Vezi VIDEO
Publicul baimarean nu pare amator de evenimente caritabile. Cel putin asta a fost concluzia organizatorilor spectacolului “Coppelia”, sustinut aseara, 27 octombrie, pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor din municipiu. Corpul de balet italian Friuli Venezia Giulia Ballet Company „New Space” a fost invitat in Maramures pentru a marca trei ani de activitate a Asociatiei Autism Baia Mare si, cu toate ca astfel de manifestari artistice nu s-au desfasurat de ceva vreme in judet, numarul spectatorilor a fost neasteptat de mic.
Membrii Asociatiei Autism Baia Mare sarbatoresc, in aceste zile, trei ani de activitate printr-o serie de spectacole de balet sustinute de invitati din Italia. Prima reprezentatie a avut loc ieri, 27 octombrie, si chiar daca intrarea a fost libera, numarul celor din sala nu a fost unul foarte mare.
“In primul rand, un semnal de alarma ar trebui sa fie faptul ca fiind un spectacol caritabil lumea nu s-a tare inghesuit. In al doilea rand, numarul mare de cazuri la nivel mondial- unul la o suta de nasteri sufera de tulburari in spectrul autism – ar trebui sa fie un nou semnal de alarma”, a spus Cristian Crisan, director executiv Asociatia Autism Baia Mare.
Spectacolul prezentat de cei 20 de balerini italieni pentru publicul baimarean a fost “Coppelia”. Baletul in trei acte, dupa o nuvela de E.T.A. Hoffmann, pe o muzica compusa de Léo Delibes, spune povestea unui batran austriac, Coppélius, creator de papusi in marime naturala, si una dintre frumoasele sale lucrari, Coppélia, de care se indragosteste tanarul Franz.
“Este vorba de o poveste de dragoste comica unde un tanar care urmeaza sa se casatoreasca vede in fereastra lui Coppélius o fata care in realitate este o papusa. Se indragosteste de ea iar lucrurile incep sa se complice in momentul in care papusa prinde viata”, a explicat balerina Isabella Facile, interpreta unuia dintre personajele principale.
Cei care nu au reusit sa ajunga la spectacol pot sa mearga si maine, 29 octombrie, la Casa de Cultura, de la ora 19.00, unde baletul se va juca pentru ultima data. De aceasta data intrarea va costa 50 de lei, iar fondurile stranse vor fi folosite pentru copiii cu autism care frecventeaza centrul de zi al asociatiei baimarene.
Sursa: Diana Grad