Vameșii din Argentina au făcut o descoperire macabră în momentul în care verificau un colet trimis din San Telmo în New York, SUA. Aceștia au găsit în timpul unui control de rutină capul mumificat al unui copil, ascuns într-o mască cu Spider-Man. Potrivit presei din Argentina, coletul avea destinația New York, iar conținutul era trecut ca fiind o jucărie. Scanerul a dezvăluit însă că în interior erau oase umane. Expeditorul cutiei a folosit o identitate falsă, iar numele destinatarului coincide cu cel al unei vedete americane cunoscută pentru participarea la reality show-uri, potrivit Canal26. Se crede că rămășițele corespund unui băiat cu vârsta între 9 și 12 ani. Autoritățile din Argentina verifică acum dacă femeia a cerut trimiterea coletului sau dacă acesta a fost expediat fără știrea ei. Nu este singurul caz de acest tip din ultimele luni. În octombrie, personalul vamal din Clorinda a găsit patru cranii umane într-o valiză. Proprietarul valizei a declarat că craniile urmau să fie trimise în Statele Unite, unde vor fi supuse unor studii științifice. Ipotezele anchetatorilor sunt multiple: craniile ar putea fi folosite în ritualuri religioase, sau ajung în colecții macabre.
Sursă: Digi24.ro