest „fata de lovitura data artistilor romani”.
In finalul conferintei, Patapievici le-a multumit artistilor si oamenilor de cultura cu care a lucrat ICR, colegilor din institutele culturale romane si straine si tuturor colaboratorilor, conducerea de la Bucuresti fiind indelung aplaudata de cei prezenti la eveniment. „Vedeti, a meritat sa facem ce-am facut”, a mai spus Patapievici.
Horia-Roman Patapievici a declarat, la sfarsitul lunii iunie, ca, daca Curtea Constitutionala va decide ca este constitutionala Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 27/ 2012, prin care ICR trece de la Presedintie in subordinea Senatului si este modificata misiunea institutului, intreaga conducere ICR isi va da demisia. Curtea Constitutionala a decis, marti, ca OUG nr. 27/ 2012 este constitutionala, respingand exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Avocatul Poporului.
Patapievici a declarat, marti, ca aspectul sesizat de Avocatul Poporului este cel al caracterului de urgenta, Curtea Constitutionala distingand intre decizia politica si caracterul de urgenta, pe care l-a considerat legitim. Tot marti, a precizat ca cei din conducerea ICR raman „in acelasi cadru” si vor demisiona dupa „rezolvarea catorva chestiuni de gestiune punctuala, legata de reducerea severa a bugetului” institutului.
Recent, Ministerul Finantelor a informat ICR, printr-o adresa, ca vor fi operate o serie de modificari, incluzand reducerea bugetului institutului, de 43 de milioane de lei, cu 14,5 milioane de lei, reprezentand mai mult de o treime. Ministerul a cerut, totodata, ICR sa se incadreze in restul sumei prevazute in bugetul aprobat la sfarsitul anului trecut, respectiv in 28,5 milioane de lei, urmand ca reducerea sa fie si operata, au reprezentantii ICR. Insa ICR a cheltuit sau angajat in proiecte aflate in derulare suma de 29 de milioane de lei, astfel ca, pana la sfarsitul acestui an, ar trebui sa functioneze cu minus 500.000 de lei, pentru a respecta cererea Ministerului Finanatelor.
Patapievici a precizat ca, potrivit bugetului de stat, ICR avea angajate o serie de alocari bugetare. „Nu se poate sa fii anuntat ca nu mai ai niciun ban, in conditiile in care tu ai functionat ca o institutie normala”, a spus presedintele ICR.
Guvernul a adoptat, pe 13 iunie, Ordonanta de Urgenta 27, prin care ICR trece de sub autoritatea presedintelui in subordinea Senatului, care, in termen de maximum 15 zile, numeste atat conducerea operativa a institutului, cat si membrii Consiliului de conducere. Conducerea operativa a institutului va fi asigurata de un presedinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de doi vicepresedinti, numiti si revocati in/din functie de plenul Senatului, cu votul majoritatii senatorilor prezenti, la propunerea Biroului Permanent al Senatului.
Conducerea operativa a ICR era asigurata de Horia Roman Patapievici – presedinte – si Tania Radu si Mircea Mihaies – vicepresedinti, insa Camera Deputatilor a eliminat cele doua functii de vicepresedinte, prevazute din 2011 in Legea de functionare a institutului.
Pe 3 iulie, Gheorghe Iancu, care a sesizat Curtea Constitutionala in cazul OUG nr. 27/2012, a fost revocat din functia de Avocat al Poporului. Functia a fost preluata interimar de Valer Dorneanu.
Curtea Constitutionala a amanat pentru 31 iulie luarea unei decizii in legatura cu sesizarea de neconstitutionalitate a OUG prin care ICR trece de la Presedintie la Senat, neintrunindu-se majoritatea necesara, la sedintele din 5 si 10 iulie, cand trebuia luata in discutie legalitatea actului normativ.
Premierul Victor Ponta a spus despre ICR ca era o institutie „mult prea politizata” si a acuzat „o lipsa de transparenta totala” in cheltuirea fondurilor publice la nivelul institutului. „Nimeni din aceasta tara nu ma va convinge ca este mai democratic sa lasi o institutie cu bani publici sa fie condusa de un singur om decat sa fie controlata de o institutie cum este Senatul, unde sunt toate fortele politice”, a spus Ponta.
El a mai sustinut ca liderii grupurilor parlamentare PSD – PNL nu intentioneaza sa il schimbe pe Horia-Roman Patapievici de la conducerea Institutului Cultural Roman, ci sa asigure transparenta in cheltuirea banilor publici, iar „agitatia” creata pe aceasta tema releva ca cineva are ceva de ascuns.
Conducerea ICR si-a argumentat „pozitia de principiu” de a ramane sub autoritatea Presedintiei, referindu-se la experienta audierilor sale in Comisia de cultura a Senatului, unde „atmosfera era dominata de un nationalism inversunat si obtuz” si toate discutiile erau politizate, si prin faptul ca presedintele, spre deosebire de un senator, trebuie sa fie neutru din punct de vedere politic si ar avea mai mult de pierdut in ochii opiniei publice, decat de castigat daca ar interveni discretionar in programele ICR.
Mii de artisti si oameni de cultura dintre cei mai cunoscuti, ca Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Cristi Puiu, Oana Pellea, Mircea Cartarescu, Herta Muller, Lucian Pintilie, Andrei Serban, dar si oameni de afaceri din Romania, jurnalisti, inclusiv de la prestigioase publicatii straine, organizatii artistice, colaboratorii si publicul ICR din tara si din strainatate au cerut ca Guvernul sa revoce aceasta ordonanta, considerand-o un act de politizare a ICR si sustinand falsitatea acuzatiilor de lipsa a transparentei si politizare de care ar fi dat dovada institutia. Nu au lipsit manifestarile in strada, cea mai ampla – „Miscarea papioanelor” – avand loc pe 18 iunie la sediul ICR, cu participarea catorva sute de oameni.
Sursa: Mediafax