Secretarul de stat pentru sport din cadrul Ministerului Tineretului si Sportului, Octavian Bellu, si-a anuntat azi, 10 iulie, retragerea din aceasta functie, invocand faptul ca nu mai poate lucra intr-un „sistem blocat si fara viitor”. Octavian Bellu a spus ca asteapta din partea premierului, care l-a numit in functie, sa i se comunice data pana la care va mai functiona ca secretar de stat, subliniind ca motivul principal al gestului sau este lipsa de perspectiva in domeniul sportului.
„Sunt proiecte frumoase, le-am discutat cu doamna ministru (Monica Iacob-Ridzi – n.r.), dar sportul este in colaps. A intervenit, acum, si pierderea banilor care veneau de la Loterie, care nu erau multi, dar ajutau federatiile sa-si adapteze programele”, a afirmat Octavian Bellu. El a declarat ca nu vede nicio perspectiva in functia ocupata la MTS, motiv pentru care a solicitat eliberarea din functie.
Secretarul de stat demisionar a declarat ca, in opinia sa, este nevoie de o polarizare clara a activitatilor de sport si a celor de tineret. El a mentionat ca, desi a sustinut ideea unui minister comun, ar fi bine totusi ca fiecare dintre cele doua componente sa aiba o „importanta specifica”. In opinia lui Octavian Bellu, in MTS „esenta” este sportul.
Referindu-se la cererea sa de eliberare din functie, depusa la Secretariatul General al Guvernului, Octavian Bellu a precizat ca este o decizie unilaterala, care nu are legatura in niciun fel cu scandalul in care este implicat ministrul Tineretului si Sportului, Monica Iacob-Ridzi.
El a spus ca nu revine asupra deciziei de a se retrage din functia de secretar de stat la MTS, pe care o detinea din 14 ianuarie.
Sursa: Agerpres