O amplă operațiune a poliției a fost declanșată sâmbătă seară în București, pentru prinderea deținutului evadat de la Jilava. Bărbatul, care ar fi înarmat, a fost găsit în zona Berceni din Capitală.
Cel puțin 15 echipaje de poliție au fost trimise în zona unde a fost văzut deținutul evadat de la Jilava.
Mai multe străzi din Berceni au fost înconjurate de forțele de intervenție. Deținutul evadat de la Jilava ar avea asupra lui o armă, foarte probabil un cuțit, spun surse din anchetă.
Aceleași surse spun că individul ar fi reușit să fugă la apariția polițiștilor și o amplă operațiune de căutare și urmărire a fost declanșată.