Grav accident rutier la Seini. Potrivit informaţiilor transmise de la faţa locului, este vorba de un impact între un TIR şi un autoturism, din cauza unei depăşiri. la faţa locului s-a deplasat Detaşamentul Baia Mare cu 2 echipaje şi 3 echipaje medicale, SMURD şi SAJ. Din nefericire, în urma impactului, una dintre victime, o femeie, a decedat.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este întrerupt pe DN 1C Satu Mare – Baia Mare, în zona localității Seini, județul Maramureș, după ce un autocamion și două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Accidentul s-a soldat cu decesul unuia dintre conducătorii auto și cu rănirea altor două persoane.
Circulația este deviată pe rute alternative pentru aproximativ 60 de minute.
ACTUALIZARE
Din primele cercetări efectuate polițiștii au stabilit că un tânăr de 28 de ani care conducea un autoturism spre Satu Mare, pe o porțiune de drum în aliniament a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară cu semiremorcă, care se deplasa regulamentar din sens opus.
În urma impactului autoutilitară a intrat în derapaj și a pătruns la rândul ei pe contrasens unde a acroșat un alt autoturism condus spre Satu Mare de o femeie de 42 de ani.
Vehiculele au părăsit partea carosabilă și s-au oprit pe un teren agricol.
Din păcate femeia a decedat la locul accidentului, ceilalți doi conducători auto suferind leziuni ușoare, care nu au necesitat internarea. Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în ambele cazuri.
Femeia decedată este din localitatea Livada,tânărul de 28 de ani din Baia Mare iar conducătorul autoutilitarei este din Suceava și are 45 de ani.