Răzvan Ciobanu a avut parte de clipe groaznice în timpul accidentului în care și-a pierdut viața. Dinamica accidentului, după urmele lăsate la fața locului de mașina de teren, arată că designerul rula cu o viteză foarte mare. Mașina a parcurs în afara părții carosabile aproape 1 kilometru, după care a reintrat pe drum și s-a oprit într-un pâlc de copaci. Imaginile cu urmările impactului sunt de-a dreptul înfiorătoare. Potrivit Poliției, Răzvan Ciobanu rula la volanul unui autoturism de teren, cu o viteză foarte mare dinspre Năvodari către Tulcea, pe un drum comunal. Designerul a pierdut controlul volanului înainte de intrarea în localitatea Săcele.
Din cauza vitezei excesive, mașina a intrat pe o pășune, unde a parcurs aproximativ un kilometru, apoi a reintrat pe drum și cel mai probabil, în acel moment, la impactul cu porțiunea de asfalt mai ridicată decât acostamentul, mașina a ricoșat într-un pâlc de copaci.
Potrivit imaginilor de după impact, cel puțin patru arbori au fost culcați la pământ de monstrul de oțel. Așa cum arată epava mașinii de teren, este foarte posibil să se fi răsturnat și răsucit de mai multe ori, fiind avariată pe toate părțile. Cel mai probabil, Răzvan Ciobanu nu purta centura de siguranța, și a fost aruncat din mașină. Geamul dreapta dislocat indică faptul că pe acolo ar fi fost proiectat din autoturism.
Cadavrul său a fost găsit întins pe spate, pe jos, în dreapta mașinii. Ciobanu avea mâinile împreunate, ca pentru rugăciune. Prima reacție a Poliției Conform IPJ Constanța, accidentul s-a produs din cauza neatenției conducătorului auto, care rula cu o viteză foarte mare și a pierdut controlul volanului la intrarea în localitatea Săcele.
Designerul purta la mână o brățară de intrare în club. Libertatea a intrat în posesia unei fotografii făcute ieri (duminică), probabil ultima poză cu el în viață. Răzvan Ciobanu era în Mamaia și a fost fotografiat cu doi amici, o femeie și un bărbat. Purta aceeași cămaşă de blugi cu care era îmbrăcat în momentul accidentului și ochelari de soare. Potrivit informațiilor Libertatea, acesta se afla de câteva zile în stațiune, iar noaptea dinaintea accidentului a petrecut-o la Loft.
Răzvan era cazat în Mamaia, așa că rămâne un mister de ce a plecat către Tulcea, pe drumul vechi, a trecut de Năvodari și de Corbu, până la intrarea în localitatea Săcele, unde a avut accidentul, într-o zona pustie. Mașina pe care o conducea nu îi aparținea, iar anchetatorii au găsit în ea buletinul unui bărbat din Călărași și poșeta unei femei.
***
Creatorul de modă Cătălin Botezatu a precizat că a aflat în această dimineață că Răzvan Ciobanu a murit în această dimineață. „Am aflat cu stupoare această veste. Nu-mi vine sa cred că viața lui s-a terminat atât de repede, într-un mod atât de tragic”, a declarat Cătălin Botezatu pentru Click! „Părerile de rău sunt inutile acum. Ne pare tuturor rău că ne despărțim de un om, de un designer bun. Din câte știu eu nu era un vitezoman, efectiv nu știu cum s-a întâmplat. E trist că a plecat dintre noi atât de devreme. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a adăugat Botezatu.
Codin Maticiuc, binecunoscut personaj al lumii mondene din Capitală, a reacționat imediat pe Facebook atunci când a aflat că Răzvan Ciobanu a murit într-un accident de circulație, luni dimineață. Codin Maticiuc „RIP Răzvan Ciobanu Pe Răzvan l-am văzut ultima dată la premiera filmului meu <Faci sau Taci>, dar nu am apucat sa vorbim. Acum când am aflat ca a murit l-am căutat pe Instagram și m-am simțit prost ca am văzut ca el ma urmărea și eu nu. Nu fost apropiați dar l-am respectat și mi s-a părut tot timpul un om cu foarte mult bun simț și care făcea cinste comunității LGBT mai ales prin asumare. Odihnește-te în pace, Răzvan.” a scris Codin Maticiuc.
Cătălina Grama, cunoscută sub numele de scenă „Jojo”, a aflat în această dimineață că Răzvan Ciobanu a murit. „Acum am citit știrea și sunt complet zdruncinată și șocată… @Răzvan.ciobanu a fost primul creator de modă cu care am colaborat când eram doar un copil pentru primul spectacol mare pe care l-am prezentat. Unul dintre primii oameni pe care i-am cunoscut în industrie care a rămas la fel și după trecerea anilor: un om zâmbitor, deschis, cald. Un artist pentru care a făcut mereu imposibilul posibil! Să ai drumul lin Răzvan și să te odihnești în pace! Condoleanțe familiei și apropiaților!”, a scris Jojo, într-un mesaj publicat pe Instagram.
Adina Buzatu a povestit că l-a văzut ultima oară chiar duminică, în centrul Bucureștiului, în timp ce se afla în mașină, iar el pe trotuar, însă ultima oară a vorbit cu el în urmă cu două luni. „Nu am vorbit cu el, era îmbrăcat în negru, cu ochelari negri de soare, dar nu e vreun semn. El tot timpul se îmbrăca în negru. După ce a slăbit începuse să mai poarte alte culori, dar a revenit la negru-alb”. „Noi doi nu ne-am mai văzut de vreo două luni”, a mai spus stilista, la Digi24. „Nu cred că există explicații, poate doar speculații pentru o astfel de tragedie. Eu sunt convinsă că a fost pur și simplu o nenorocire, a pierdut controlul, pe partea carosabilă se și văd frâne, deci clar că nu se pune problema de sinucidere. Am auzit tot felul de speculații. Probabil oboseala și… soarta. Asta a fost”, consideră Adina Buzatu. „E o zi nefericită pentru lumea modei și în general pentru toți cei care îi erau cunoscuți. Răzvan era unul dintre oamenii foarte calzi, foarte buni. Băiatul teribil al modei, pentru că era original, era extravagant, dar un prieten de nădejde. Am lucrat ani de zile împreună”, a adăugat ea.