Procurorii Tribunalului București au prezentat noi detalii în cazul polițiștilor reținuți pentru tortură. Potrivit anchetatorilor, în septembrie anul trecut polițiștii au „pedepsit” două persoane care le-au atras atenția că nu poartă mască de protecție. Oamenii legii i-au torturat, umilit și abandonat pe cei doi, susțin procurorii.
Procurorii Tribunalului București arată într-un comunicat că cei nouă polițiști sunt cercetați pentru infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, tortură, respectiv complicitate la tortură. Opt dintre ei au fost reținuți, iar al nouălea pus sub control judiciar.
Potrivit procurorilor, „la data de 01.09.2020, în jurul orelor 01.45, inculpaţii făceau parte dintr-un filtru de poliție organizat în zona străzii Calea Șerban Vodă din mun. Bucureşti, context în care au fost abordaţi de persoanele vătămate G.M.I. şi G.T.N. care le-au adresat reproşuri cu privire la nepurtarea măștilor de protecție în contextul epidemiologic SARS-COV2”.
Procurorii arată că polițiștii au luat una din cele două persoane și au dus-o pe un câmp în afara orașului, unde au bătut-o și umilit-o, unul dintre poliţişti urinând pe ea.
„În aceste împrejurări, în scopul pedepsirii persoanei vătămate G.M.I. pentru reproșurile adresate, 7 dintre inculpaţi având asupra lor armamentul din dotare au lipsit-o în mod ilegal de libertate, încătuşând-o şi transportând-o împotriva voinței sale pe un teren viran situat la periferia mun. București, sectorul 4, unde 5 dintre aceştia au exercitat pentru aproximativ 30 de minute violențe fizice asupra victimei, aplicându-i lovituri repetate cu corpuri contondente în zona superioară a corpului, a capului, a membrelor superioare și inferioare, dar și în zona degetelor mâinilor și a tălpilor. Totodată, unul dintre inculpaţi a supus persoana vătămată unor tratamente degradante.
În tot acest timp, ceilalţi doi agenţi de poliţie au asistat în mod pasiv la violenţele exercitate asupra persoanei vătămate.
După exercitarea actelor de violenţă, victima a fost abandonată pe respectivul teren viran”, se arată în comunicatul Parchetului.
A doua victimă a suferit și ea agresiuni din partea poliștilor, mai arată procurorii.
„În acelaşi timp, alţi doi inculpaţi au lipsit-o în mod ilegal de libertate pe persoana vătămată G.T.N., în intervalul 01.45 – 02.00.
Astfel, după încătușarea nelegală a acesteia, au încuiat-o în autospeciala ce le fusese repartizată, peste două jante auto depozitate pe bancheta din spate, şi au transportat-o în zona Zețari din București, sectorul 5, unde au descătușat-o și abandonat-o pe o stradă întunecată”. Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcția Generală Anticorupție. (Digi24)
In lok sa se ocupe de maffia italiana care e in toata tara, sau de alti infractori, ei ce fac nimik din ce ar trebui asta e politia romanaa adica nimikk…
Respectivii ar trebui dati afara din politie si fara drept de a mai profesa in politie, ca si asa politia e plina de nimikuri.