Candidatul republican la presedintia SUA, Mitt Romney, crede ca palestinienii „nu sunt interesati absolut deloc” de pacea cu Israelul, conform unui nou extras al inregistrarii de luni, informeaza AFP. Cotidianul de stanga “Mother Jones” a obtinut inregistrarea video filmata pe ascuns.
Conform inregistrarii, Romney (foto, in dreapta) afirma ca „palestinienii nu sunt interesati absolut deloc de pacea” cu Israelul, considerand ca, in acest context, „drumul spre pace este de neconceput”. Daca va deveni presedinte, Romney declara cu nu va interveni pentru relansarea procesului de pace israelo-palestinian, conform acestei inregistrari video.
Publicatia “Mother Jones” a postat aceasta inregistrare video, realizata in cadrul unei sesiuni de strangere de fonduri la care presa nu a avut acces. Romney, vizibil nervos, intrebat de presa din California despre originea inregistrarii video, a declarat: „Nu este elegant, permiteti-mi sa spun cel putin asta”.
Data evenimentului nu a fost precizata si numai Romney este recunoscut pe ecran, restul inregistrarii fiind neclar. Autenticitatea inregistrarii video nu a putut fi stabilita, dar vocea celui care vorbeste pare sa fie cea a candidatului republican la alegerile prezidentiale din 6 noiembrie.
Sursa: Mediafax