Vezi VIDEO
Sarea din compozitia materialului antiderapant lipseste din depozitele drumarilor maramureseni, care nu au reusit sa o achizitioneze pentru ca niciun agent economic nu s-a prezentat cu oferte. Si in anii precedenti a fost o problema cu procurarea sarii, cand s-a stat cu zilele la cozi in fata salinelor. Pentru aceasta iarna, autoritatile maramuresene au estimat ca vor avea nevoie de 15.000 de tone de nisip si 5.000 tone de sare numai pentru deszapezirea drumurilor judetene. Aprovizionari trebuie sa faca insa si firmele care vor actiona pe soselele nationale, respectiv pe tronsonul Baia Sprie – Barsana. Autoritatile le-au pus in vedere drumarilor sa se grabeasca, pentru ca ninsorile sunt asteptate in Maramures dupa data de 10 noiembrie.
Reprezentantii Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Maramures s-au intrunit azi, 31 octombrie, intr-o prima sedinta de analiza a programului de deszapezire din iarna 2011/2012. Cu aceasta ocazie s-a si depistat o sincopa. “Problema este sarea in acest moment. Procedura a fost declansata pe bursa, in conformitate cu legea. La bursa nu s-a prezentat nicio societate comerciala care sa ne livreze sarea, asa ca urmeaza procedura de licitatie care dureaza”, a semnalat Emil Marinescu, vicepresedintele Consiliului Judetean Maramures.
Anii trecuti, de asemenea, au fost probleme la aprovizionarea cu sare, fapt care a perturbat circulatia pe timp de iarna. “Stiu ca iarna trecuta au fost probleme cu sarea si Drumurile Nationale aveau probleme…. La Ocna la Dej, erau cozi interminabile cu sarea”, a spus Sandu Pocol.
Autoritatile judetene nu au venit cu o explicatie pentru dezinteresul firmelor care livreaza sare, acestea precizand doar ca sunt depasite de situatie si ca spera sa adune mai multe oferte in momentul licitatiei.
In aceasta iarna, deszapezirea drumurilor judetene o vor face angajatii de la Drumuri Poduri, cu exceptia tronsonului Baia Sprie – Barsana care a fost incredintat bihorenilor de la Selina. Pe drumurile nationale, carosabilul va fi intretinut de reprezentantii companiilor care au castigat si proiectele de reabilitare a tronsoanelor Mesteacan – Baia Mare, Baia Mare – Apa, Baia Sprie – Prislop si Dealul Stefanitei – Moisei.
Sursa: Camelia Tocaci