Vezi VIDEO
Proiectul “PROinovatie prin firme de exercitiu – de la scoala competitiva la competitivitatea in munca” a fost astazi lansat in Baia Mare. Proiectul, in valoare de aproximativ 9 milioane de lei, se adreseaza elevilor din invatamantul liceal si profesional, din zece judete apartinatoare regiunilor de dezvoltare Nord Vest. In Maramures, beneficiarii proiectului sunt Colegiul Economic “Nicolae Titulescu”, Centrul Scolar de Educatie Incluziva, Inspectoratul Scolar Judetean si o firma de consultanta.
La evenimentul de lansare a fost prezent si Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare. Edilul baimarean a subliniat importanta scolii si importanta practicii in cadrul unitatilor de invatamant din municipiu. Totodata, in cadrul proiectului, Administratia Publica Locala a municipiului Baia Mare are o contributie de 2% din valoarea planului pentru principalul beneficiar.
“Cred ca scoala trebuie sa iti ofere sanse ca atunci cand trebuie sa iti urmezi o cale profesionala sa fii competitiv, atunci cand trebuie sa iti urmezi un anumit parcurs universitar, la fel, sa ai cele mai bune sanse pentru a intra intr-o scoala foarte buna. Dar astazi vorbim despre cei care trebuie sa isi obtina o sansa pentru a fi integrati in munca, pentru a putea sa palpeze din ceea ce inseamna piata economica cu adevarat. Si este foarte important demersul acesta de a infiinta firme de exercitiu. Noi le incurajam foarte tare. Nu trebuie sa existe doar o chestiune sterila la modul formal ci chiar o chestiune pragmatica si chiar mai intens sustinuta si de catre Inspectoratul Scolar, si de municipiul Baia Mare, si de Consiliul Judetean astfel incat concursurile la care participati cu firmele de exercitiu, infiintarea firmelor de exercitiu sau chiar si un anumit tip de functionare a acestor firme de exercitiu sa aiba o componenta de finantare asigurata de catre noi, de catre autoritatea locala”, a declarat Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.
Pentru prima data, in cadrul unui proiect, pot beneficia de posibilitatea de a participa in firme de exercitiu si elevii cu nevoi speciale. Astfel, 20 de elevi din cadrul Centrului Scolar pentru Educatie Incluziva din Baia Mare vor putea desfasura o activitate in cadrul firmelor de exercitiu.
“Valoarea maxima a fondurilor care pot fi atrase este de 525.000 de lei. Bucuria noastra este ca din acesti bani se va realiza si dotarea unui laborator de alimentatie publica. Conform programelor minimale existente, elevii centrelor de educatie incluziva nu au avut pana in prezent posibilitatea de a activa in firme de exercitiu”, a declarat Nicoleta Covaci, directorul Centrului Scolar pentru Educatie Incluziva din Baia Mare.
Firmele de exercitiu vor sprijini punerea in practica a informatiilor teoretice, renuntand la predarea unor competente statistice prin activitati orientate catre cresterea sanselor de a ocupare a elevilor, precum si cresterea adaptabilitatii elevilor la cerintele primului loc de munca.
Printre cei care au luat cuvantul in cadrul evenimentului de azi au fost si elevi si fosti elevi ai colegiului baimarean, care au participat la astfel de proiecte in anii trecuti. Unul dintre ei era director la o firma virtuala iar acum ocupa aceeasi functie… la o firma reala.
Sursa: Simona Vasiac