ANPC a verificat 144 de operatori economici în zonele montane, în perioada dintre Crăciun și Revelion și au fost date amenzi de 500.000 de lei.
Peste 25 de unități au fost închise temporar, iar printre nereguli s-au găsit alimente expirate, mizerie și produse periculoase. Comisarii ANPC au transmis în perioada 27 – 30 decembrie 2024 că în zonele turistice Bucovina, Brașov, Maramureș, Valea Prahovei, Băile Felix și Rânca au fost verificați 144 de operatori economici.
În urma acestor controale au fost date peste 86 de amenzi contravenționale, în valoare de 458.000 de lei, dar și 117 avertismente. Este vorba despre pensiuni și restaurante care nu respectă întocmai legislația și, implicit, pun sănătatea clienților în pericol.
Totodată, produse în valoare de 55.000 de lei au fost declarate neconforme și au fost oprite de la comercializare, în timp ce 28 de operatori economici au avut serviciile suspendate temporar, conform News.ro.
Operatorii economici trebuie să-și rezolve problemele identificate înainte de a primi dreptul să redeschidă. Ca de obicei, inspectorii ANPC au găsit multe probleme, cum ar fi produse textile fără elemente de identificare, produse periculoase sau jucării contrafăcute sau alimente expirate sau fără informații corespunzătoare.
Alte probleme identificate au fost condiții de igienă necorespunzătoare folosite de operatori, inclusiv neigienizarea facilităților de cazare, inclusiv băi și saltele necorespunzătoare. Această situație nu este, din păcate, o noutate.