Asociația Întreprinzătorilor Maramureș, organizație constituită exclusiv din societăți comerciale cu capital privat care reprezintă regiunea Maramureș, a fost înființată pentru a susține dezvoltarea economico-socială a județului, în plan local, zonal, regional, național și internațional.
Membrii Asociației Întreprinzătorilor Maramureș (AIM) sunt și pot fi doar societăți comerciale cu sediul social în județul Maramureș și cu o bună reputație comercială.
AIM, fondată de 31 de companii, este, mai întâi de toate, un scop în sine: demonstrația că afacerile românești pot colabora; în masă chiar.
În baza unui program de activități multianual, AIM se implică în planurile: economic, educațional, cultural, social ale zonei noastre și nu numai.
Din data de 30 septembrie, AIM are un nou preşedinte, în persoana Dianei Iluţ, care a spus: „În noua calitate, de președinte al acestei asociații, voi încerca să duc mai departe acest proiect ambițios: o asociație patronală județeană puternică, reprezentativă, un liant între mediul antreprenorial local și administrația publică, un loc al dialogului și colaborarii economice”.
felicitari!!