Surse din PNL susțin că în cadrul Biroului Permanent Național se va vota susținerea generalului Nicolae Ciucă pentru funcția de premier, aceasta fiind varianta cu care liberalii vor merge la Cotroceni.
Interesant este faptul că varianta Nicolae Ciucă premier vine chiar a doua zi după vizita șefului Pentagonului în România, Lloyd Austin. De acum se poate spune că vizita omologului american n-a fost deloc întâmplătoare, dimpotrivă, a venit să își susțină colegul.
Sigur mai au ceva hârburi ne zburătoare sau ne mergătoare ce trebuie vândute fraierilor, iar Ciucă a demonstrat că nu face nazuri la prețuri, plătește bine, chiar și în avans, când e vorba de armament și echipament Made in USA.
Șeful Pentagonului s-a înțeles cu Ciucă, au bătut palma, după care Austin s-a dus la Iohannis să-l anunțe că i-a găsit premier, să nu își mai bată capul cu această problemă. Și uite așa i-a cumințit și pe cei de la PSD, că pe USR l-au trecut deja pe linia moartă.
În acest moment, se discută despre un Guvern minoritar PNL-UDMR, dar susținut de PSD în Parlament.
Încă nu este clar dacă PSD va intra la guvernare sau vor trimite o serie de tehnocrați care să reprezinte vocea partidului în Guvern.