Acordarea despagubirilor pentru persoanele care au avut depozite la Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC), in vederea achizitionarii de autoturisme, se va face cu doua luni mai devreme fata de termenul prevazut initial. Astfel, platile vor incepe la data de 30 octombrie 2008, nu din 21 decembrie – cum era prevazut initial.
Guvernul a explicat ca ”modificarea este determinata de faptul ca, in luna octombrie, ca efect al colectarii impozitelor si taxelor la bugetul de stat, disponibilitatile contului curent al general al trezoreriei statului inregistreaza o crestere importanta, asigurand resursele necesare efectuarii unui volum mai mare de plati ale serviciului datoriei publice guvernamentale.”
Numarul total de beneficiari a fost extins de la 37.462 persoane la 37.487 persoane, iar valoarea totala a despagubirilor a fost majorata de la 759,784 milioane lei, la 760,625 milioane lei.
Conform ordonantei de urgenta, valoarea nominala individuala a fiecarui titlu de stat este egala cu valoarea despagubirii, calculata de CEC, pe numele fiecaruia dintre deponenti.
La data scadentei emisiunii de titluri de stat, 30 octombrie 2008, Ministerul Economiei si Finantelor va proceda la rascumpararea acestora, prin plata, pe numele CEC a sumei de 760,625 milioane lei, reprezentand valoarea nominala a titlurilor de stat emise.
Conform OUG 156/2007, persoanele fizice care pana la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la CEC, in vederea achizitionarii de autoturisme au dreptul sa obtina despagubiri banesti. Pentru a intra in posesia sumelor reprezentand valoarea despagubirii, deponentii, mandatarii sau succesorii legali ai acestora vor prezenta in original documentele „cec cu suma limitata” si „act de identitate” valabil, acte de stare civila, procura speciala autentificata, certificat de mostenitor si alte documente legale, dupa caz.
Sursa: I.O.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult