Ger matinal aspru dupa o noapte senina si instelata.
De-aceasta data ne propunem un circuit ceva mai scurt, avand drept scop evaluarea traseului marcat excelent/profesionist in 1985 cu punct galben din Baia Sprie via Valea Borcutului, saua de nord a Dealului Rosu, saua Poca, Chiuzbaia, Groape – la intalnirea marcajului turistic triunghi rosu ce acompaniaza-n amonte valea Jidovoaia spre rezervatia fosilifera si-n continuare catre varful Ignis est.
Vezi galeria foto (click aici…)
In prima instanta ne asiguram retragerea finala lasand o masina in parcarea din fata bisericii din Chiuzbaia.
Admiram inrosirea Ignisului si abrupturilor sale sud-estice de catre cele dintai raze.
Ne deplasam cu cea de-a doua masina (aproximativ 9 km) pana-n parcarea din spatele catedralei romano-catolice, monument istoric de arhitectura, din Baia Sprie.
Pana ce colegii mei se echipeaza si isi sorb cafeluta matinala la barul de peste drum, dau un ocol impresionantului edificiu ecumenic (Catedrala romano-catolica Baia Sprie), admirandu-i sfintii minunat daltuiti in piatra ce strajuiesc din semicircularele abside peretele sudic si ii flancheaza intrarea monumentala. Trec pe langa splendida Fantana lui Stohl, o capodopera sculpturala baroca reprezentand o antica zeita turnata-n bronz, replici similare aflandu-se in Romania la Hateg, altele imprastiate prin maretele urbe imperiale austro-ungare.
Abia pe la ora 9,15 dimineata pornim in traseul care trece prin fata Catedralei romano-catolice, lasa in dreapta frumoasa biserica reformata si continua spre vest pe un ingust drum pavat cu andezite negre dar mai ales verzui.
Nu peste mult, la stanga, remarcam un vechi zid masiv din piatra cu alura medievala. Dincolo de acesta si-n sus apare turla sindriluita a vechii capele ortodoxe inaltata dupa 1700 si-alaturi de aceasta turlele bisericii ortodoxe mai noi.
Vedem case modeste dar deosebit de ingrijite, cu curti cochete parand veritabile bijuterii datorita extraordinarului simt gospodaresc, dispuse de-o parte si alta a stradelei. Unele au spre fatada pivnite cu porti semicirculare confectionate din lemn acoperit cu tabla si strasnic ferecate cu armaturi mesterite-n vechile fierarii, parand a fi servit odinioara drept crame ale oraselului multietnic si multisecular minieresc.
In dreapta sus, spre nord-est, ne atrage atentia portiunea superioara a abatajului de suprafata al filonului principal, pinii invaluiti in chiciura de la capatul grohotelor abrupte scurse la sud-est spre Lacul Albastru si-n cele din urma tuguiul arid cu gorunet al varfului Dealului Minei (Mons Medius).
Initial marcajul punct galben (dublat de cel mai recent, cruce rosie care duce prin Valea Borcutului si valea Adanca in Dealul Minei (varf), zona de nord-vest, de unde va continua spre Lacul Albastru si-apoi in jos spre centrul orasului Baia Sprie) apare doar ca un inel alb fiindca vopseaua galbena, aplicata pe stalpii de beton cu un sfert de secol in urma, s-a distrus treptat.
Trecem pe langa cladirea fostei exploatari miniere Baia Sprie Vest suind usor si avand in stanga Valea Borcutului.
Nu peste mult, tot in stanga, printre coroanele despuiate ale fagilor si carpenilor apar zidurile impresionante din piatra ale fostului Put Francisk, vestit pentru masina sa de extractie actionata hidraulic, din nefericire de cativa ani pitoreasca zona devenind rampa de gunoaie a orasului Baia Sprie in loc sa constituie e bijuterie turistica si de agrement.
In dreapta se remarca gura fostei mine care exploatase timp de secole filonul principal al Mons Medius din care se ramifica cel secundar botezat Crapatura Zorilor.
Valea se ingusteaza devenind tot mai accidentata, casele dispar, reaparand ceva mai in amonte izolate insa. O cuirasa deranjanta de gheata acopera carosabilul pana la izvorul cu borviz aflat pe Valea Borcutului (mal drept) si protejat de un fel de tunel scurt realizat din beton armat.
Imbucurator mi se pare faptul ca de aceasta data zona e curata, adica nespurcata precum odinioara turistico-menajer. De fapt am remarcat ceva mai jos prezenta unui frumos panou eco-turistic informativ pledand pentru un comportament decent vizavi de frumusetile de tot felul aflate (nu numai) in zona, de la vestigii miniere la cele peisagistice, botanice, faunistice …
De la borcut cotim la stanga-n sus pe un drum de TAF decupat intr-un codru foarte tanar si frumos (de goruni, fagi si carpeni) aflat pe versantul de est al Dealului Rosu (767 m).
Neaua are 15-20 cm grosime si e afanata iar gerul se lasa treptat infrant de sulitele violente ale soarelui ce-si intra usor in drepturi.
Pitigoi pitici zburda nebunatic-zglobii pe sub taluzurile drumului cautand gaze printre serpii incolaciti ai radacinilor.
In curand apar urmele de mistreti.
Daca initial ne deplasam spre vest, dupa putin timp drumul de TAF ia directia nord, de la o bifurcatie se orienteaza din nou spre vest.
Remarcam cu dificultate pe fagii relativ tineri marcajul turistic sub forma unui simplu punct galben, fara inelul alb periferic, explicabil deoarece arborii mari au fost exploatati, fagii cu scoarta neteda sunt putini iar pe rugoasa scoarta a gorunilor e greu sa vopsesti marcaje.
Dupa circa 2 ore de la debut si dupa ce am depasit spre stanga-n sus o noua ramificatie marcata de un mic palc de molizi piperniciti (loc de neuitat pentru Mitica I. fiindca aici fusese alergat intr-o vara de o ursoaica cu doi pui) varful Dealului Rosu ramane-n stanga, noi atingand o sa nordica a acestuia.
Marcajul punct galben se orienteaza de aici inspre nord-est, fiind deosebit de bun/prezent de-acum datorita fagilor impresionanti pe care a fost amplasat.
Spre nord-vest continua din sa spre Chiuzbaia o varianta marcata mai recent doar cu punct galben, fara inelul alb exterior. Pare a fi un vechi drum de carute ce lasa-n stanga valea Tulbure (debut), in dreapta niste balti si scaldatori de mistreti si dupa vreo 150 m ajunge la o cruce ruginita, turnata-n fonta, cu un Christ argintiu, totul imprejmuit cu un scund gard de lemn.
Pe spatele crucii, imprimat in relief, putem citi cu ceva dificultate Fustos Istvan, Varosi tanacs, 1848 (ridicata acolo de un consilier orasenesc adica).
Saua Poca, destinatia noastra initiala, apare pe directia nord, dincolo de una din obarsiile cu spalari si alunecari de teren ale vaii Tulbure (afluent stang al vaii Chiuzbaia).
Revenim la marcajul vechi punct galben continuand lejer pe poteca larga, usor ascendenta spre este-nord-est, lasand indarat urmele vanatorilor si haitasilor de mistreti intalniti de noi dimineata la intrarea in Chiuzbaia.
Ignisul apare din ce in ce mai frumos si impresionant spre nord in timp ce la stanga lui si in plan relativ apropiat vedem varful Ostra, in dreapta lui dar mai departe rectangular descendenta spre sud-est partia de ski a Poienii Ulmoasa si deasupra ei, si mai in dreapta, varful Pietroasa cu alba lentila elipsoidala a pajistii alpine troienite.
Poteca marcata capata in curand directia nord-nord-vest ascendenta si dupa circa 3 ore de la debut atingem saua Poca, cu neaua spectaculos rasa pana la firul ierbii de viscol. La stanga, impresionant datorita abruptului sau stancos vertical spre nord si deosebit de inclinat spre est, e varful Poca (787 m), un neck vulcanic din riodacite cu amfiboli (conform geologului D. Istvan) care penetrase odinioara sedimentarul din baza, fapt constatat cu ocazia realizarii galeriei miniere pentru explotarea neferoaselor.
Vizavi, la cateva sute de metri spre nord-est si dincolo de platoul cu un mic tau numit Tertiu Trifului (tierti derivand din kert, limba maghiara si semnificand gradina), impresioneaza varful Magura (Chiuzbaii -882 m) cu tuguiul piramidal ascutit si stancarie andezitica spre sud. In dreapta lui e culoarul vaii Chiuzbaii acompaniat de drumul auto-forestier ce suie la manastire iar vizavi, spre est e varful Blidar (883 m).
Auzim haitasi pe varful Blidar (vaiugele sud-sud-vestice) si spre Piatra Alba (culme).
Imediat dinspre Chiuzbaia alearga cu opriri precipitate un frumos caprior. Se aud in curand impuscaturi si nu putem decat sa speram ca victima nu a fost blajina faptura abia admirata de noi. Haitasii se aud in continuare, urmeaza succesive si infundate trozneli seci ale armelor de vanatoare.
Cu maretul Ignis in fata, marcat in crestet de releele meteo si de comunicatii, coboram spre saivanul troienit si inconjurat de un (tipic Chiuzbaii) gard viu de sub varful Poca.
Neaua depaseste aici 35 cm dar e pufoasa, la umbra gerul ne frige in timp ce, odata iesiti dincolo de tausorul modest in plin soare, ne bucuram de splendoarea zilei.
Apar gospodariile marginase de est-sud-est ale Chizubaii apoi ulita satului pe care vom cobora spre centru, ceva mai sus de biserica si scoala.
In ultima portiune, dupa ce imortalizam o veche casa zugravita-n verde strident, ulita abrupta (numita Sub Poca) e integral cuirasata gros cu gheata iar riscul deraparii iminent.
Apar localnici protejati cu traditionale si groase gube mitoase sure confectionate din panura de lana turcana, legate la gat cu nojite impletite din aceeasi lana si cu ciucuri la capete.
Dupa o ora de la plecarea din saua Poca (patru de la inceputul traseului), mai degraba o extraordinara plimbare-n ziua geros insorita de final de decembrie in care nu ne mai saturam sa admiram plonjant grupurile de case chiuzbaiene separate de valea Chiuzbaii si drumul spre manastire dar si parcelele de fanate si livezi minunat delimitate de grafica sobra a gardurilor vii din carpen, dam in asfaltul soselei, aproape de o mare valtoare.
Spre sud-vest orizontul e atinut de claia impadurita a varfului Chiuzu iar spre sud de culmea sinuoasa ce duce spre dealul Bulat.
Doua ulite continua spre vest-nord-vest catre Groape, una sub valtoare, cealalta, cu marcajul turistic punct galben, deasupra ei.
Ultima oara am remarcat marcajul punct albastru sub valtoare, pe un stalp electric de beton, motiv pentru traversam valea Chiuzbaii si continuam spre Groape (eronat) pe ulita din jos.
O ciudata sarpanta piramidala din sticla, ce pare a fi o sera amplasata deasupra casei, se iveste la stanga ulitei-excelent reper.
Suim usor si lasam in dreapta un cimitir razletit pe versant si spre culme dar nu vedem niciunde marcajul punct galben, constientizand ca acesta trebuie sa fie pe o ulita ori poteca situata putin mai spre nord-est.
Mitica o ia repede in dreapta si in sus. Dupa o vreme da in culmea parcursa de un sleau de carute troienit si flancat de garduri vii din carpen si ajunge la o rastignire. In final coboara (pe marcaj) in capatul de sus al catunului Groape prin flancul geografic stang al vaii Jidovoaia, prin stanga unui grajd si a unei suri traditionale de lemn iar dincolo de valea sarita de o punte-bustean, la o cruce alba plasata imediat sub viloaia aroganta si ingemanata, vestita datorita inaltului si lungului sau gard din barne de mesteceni.
Impreuna cu Ionica parcurg un traseu pe o poteca, mai apoi pe un sleau de carute, ceva mai sud-vestic, incercand fara sansa sa reperam cu ajutorul unor sfatosi, dar habarnisti, localnici traseul vizat de noi.
Iesim cu aproximativ 150 m in aval de crucea alba.
Tatonam ulterior peste valea Jidovoaia pe ulita marcata greu vizibil si revenim la marcajul triunghi rosu–Groape–Ignis. Continuam in sus pe el pana la ultimele case de vacanta, agresati strasnic fiind de cainii uriasi de paza dezlegati, neinsotiti.
S-a facut ora 14. Labarisem cu alte cuvinte 2 ceasuri din saua Poca (5 ore total) si fiind convinsi ca ulita spre Chiuzbaia nu se poate afla in sus, spre Rezervatia fosilifera, de la drumul ce-o ia la dreapta catre cabana silvica, revenim spre Groape pana la crucea alba din stanga drumului.
Traversam valea si ajungem la grajdul si sura din stanga, cu o casa de vacanta din barne de lemn (neterminata) in dreapta.
Aici ne astepta Mitica.
Pe sura am vazut acum urma vechiului marcaj turistic punct galben, nu si inelul alb, distrus de intemperii in cele mai bine de doua decenii de la realizare. Este suficient insa.
Continuam pe ulita suind usor spre sud-est catre culmea cu rastignire unde ne facem binemeritatul popas pret de o jumatate de ceas.
Admiram de aici o alta perspectiva a Chizbaii si dealul Poca iar la stanga sa, spre est, Piatra Alba treptat evadata din umbra.
Imediat dupa aceasta coboram spre est-sud-est, acompaniind pe o poteca ingusta sleaul de carute pe care fusese realizat marcajul turistic cautat de noi.
Dupa un total de aproape 6 ore si un parcurs insumand circa 12-14 km iesim in Chiuzbaia, deasupra valtorii (esential reper).
De aici in 10 minute ajungeam la masina parcata langa scoala veche (modernizata si mult marita) precedata de un frumos monument al ostasului necunoscut din primul razboi mondial si biserica cu alura de catedrala, decorata cu frumoase fresce la intrare.
S-a facut ora 15 cand o luam in jos pe valea Chiuzbaii.
Lasam in dreapta o halda veche, mina Clementina, mina Piticilor si mina Hubertus, admirand doua caprioare coborate dinspre dealul Bulat la adapat aproape de drum.
Deviem spre Baia Sprie pentru a recupera masina lui Ionica.
Stabilim inainte de despartire ca ultima aventura turistica 2008 s-o facem pe 31 decembrie, deocamndata neavansand traseul preconizat.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
