Vezi VIDEO
Proiectul noii legi a sanatatii a fost astazi, 25 mai, pus in discutie intr-o dezbatere publica organizata in Baia Mare. Sindicalistii au cerut sprijin ministerial pentru ca noua lege a sanatii sa nu fie adoptata in actuala forma, aratand ca e important sa se puna accent pe o gestionare mai coerenta a fondurilor si sa nu se accepte ideea transformarii spitalelor in asociatii sau fundatii.
Manageri de spitale, sindicalisti si reprezentanti ai societatii civile au fost prezenti astazi, 25 mai, la o dezbatere publica pe noua lege a sanatii. Evenimentul a reunit insa destul de putini cetateni interesati sa discute despre noul proiect, la actiune fiind mai degraba prezenti factori implicati in sistemul de sanatate si chiar politicieni aflati in campania electorala.
Liderul Sanitas Maramures, Mircea Ciocan, a punctat faptul ca e obligatoriu ca noua lege a sanatatii sa aiba in vedere o gestionare mai atenta a resurselor financiare, aceasta fiind de altfel si parerea angajatilor din sistemul sanitar, dupa cum a reiesit dintr-un chestionar la care au raspuns 2.000 de salariati din spitale.
“Legea sanatatii trebuie sa fie una sociala, sa se inlature actualele inechitati ale sistemului si sa fie axata pe o mult mai buna si rationala gestionare a fondurilor. Ideea gestionarii private a fondurilor, a asigurarilor de sanatate este una perdanta din start. Daca doriti ca un rezultat al sondajului de opinie pus in practica in aprilie si martie la nivelul judetului, 78 % dintre respondenti, am aplicat 2.000 de chestionare se declara nemultumiti de cum sunt administrate fondurile in unitatile sanitare”, a explicat sindicalistul.
Pe de alta parte, conducerea Directiei de Sanatate Publica Maramures a avansat un alt punct de vedere. Directorul Rares Pop a precizat ca nici intr-un caz nu mai poate fi functional sistemul aplicat inainte de ’89 care este frecvent invocat de romani, pe motiv ca toti cetatenii aveau acces gratuit la serviciile medicale.
Reprezentantul DSP a aratat ca e clar ca totul se invarte in jurul banilor si a precizat ca, desi la ora actuala sunt criticate asigurarile private, e o solutie care trebuie luata in calcul, cu atat mai mult cu cat si acum se aplica, chiar daca nu intr-un mod direct. Mai mult, acesta a aratat ca si casa de asigurari de sanatate trebuie sa fie oarecum reorganizata pentru a oferi „un palier de asigurari de sanatate sau boala”
„In sistemul medical din Romania la ora actuala problema principala este medicul, pentru ca medicul are o finantare pe care si-o rezolva din punct de vedere pecuniar direct cu pacientul, treaba asta o recunoastem mai putin. E o altfel de asigurare privata. Spunem ca asigurarile private vor aduce un dezastru pe legea sanatatii, in conditiile in care noi cotizam «asigurarile private» de fiecare data cand mergem la un medic in spital”, a punctat Rares Pop.
Dupa dezbaterea de astazi, sindicalistii intentioneaza sa trimita propunerile spre Ministerul Sanatatii si chiar sa ceara ajutorul parlamentarilor maramureseni pentru ca noua lege a sanatatii sa nu fie adoptata in actuala forma.
Sursa: Camelia Tocaci