Actorii Jim Carrey si Jenny McCarthy au pus punct relatiei lor de cinci ani si au decis sa isi anunte despartirea postand, marti, cateva mesaje pe Twitter, informeaza Reuters. Anuntul lor a surprins multe persoane, deoarece relatia lor parea sa fie una dintre cele mai solide de la Hollywood.
In februarie, de Sfantul Valentin, Jim Carrey, in varsta de 48 de ani, a angajat o echipa de piloti pentru a scrie pe cer mesajul „J (inima) J” deasupra locuintei din Brentwood a cuplului.
„Jenny, dragostea mea, mi-ai furat inima, sufletul si, desigur, tot ceea ce gasesti in pantalonii mei”, a scris actorul canadian in aceeasi zi pe contul sau de pe platforma de micro-blogging Twitter. Insa marti, cei doi au anuntat ca relatia lor a luat sfarsit.
„Jenny si cu mine am pus punct relatiei noastre de cinci ani. Sunt recunoscator pentru numeroasele momente frumoase petrecute impreuna si ii doresc tot binele din lume”, a scris Jim Carrey in mesajul sau.
Jenny McCarthy, in varsta de 37 de ani, a adoptat acelasi ton amiabil, declarand ca si ea este recunoscatoare pentru timpul petrecut impreuna si ca Jim Carrey va ramane pentru totdeauna cel mai important barbat din viata ei.
In primele zile ale relatiei lor, Jim Carrey a impresionat-o pe Jenny McCarthy invitand-o la o plimbare cu elicopterul inainte de a merge la concertele sustinute de Radiohead si de Fiona Apple, potrivit unui articol publicat in revista People in 2006.
In ultimii ani, Carrey si McCarthy au initiat o adevarata dezbatere nationala despre cauzele autismului, sustinand rezultatele acelor studii medicale potrivit carora boala ar fi fost cauzata de niste vaccinuri. Evan, fiul in varsta de sapte ani al lui Jenny McCarthy, a fost diagnosticat cu aceasta maladie in 2005, iar aceasta a fost, potrivit presei americane, una dintre cauzele care au pus capat casatoriei ei cu actorul si regizorul John Asher.
In prezent, Jenny McCarthy, fosta Playmate in revista Playboy, scrie o carte despre relatii sentimentale.
Jim Carrey, care are o fiica din primul dintre cele doua mariaje ale sale, a devenit recent bunic. Printre cele mai recente filme ale sale se numara comedia din 2008 „Yes Man”, care generat incasari de 223 de milioane de dolari pe plan mondial. Canadianul Jim Carrey a devenit cunoscut la inceputul anilor ’90, datorita rolurilor din filmele „Ace Ventura: detectivu’ lu’ peste” si „Masca”. El a devenit primul actor care a primit un salariu de peste 20 de milioane de dolari, in 1996, gratie peliculei „Tipu’ de la cablu”.
Sursa: Mediafax