Statele Unite au confirmat marţi că un al doilea cetăţean american a fost ucis în luptă în Ucraina şi au reiterat apelul ca americanii să nu meargă să ia parte la conflict, după ce alţi doi au fost capturaţi de Rusia, transmite CNN.
„Putem confirma moartea cetățeanului american Stephen Zabielski în Ucraina”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.
„Am luat legătura cu familia acestuia și am oferit toată asistența consulară posibilă. Din respect față de familie în această perioadă dificilă, nu dăm mai multe detalii”, a spus purtătorul de cuvânt.
Potrivit necrologului său, publicat pe 1 iunie în „The Recorder”, un ziar din New York, Zabielski „a murit duminică, 15 mai 2022, în timp ce lupta în satul Dorozhniank din Ucraina”.
Avea 52 de ani și a lăsat în urma sa soția și cinci copii vitregi, potrivit necrologului.
Decesul său a fost confirmat în timp ce doi foşti militari americani voluntari în rândul forţelor ucrainene au fost capturaţi la începutul lunii iunie în estul Ucrainei.
Alexander Drueke şi Andy Huynh au fost filmaţi în înregistrări video difuzate săptămâna trecută de o televiziune publică din Rusia, dar circumstanţele în care ei au fost capturaţi nu sunt clare.
„Reiterăm că cetăţenii americani nu ar trebui să se deplaseze în Ucraina, din cauza conflictului armat în desfăşurare şi a riscului ca responsabilii cu securitatea în cadrul guvernului rus în Ucraina să facă din ei o ţintă din cauza cetăţeniei lor americane”, a afirmat un purtător de cuvânt al diplomaţiei de la Washington.
El a transmis americanilor care se află în Ucraina „să plece imediat, dacă o pot face în siguranţă, cu orice mijloc de transport comercial sau privat pe cale terestră”.
Zabielski este al doilea american confirmat mort în luptele din Ucraina. Veteranul Marinei Willy Cancel a fost ucis în aprilie luptând alături de forțele ucrainene.
Washingtonul a afirmat că Rusia trebuie să-i trateze cu umanitate ca pe orice prizonier de război, conform Convenţiilor de la Geneva.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat la postul NBC News că aceşti doi americani „au pus în pericol” soldaţi ruşi şi trebuie „făcuţi responsabili de aceste crime”.