Guvernul va initia, saptamana viitoare, un proiect de lege care va include observatiile formulate de Curtea Constitutionala asupra Ordonantei 105/2009 privind serviciile deconcentrate, iar cazurile in care mai multe persoane ocupa aceeasi functie in cadrul serviciilor vor fi rezolvate de instanta.
„Guvernul si Parlamentul au, conform Constitutiei, 45 de zile pentru a reglementa acele aspecte pe care Curtea Constitutionala le-a sesizat ca fiind neconstitutionale si pentru a le pune in acord cu legea fundamentala. In acest interval, aspectele sesizate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept”, a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean.
Ea a aratat ca situatiile in care mai multe persoane ocupa aceeasi functie sunt cazuri punctuale care vor fi solutionate pe baza deciziilor instantelor.
In luna octombrie 2009, guvernul a aprobat o ordonanta de urgenta care modifica regimul actual de numire in posturi de inalt functionar public si care stabileste ca mutarea in cadrul unei institutii poate fi efectuata si pe un post de nivel inferior, nu doar de aceeasi categorie, ca in prezent.
Ordonanta stabileste si ca exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice de conducere vacante sau temporar vacante se realizeaza prin promovarea temporara a unui functionar public care indeplineste conditiile de studii si vechime.
Curtea Constitutionala a decis insa ca prevederi din OUG 105/2009 privind serviciile publice deconcentrate sunt neconstitutionale, deoarece acestea afecteaza regimul juridic al unor functionari publici.
Sursa: Mediafax