Lacuri de dimensiuni impresionante, la fel de mari precum Marile Lacuri nord-americane, ar putea sa existe sub suprafata inghetata a Europei, unul dintre satelitii stralucitori si misteriosi ai planetei Jupiter, au anuntat, astazi, 17 noiembrie astronomii americani, citati de AFP. Aceasta descoperire, daca va fi confirmata de o viitoare misiune robotizata, este emotionanta, intrucat apa reprezinta unul dintre elementele esentiale pentru intretinerea vietii, in formele ei cunoscute de oameni.
Acoperita in intregime de un ocean inghetat, Europa este al doilea satelit – ca distanta – al lui Jupiter, o uriasa planeta gazoasa, care este cea mai mare din sistemul nostru solar.
Imagini cu satelitul Europa, transmise de sonda americana Galileo, in timpul misiunii de explorare din perioada 1995 – 2003, au evidentiat o suprafata deformata de fisuri si acoperita cu gheata ondulata.
Savantii, suprinsi de aceasta topografie atat de insolita, intr-o zona atat de rece, unde lumina Soarelui este slaba, cred ca pot sa explice acest fenomen, comparandu-l cu cel al „reliefului haotic” care exista si in anumite zone de pe Terra.
Astfel, placile de gheata plutitoare, cele de sub ghetarii care se gasesc deasupra vulcanilor, interactiunile dintre gheata si suvoaiele de apa calda provoaca, pe Terra, acest „relief haotic”, au explicat cercetatorii.
Potrivit calculelor lor, grosimea stratului de gheata care acopera satelitul Europa este de aproximativ 10 kilometri si include in anumite zone „buzunare” uriase de apa, care se afla uneori la o distanta de trei kilometri de suprafata.
Apa mai calda din aceste lacuri urca spre suprafata in suvoaie si determina faramitarea gheturilor, care se prabusesc.
Acest ciclu al gheturilor ar putea fi o dovada suplimentara a prezentei vietii pe acest satelit si a miscarilor care se produc pe suprafata acestuia, permitand un transfer de energie intre aceste lacuri subterane si suprafata.
Studiul, publicat in revista Nature, a fost coordonat de Britney Schmidt, geofizician la Universitatea Texas din Statele Unite ale Americii.
Sursa: Mediafax