Deputatul USR PLUS, Emanuel Ungureanu, oferă 500 de euro celui care va găsi lucrarea de doctorat a primarului Emil Boc. Primarul spune că e publică.
”Boc a ridicat vocea în aceste zile criticându-l indirect pe colegul său Roman pentru lucrările plagiate și CV-ul mincinos. Domnul Boc este cadru didactic, a primit titlul de doctor în anul 2000, chiar de 1 aprilie, o dată cu semnificații aparte…
Presupun că domnul Boc are o lucrare de doctorat impecabilă, cu care se mândrește și o poate oferi public ca exemplu. Eu am întrebat în stânga și în dreapta și am înțeles că nimeni nu găsește în format fizic sau electronic lucrarea domnului Boc de doctorat. De aceea voi oferi cadou 500 de euro celui/celei care va găsi lucrarea de doctorat a domnului Boc. O voi publica integral. Lucrarea mea de doctorat poate fi găsită la BCU și a fost consultată de mai mulți cetățeni, unii care mă iubesc, alții care nu. Sunt 1000 de pagini de studiat, dar este o lucrare muncită de care sunt mândru. Domnule Boc, vă publicați lucrarea de doctorat? Fiți o pildă pentru mulți. Haideți cu transparența și lecția de moralitate!”, ne-a spus Emanuel Ungureanu, fost deputat de Cluj mutat în circumscripția de la Buzău, după ce a fost executat de colegi.
Emil Boc îi transmite lui Ungureanu să doneze banii
Primarul Emil Boc spune că teza lui de doctorat a fost publicată. ”Teza de doctorat a fost publicată. Să doneze banii la o Fundație in domeniul social. Eu mi-am facut lucrarea de doctorat înainte de a fi ales in vreo funcție publică”, i-a recomandat primarul deputatului Ungureanu.
Emil Boc a trimis Știri de Cluj și coperțile lucrării sale de doctorat cu titlul ”Separația puterilor în stat!”, apărută la Editura Presa Universitară Clujeană, în 2000. ”Cartea poate fi studiată la BCU si la alte biblioteci și , de asemenea, au fost vândute peste 500 de exemplare la momentul apariției ei”, a mai spous Emil Boc.
Emanuel Ungureanu spune că la BCU nu este teza originală.
”Să publice teza în original pe Facebook și să o pună la dispoziția BCU. Teza, nu cartea, să poată confrunta oricine dacă ce scrie în carte corespunde cu originalul. Nu există la BCU teza originală. În carte poți scrie orice, cum verifici dacă e aceeași cu teza?”, a replicat deputatul Emanuel Ungureanu.
Mihaela Miroiu, profesoară universitară de științe politice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, care a fost în comisia de susținere a tezei de doctorat a lui Emil Boc, în 2000, a făcut precizări pe marginea tezei de doctorat.
”Despre doctoratul lui Emil Boc.
Suspiciunile, insinuările și prezumția de vinovăție vor distruge încrederea în orice și oricine. Văd că se rostogolesc pariuri pe Facebook cu insinuarea că, negăsindu-i cineva teza de doctorat, aceasta fie nu este, fie e un fake.
Am fost în comisia de susținere a tezei de doctorat a lui Emil Boc. Se întâmpla în anul 2000.
L-am cunoscut pe Emil Boc ca asistent universitar, apoi lector în nou înființata facultate de Științe politice de la UBB, Cluj. Un tânăr atât de dedicat creării unui domeniu foarte nou rar am întâlnit. Era mâna dreaptă a profesorului Boari. Între 1994-2000 a făcut ceea ce am făcut mulți dintre noi: ne-am împărțit viața între două mari scopuri: 1. să studiem noi înșine în vest (mai ales SUA); 2. să aducem acea știință în domeniile pe care le introduceam în învățământul superior românesc. Era un regim de muncă de de 16-18 ore pe zi. Desigur, fără week-end și vacanțe. Mai tânărul meu coleg de la Cluj făcea exact la fel. Politică nu făcea. Deloc. Era devotat proiectului universitar.
I-am citit teza, i-am studiat-o. O teză foarte bună despre constituții comparate, cu accent pe analiza regimurilor prezidențiale, semiprezidențiale și parlamentare. Ca în cazul oricărei teze foarte bune, am avut numeroase critici și întrebări în referatul meu. La susținere, în partea finală a trebuit să răspundă (să își apere teza, potrivit tradiției oricărui doctorat care se respectă). Timp de aproape o oră și jumătate a răspuns criticilor și întrebărilor mele și ale altor colegi din comisie. A făcut-o exemplar, științific vorbind, extrem de pasionant, uman vorbind. A fost unul dintre cele mai vii și mai bune evenimente de acest tip. Văzându-i pasiunea, i-am spus că este cazul să își transfere ideile la nivel politic. M-a privit surprins. Da, cred că are vocație pentru politică. A devenit în scurt timp parlamentar. Pe vremea aceea mai selectau partidele și oameni cu carte veritabilă.
Nu îl iau în brațe politic. A avut și imensul ghinion al uni prim-ministeriat în plină criză financiară mondială. Un lucru vreau să îl rețineți: nu îl mai confundați cu făcăturile cunoscute. Nu are nicio legătură. Omul acesta a studiat și a muncit enorm pentru doctorat”, a scris profesoara Mihaela Miroiu