Vezi VIDEO
Seceta face ravagii in agricultura maramureseana. Campania de insamantari de toamna este la un pas de a fi compromisa din cauza lipsei apei. Specialistii Directiei Judetene pentru Agricultura au semnalat ca araturile se desfasoara cu mare dificultate, iar costurile cu aceste lucrari sunt extrem de ridicate. La randul lor, producatorii agricoli se plang ca de ani buni nu s-au mai confruntat cu o seceta atat de lunga.
Culturile de toamna vor fi grav afectate de seceta prelungita, au tras un semnal de alarma agricultorii maramureseni. Acestia s-au plans ca sunt nevoiti sa cheltuie sume exorbitante pe combustibilul folosit la araturi din cauza pamantului extrem de arid.
“Seceta care este pe intreaga zona centrala si a Europei si in special in tara noastra afecteaza si culturile furajere si culturile de porumb de la noi din judet si in special araturile de toamna se desfasoara cu mari dificultati. Consumurile de combustibil pe hectar sunt ridicate si costurile de infiintare a unei culturi de toamna in acest an sunt mai ridicate comparativ cu ceilalti ani”, a declarat directorul Directiei Judetene pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Maramures, Virgil Tantas.
Reprezentantii Unitatii Fitosanitare au aratat ca, in acest an, ploile cazute in Maramures au fost considerabil mai reduse, iar nivelul rezervei de apa din sol este foarte scazut.
“Anul acesta, fata de normalul valorilor multianuale de 976 litri/mp in general, repartizat pe cele 17 statii, in nicio statie nu s-a inregistrat mai mult de 400 litri/mp, anul acesta, de ploi, exceptie facand luna iulie, cand fata de normalul perioadei – 92,6 l/mp -, am avut 237 litri/mp. In rest, toate ploile au fost la mai putin de jumatate fata de normalul lunilor anului respectiv”, a detaliat Melania Oltean, inginer in cadrul Unitatii Fitosanitare Maramures.
Seceta din acest an a favorizat si aparitia daunatorilor in toate culturile agricole, fiind nevoie de tratamente pentru tinerea lor sub control. Melania Oltean a mai aratat ca si anii 2005 si 2007 au fost secetosi, insa perioadele fara ploi nu au fost atat de lungi ca in 2011.
Sursa: Camelia Tocaci