Vezi VIDEO
Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru partea nordica a cartierului Traian a fost supus dezbaterii publice, marti, 16 decembrie. Este vorba despre un PUZ realizat de administratia locala baimareana care are in vedere imbunatatirea nivelului de trai si a calitatii vietii baimarenilor care locuiesc in zona cuprinsa intre bulevardele Bucuresti, Unirii, Traian si Republicii.
Planul urbanistic intocmit de arhitectul Horea Stoian vizeaza realizarea unui parc public in zona pentru a creste astfel semnificativ suprafetele destinate spatiilor verzi. Mai mult, potrivit aceluiasi plan, garajele din zona ar urma sa fie demolate si in locul acestora vor fi contruite parcari supraetajate. Toate aceste detalii au fost luate in calcul astfel incat structurile cladirilor din zona sa nu fie afectate.
Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare, a aratat ca isi doreste ca, potrivit noului plan urbanistic, zona sa fie una dedicata exclusiv spatiului verde. Asta inseamna un parc public in zona Bisericii “Sfantul Andrei”, multe spatii de promenada precum si locuri de joaca pentru copii.
“Eu, personal, ca sa nu existe discutii, sa nu ma intrebati foarte multe cu privire la ceea ce imi doresc eu, strict prin faptul ca am propus un anumit plan urbanistic care prevede in acea zona un parc, mi-am spus punctul de vedere. Deci, in acea zona imi doresc exclusiv zona verde si nu constructii”, a declarat Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.
Arhitectul care a elaborat planul pentru zona nordica a cartierului Traian, Horea Stoian, a prezentat in detaliu caracteristicile zonei cuprinse in acest PUZ.
“Scopul principal al planului urbanistic, conform comenzii primite din partea primariei, a fost imbunatatirea nivelului de trai, a calitatii vietii si a locuirii in zona. In acest sens, toata stradania noastra s-a canalizat inspre rezolvarea pe cat posibila a locurilor de stationare a autovehiculelor, a sporirii suprafetelor de verdeata si de spatii publice si creare de puncte de interes care sa contribuie la imbunatatirea modului de trai al locuitorilor din zona”, a declarat arhitectul Horea Stoian.
Baimarenii care au fost prezenti la dezabeterea publica au fost de acord cu planul prezentat. Mai mult, ei au cerut garantii edilului baimarean ca PUZ-ul va fi in asa fel pus in aplicare incat in zona nu se vor construi blocuri si ca atentia va fi indreptata spre realizarea mai multor spatii verzi.
Primarul municipiului Baia Mare i-a asigurat pe cetateni ca planul urbanistic va fi respectat intocmai.
Sursa: Simona Vasiac