Reprezentanții Poliției au susținut, marţi, 02 martie, o declarație de presă în care au anunțat primele concluzii ale verificărilor în cazul de la Onești, unde doi muncitori au fost sechestrați și uciși de fostul proprietar.
Reprezentanţii Poliţiei au declarat că totul a decurs conform procedurilor, însă doar până în jurul orei 16.55, moment în care s-a produs un declic.
„Am observat mișcarea agresorului și a unui ostatic în balconul apartamentului, am auzit țipete, am avut indicii clare că acolo s-a produs o agresiune”, a spus negociatorul.
În replică, Ioan Cănărău, vicepreşedintele Sindicatului Europol, a declarat că Poliţia minte şi încearcă să ne înşele.
„Eu personal sunt extrem de revoltat de ce am văzut și ce am auzit la conferința de presă a celor din conducerea Inspectoratului General al Poliției Române.
Încearcă să ne mintă pe noi, să vă mintă pe dumneavoastră. Ei au încercat să ne înșele, nu inteligent, și voi demonstra că au greșit și ne-au mințit.
La un moment dat spune unul dintre invitați că geamurile erau murdare la balcon. Vedeți și dumneavoastră în imagini că geamurile nu erau murdare și nu erau copaci cu frunze stufoase în fața blocului ca să împiedice o eventuală acţiune cu o puşcă lunetă.
Trebuie să vă spun că în niciun Inspectorat de Poliție Română nu avem o lunetă care poate fi folosită la astfel de evenimente. Ce au poliţiştii în dotare sunt vechi și nu mai pot fi folosite. Nu aveau cu ce să tragă în infractor”, a spus vicepreşedintele Sindicatului Europol.