Li-Meng Yan, virusolog chinez și doctor la Southern Medical University – o universitate afiliată armatei Chinei comuniste, e ferm convinsă că infecția cu coronavirus nu a apărut „din natură”.
Virusologul a explicat de ce crede cu tărie că noul virus a fost făcut într-un laborator din Wuhan. Li-Meng Yah a dezvăluit, în cadrul unui interviu pentru Fox News, că supervizorul ei de la Universitatea Hong Kong, Leo Poon, i-ar fi cerut încă din luna decembrie să investigheze mai multe cazuri similare cu SARS ce au apărut în China.
Ea mai spune că inițial supervizorul ei a sfătuit-o să-și ducă mai departe ancheta, dar că ulterior i-a cerut să păstreze tăcerea. După câteva luni, în luna aprilie, cercetătoarea a fugit în SUA, precizând că se teme de represiunea Chinei comuniste.
Potrivit declarațiilor făcute de virusologul chinez, coronavirusul nu ar fi trecut direct de la lilieci la oameni, ci e mai probabil să se bazeze pe un virus provenit de la lilieci. Ea mai spune că COVID-19 a fost descoperit și e deținut de armata Chinei comuniste.
Virusul a început să se transmită și la oameni după o serie de modificări în laborator, ducând la numeroase decese în toată lumea, a mai spus Yan. Acesta e și motivul pentru care Partidul Comunist Chinez a încercat să amâne cât mai mult momentul informării populației în legătură cu noul virus.
Li-Meng Yan a mai spus că guvernul de la Beijing ar fi schimbat în mod deliberat genomul prin introducerea unor „secvențe de genom greșite” în baza de date a secvențelor genetice NIH pe 12 ianuarie.