Într-o zi ploioasă și capricioasă, elevii de la Școlile Gimnaziale “George Coșbuc” și “Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare au avut parte de o experiență educativă la amenajarea hidrotehnică Strâmtori-Firiza. Aflată în administrarea Apele Române Someș-Tisa și gestionată cu pricepere de specialiștii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Maramureș, această construcție impresionantă este mai mult decât o simplă infrastructură.
Sub îndrumarea colegilor din cadrul SGA Maramureș, elevii au avut ocazia să exploreze structura și importanța amenajării hidrotehnice. De la detalii despre construcția barajului cu contraforţi Strâmtori-Firiza, care se înalță până la 52 de metri și este clasificat drept un baraj de importanță excepțională, până la modul în care aceasta furnizează apă municipiului Baia Mare și altor localități din județul Maramureș, fiecare aspect a fost prezentat într-un mod accesibil și captivant pentru tinerii exploratori.
Un moment important a fost laboratorul mobil organizat de colegii din Laboratorul de Calitate a Apelor. Aici, elevii au fost inițiați în arta prelevării și analizei probelor de apă, descoperind procesele complexe din spatele asigurării calității apei potabile.
Pe lângă rolul său vital în furnizarea apei potabile, amenajarea Strâmtori-Firiza îndeplinește și alte funcționalități esențiale. Una dintre acestea este protecția împotriva inundațiilor și cealaltă producerea de energie electrică.
Situată pe râul Firiza, în nordul municipiului Baia Mare, amenajarea Strâmtori-Firiza nu este doar o realizare tehnică, ci și un exemplu remarcabil de simbioză între natură și tehnologie.