Aseară, în Lăpuș, un caz dramatic s-a petrecut. Un tânăr a înjunghiat în abdomen o femeie care a refuzat să-i servească băutură deoarece ar fi închis magazinul.Femeia a fost transportată de urgență la Spitalul Județean din Baia Mare. Dar starea acesteia a fost critică și cadrele medicale au fost nevoită să transfere victima în Târgu Mureș.
Actualizare
O pacientă înjunghiată a fost transportată cu elicopterul de la Spitalul Județean din Baia Mare la Spitalul Județean Târgu Mureș
În cursul zilei de luni, 10 august 2020, de la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare a fost preluată o pacientă înjunghiată în regiunea toracică posterioară, cu restanță de lamă de cuțit.
”Având în vedere complexitatea leziunii de corp vertebral cu posibilitate de leziuni de aortă toracică, pacienta a fost transferată la Spitalul Județean din Târgu Mureș, pentru explorare chirurgicală. Această decizie a fost luată ca urmare a discuțiilor avute cu colegii medici din Mureș”, a arătat managerul-interimar al unității, dr. Pop Vasile-Ioan.
În ultimele zile, la Spitalul Județean din Baia Mare au fost aduși cu elicopterul SMURD, bolnavi proveniți de la spitalele din Sighetu Marmației și Borșa, care prezentau diverse patologii, unele fiind accidente vasculare cerebrale hemoragice. ”Deciziile privind transferul către și dinspre Spitalul Județean vizează binele și siguranța pacienților”, a precizat dr. Vasile Pop, manager interimar.