Vezi VIDEO
Psihologi, specialisti, dar si parinti care au copii cu tulburari de spectru autist iau parte astazi, 3 octombrie, la o conferinta organizata de catre Asociatia Autism Baia Mare. Evenimentul aduce in prim-plan principalele probleme cu care se confrunta copiii si parintii acestora, terapiile utilizate pentru tratament, dar si modalitati prin care tinerii pot fi integrati cu succes in comunitate. Cu aceasta ocazie, Asociatia Autism Baia Mare a lansat si primul numar al revistei asociatiei.
Conferinta nationala cu participare internationala „Accepta-ma asa cum sunt – despre abilitate si dizabilitate” este organizata cu ocazia aniversarii a 5 ani de existenta a Asociatiei Autism Baia Mare. Presedintele asociatiei, Paul Daraban, arata ca, pe parcursul acestor ani, copiii care au beneficiat de tratament in cadrul centrului de zi au inregistrat progrese remarcabile. Treptat, acestia au reusit sa faca lucruri care inainte erau imposibile pentru ei si astfel, au o sansa sa se integreze in colectivitate.
„Obiectivele noastre si obiectivele care ne justifica existenta sunt cele care tin de recuperarea si integrarea in societate a copiilor cu autism. Am ajuns sa ne indeplinim, in mare parte, obiectivele acestea si sa avem rezultate. Copiii nostri au crescut, sunt copii verbali, cu abilitati sociale, copii care sunt integrati in gradinite, in scoli si in societate”, a explicat presedintele Asociatiei Autism Baia Mare, Paul Daraban.
Invitatii prezenti la conferinta au prezentat cazuri personale, in care copii din familiile lor au fost diagnosticati cu autism, dar au fost aduse in discutie si cele mai eficiente metode de terapie sau modalitati de integrare sociala a copiilor diagnosticati cu tulburari de spectru autist. Parintii, dar si specialistii care au participat la conferinta au aflat cele mai noi informatii despre tot ceea ce inseamna autismul.
„Astfel de conferinte sunt foarte importante, deoarece parintilor inca le lipseste informatia necesara pentru a invata sa lucreze cu propriul copil si acestea conferinte sunt importante nu doar pentru parintii acestor copii, ci si pentru specialistii care doresc sa lucreze cu acesti copii, fiindca atunci cand sunt prezentate astfel de informatii, mai ales de la specialisti din strainatate, acestea nu pot decat sa ne ajute sa ne dezvoltam cunostintele legate despre autism”, spune presedintele Federatiei pentru Drepturi si Resurse pentru Persoanele cu Tulburari in Spectrul Autist (F.E.D.R.A.), Carmen Gherca.
In prezent, Asociatia Autism Baia Mare, prin centrele din judet, asigura tratamentul pentru 62 de copii diagnosticati cu tulburari de spectru autist.
Sursa: Gabriela Kuhajda