Peste 70 de organizatii non-guvernamentale din tara s-au inscris in cursa pentru programul „Scoala altfel”, ce se va desfasura la inceputul lunii aprilie la nivel national. Cu toate astea, nicio organizatie baimareana nu si-a depus proiectele pentru a le oferi o alternativa elevilor maramureseni.
Saptamana „Scoala altfel” debuteaza in perioada 2 – 6 aprilie in scolile din Romania si consta in derularea unui orar special, cu activitati extrascolare educativ-recreative. Programul propune implicarea elevilor si profesorilor in activitati non-formale, care sa le valorifice talentele si competentele in diferite domenii.
In acest sens, Ministerul Educatiei a realizat un site special, unde ONG-urile puteau sa inscrie proiecte care sa poata fi aplicate in scoli in acea saptamana. Pana la finalul perioadei de inscrieri, 71 de ONG-uri au depus proiecte, insa niciunul dintre acestea nu este din Maramures.
Pana la inceputul lunii aprilie, fiecare scoala propune activitatile care se vor desfasura in saptamana „Scoala altfel”, fiind consultati atat elevii, cat si dascalii. Ateliere de teatru, dans, muzica sau proiecte comunitare, de responsabilitate sociala sunt doar cateva dintre variantele care vor fi luate in calcul la realizarea programului special din prima saptamana a lunii aprilie.
Sursa: Gabriela Kuhajda