O reptila gigant din ordinul ihtiozauri, care traia acum 170 de milioane de ani in apele Scotiei de astazi, a fost identificata in Scotia, a anuntat luni Universitatea din Edinburgh. Animalul, care ar fi putut avea peste 4 metri lungime semanand cu un delfin, a trait in jurasic in ape calde si nu prea adanci.
Contemporanul dinozaurului a fost identificat datorita unei fosile gasite pe insula scotiana Skye, cea mai mare din arhipelagul Hebridelor Interioare. Noua specie a fost numita Dearcmhara shawcrossi, primul termen insemnand ‘reptila marina’, iar al doilea evocandu-l pe Brian Shawcross, amator care a descoperit fosila in 1959, relateaza AFP.
‘In epoca dinozaurilor, apele scotiene erau populate de reptile uriase, de marimea unor ambarcatiuni cu motor. Aceste fosile sunt foarte rare si pentru prima oara am descoperit o specie noua, exclusiv scotiana’, a declarat profesorul Steve Brusatte de la Universitatea din Edinburgh.
‘Fara generozitatea unui colectionar care a donat aceste oase unui muzeu in loc sa le pastreze sau sa le vanda, nu am fi stiut niciodata de existenta acestui animal extraordinar’, a adaugat el.
Cea mai celebra reptila din Scotia ramane insa monstrul din Loch Ness, legendarul animal acvatic ce atrage mii de turisti pe malul lacului din Highlands (nordul Scotiei).
Sursa foto: Agerpres
Sursa: Agerpres