Traseu turistic nemarcat
Durata circuitului este de 6-7 ore (lungimea aproximativ 15 km)
Obiective vizate: perspectivele spre plaiurile sudice dejene, varful Alunis, Manastirea Rohiita, satul Boiereni cu arhitectura specifica Tarii Lapusului si doua biserici vechi din lemn
De asigurat din start apa de baut
Nu exista zone expuse, periculoase
Manastirea Rohiita – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi GALERIA FOTO (click aici…)
Sambata dimineata la ora 7,15 plecam spre Targu Lapus–Rohia–Boiereni (aproximativ 65 km).
Ziua s-a lungit deja binisor, deja se crapau zorile iar temperatura era -7C.
Nori negri compacti obtureaza soarele taman in directia spre care ne indreptam, intr-un fel punandu-ne pe ganduri dar… De pe culmea pasului dealului Pietris admiram soarele aurind partial afunda enclava pitoreasca a satului Cufoaia iar la stanga, cealalta, mai mare si alungita, a satului Borcut, cu lumanari albe de fumuri verticale.
Hartopoasa pare intrarea in inima Tarii Lapusului, ca niciodata parca.
Traversam urbea apoi podul peste raul Lapus, cotim dreapta spre Rohia (8 km).
Gresiile cu trovanti din varful pantei le vom vizita abia la intoarcere.
Case de vacanta pe vaiuga din stanga, alte locatii in curs de amenajare pentru acelasi scop. Deasupra, in dreapta, rampa de gunoi a orasului, in devalmasie, cu un urias card de corbi care parca ar fi survolat un vast camp medieval de batalie.
Nu peste mult, in dreapta, zarim Rohia, cu doua argintii turle de biserici. Pe stanga drumului, inaintea unei ample volte, o prima gospodarie traditionala si o tipic spoita-n ultramarin casa veche, pustie, la liziera o casoaie pastorala.
Poarta monumentala a intrarii spre Manastirea Rohia ramane in stanga. Noi continuam spre Boiereni pe un drum pietruit, destul de desfundat, iar la 8,45 oprim inainte de podul din fata bisericii noi, pe valea Boiereniului (mal drept), la confluenta cu valea Talharului.
Boiereniul, in buna parte, face parte din arhaica lume a sec. XVIII-XIX, saracia, precaritatea resurselor si lipsa oportunitatilor constituind cel mai bun conservant si pastrator al specifilului local, incepand cu arhitectura.
Gospodarii mici, cu case, suri, grajduri construite din barne de lemn, lipite sau tencuite uneori. Prispe inguste, sustinute de stalpi sumar ornamentati, fatade spoite-n ultramarin, alteori, atipic, in verde strident dar pitoresc, sarpante din dranita, alteori azbociment sau carton asfaltat.
Sageata turlei bisericii stravechi, din lemn, apare sus, in versantul geografic stang al vaii Boiereniului. O alta si mai veche, din nefericire cu sarpanta trasa-n tabla, e mai sus pe valea Boiereniului (la circa 1 km), pe drumul ce duce la Manastirea Rohiita.
Ne luam rucsacii de tura si betele de trekking apoi trecem podul prin fata noii biserici, zidita si tencuita, cu o gramada de turnuri si turnulete argintii, din tabla zincata. O prima rastignire in fata ei, cu Iisus pictat traditionalist, cu talent, spre deosebire de Christii rastignirilor ceva mai noi care acompaniaza suisul spre Manastirea Rohia si care, ca-n alte locuri din Maramures, au un trup ciudat contorsionat intr-un fel de ecumenica lambada.
Ne deplasam pe un drum forestier ce acompaniaza-nspre amonte valea Talharului pe malul sau geografic stang.
In dreapta drumului admiram grajduri si suri trainice, veritabile mici citadele maiestru zidite din gresii cioplite. Interesante ni se par gurile de ventilatie ce ies prin timpanele de lemn sumar traforate si patinate de vremi.
Versantii se indeparteaza lasand vederii secularele terasari. Iti vine greu sa crezi ca si aici a existat CAP, ca era stabilit un plan la culturi de ovaz, cartofi, productia de miei si lapte, grajdul asa zisei ferme zootehnice e-n ruina acum pe valea Boiereniului. Solul fertil nu atinge aici mai mult de 2-3 cm grosime dar habarnistii activisti PCR mizasera si aici pe o prospera agricultura socialista, subminand prin fanteziste imbecilitati firescul ancestral si traditiile, in special bazate pe o agricultura si zootehnie subzistentiale.
Nu peste multa vreme versantii ocupati de marete fageturi lasa vederii, vast defrisate, zone acaparate de lastaris din care rasar frecvent cioate si nedespicabile buturi.
O retea de drumuri sinuoase de TAF se deseneaza pe coastele devenite nude. Spre sud, dupa circa 1-1,5 km, munceii sunt verzi intunecati datorita unor plantatii de brad si molid de realizate de vreo 12-15 ani, Culmea Breze, spre care suim, e in ultim plan.
Intr-o poiana din stanga apare pentru o frantura de clipa silueta unei caprioare. La nici 300 m mai spre sud e vagonul muncitorilor forestieri, fumegand. De-o parte si alta drumului, placat adesea cu gheata ascunsa de neaua noptii, zac aliniati, pana deunazi falnici, fagi afluiti pentru debitare si incarcare.
In taluzul din stanga remarcam betoane, de fapt niste conglomerate miocene intens rulate (conuri aluvionare) in care fagii si-au infipt strasnic serpestile lor radacini.
Soarele sparge plafonul cenusiu ivindu-se magic, ca dupa o eclipsa.
La ora 9,15 ajungem la o rastignire amplasata la confluenta dintre valea Talharului, ce vine din stanga, cu o alta vale ce vine dinspre sud si la bifurcatia drumului forestier.
Noi o luam la stanga (est-sud-est).
Tinem drumul ce suie lejer ajungand la o alta confluenta. Aici drumul face o mare volta stanga. Ne ajung din urma un tanar padurar insotit de doi muncitori forestieri. De la ei luam relatii referitoare la Manastirea Rohiita.
Initial ni se spune ca suntem intr-o mare eroare de orientare apoi, lamurindu-se ca ne stim cu muntele si ca vrem sa facem un circuit peste varful Alunis, apare o harta silvica si explicatiile necesare.
Drumul urca-ntr-o prima culme, initial orientat nord-vest apoi est-sud-est.
La ora 10,10 (adica dupa 1ora si 25 de minute de la debut) avem o prima imagine cetoasa, indepartata a varful Alunis (993 m alt, al doilea dupa varful Breze din Culmea Breze) si inlantuitelor sale poieni expuse nord-vest-nord.
E precedat de un varf fara nume (altitudine 779 m) de asemenea cu poieni pistruindu-i versantii nord-vestici.
Estimez ca pentru a ajunge pe varful Alunis ne-ar trebui minim 3 ore de mars.
Pana la pranz suportam cateva reprize de ninsoare usoara. O plantatie de molidis intercalat cu brad, batrana de circa 25-35 de ani, e in dreapta noastra, intercalata cu fag si mai rar paltin, plop, carpen.
Drumul forestier se curma, continuand cu doua variante de TAF, una suie sustinut in versantul din dreapta, pe directia sud, cealalta o ia pe curba de nivel spre sud si apoi sud-vest-est, pe la obarsia unei vaiugi.
Drumul pe care ne deplasam pare a cobora iar noi trebuie sa ajungem in Culmea Breze.
Ajungem la o noua bifurcatie de drumuri de TAF, primul angajat descendent spre est, celalalt suind de-a coasta spre sud-est si apoi, in curand, spre sud-vest.
Ne aflam de-acum in plantatia de brad si molid numita Fiscos (tanarul padurar ne spusese ca toponimia ar putea proveni de la niste paduri sechestrate odinioara de catre fisc de la proprietari datornici).
Dam peste doua atelaje hipo si muncitori forestieri din Boiereni. Sunt la rarit plantatia si drujbele lor secera plus variantele de molizi. Ramurile, varfurile si cetina raman de-a valma.
Drumul de TAF coteste brusc dreapta, orientandu-se spre vest iar noi, pentru a ajunge pe Alunis, trebuie sa mergem in directia opusa.
Abordam direct un versant abrupt si dupa circa 60-75 m ajungem in culmea principala marcata silvic cu H rosu si parcursa de la est la vest de o poteca larga.
La ora 11,10 atingem culmea. De aici putem panorama prin viscolul bland spre versantii sudici, tinand deja de judetul Cluj, intesati de inlantuite salbe de poieni cu marimi variabile.
La stanga potecii remarcam un hranitor pentru cervide, cu fan vechi si plouat, nici urma de salbaticiuni. Pe un fag apare inscris 13 cu galben, pe altul, cu albastru NR30S.
Versantul nordic e acaparat de foioase tinere intercalate spre poale cu plantatia de conifere in timp ce cel sudic e ocupat de un faget cu exemplare de-a dreptul impresionante. De acum incolo vom intalni constant mestecanisuri tinere iar in dreapta potecii poienite.
Jos, spre meleagurile dejene, pasuni si fanate inalte, cu clai si o stana de iernat oile, ciobanii parand de aici doua mogaldete.
Neaua proaspata si chiciura decoreaza codrii iar soarele se cazneste sa sparga plafonul, nereusind decat sa ne infatiseze uneori rotunda-i fata aurie incadrata de un halou eteric.
Ajungem la o bifurcatie de culmi, cea principala continuand spre est-nord-est, cea secundara taind poiana, orientandu-se spre sud-est.
O tinem pe culmea principala si suim spre varful fara nume, inalt de 779 m.
La ora 12 suntem impresionati de dangatul melodios al clopotelor Manastirii Rohiita ce parea a fi la doar o aruncatura de bat.
Culmea principala se orienteaza putin spre sud-est trecand printr-o poienita cu mesteceni tineri apoi un picior abrupt coboara spre o afunda inseuare.
La stanga (nord) se contureaza obarsia seaca a unei largi vai, spre sud poienile meleagurilor dejene. De pe aici, departe spre sud-est, se vede Magura si Cetatea Ciceului (la care fusesem in august 2006).
Ar fi trebuit sa continuam pe picior spre sud-est si apoi, prin poieni succesive, in sus (est) spre varful Alunis.
Derutant, aparent culmea principala o ia la nord, motiv pentru care ne ducem intr-acolo.
La inceput mergem prin faget, apoi in dreapta culmii se contureaza o rectangulara poiana cu terasari tipice secularelor ogoare, in final trebuie sa coboram abrupt spre est pentru a ajunge pe versantii de nord-vestici ai Alunisului, cu o poiana larg inseuata, de asemeni terasata odinioara.
Niciunde Manastirea Rohiita.
Continuam de-a coasta spre est-nord-est, prin mestecanis apoi prin faget matur.
Admiram exemplare cu diametre de peste 1,5 m, cu manunchiuri impresionante de 4-6, sau mai multe chiar, trunchiuri fiecare.
Urmeaza urcusul unui versant abrupt dupa care ajungem pe culmea cu poteca si o deschidere est-sud-estica -panorama extraordinara spre poieni descendente, cu petece de azuriu celest alternand cu nori albi si suri, acelasi soare crepuscular, ca de eclipsa, intensificari de vant si muscatura tot mai aspra a gerului.
In scurta vreme, inainte si la stanga departe, apare crestetul cu poieni al unui muncel. Credem ca e varful Breze dar nu, atingand punctul maxim constatam ca e varful Hudin, defrisat teribil in ultimii 5-7 ani, acolo unde molidisul verde intunecat acoperise uriasa claie, aparuse o tot mai larg defrisata poiana alpina abrupta, albita de nea.
De fapt intreg bazinul tiblesan maramuresan spre Larga, Grosi si Minghet este exploatat in draci de cativa buni ani, unii utopici visand insa, total nejustificat, la trupuri compacte de arborete seculare intinse pe circa 4000 ha.
Minghetul se iveste la stanga Hudinului, Hudiesul, si el belit de molidis, la dreapta apoi, jucandu-se cu norii ce-l acopereau fotogenic, Tiblesul, splendida piramida cu trei varfuri.
Iin dreapta lui, treptat scapate de patura alb-sura de nori, culmile troienite ale Muntilor Rodnei.
Nici acum nu vedem Manastirea Rohiita dar in flancul drept al vaii apare o casoiaie de varat.
In rest nemarginirea, plaiuri cu mestecanisuri tinere, mai sus fagetele rarite zi de zi si-apoi, dupa ce dam in poienile nord-nord-vestice ale Alunisului, zarim golurile alpine inlantuite ale culmii principale a Muntilor Lapusului, de la varful Secu la Varatec apoi Prislop, Neteda.
Spre nord, aparent aproape, troneaza Satra lui Pintea cu trunchiul de piramida impadurit, la stanga ei Ignisul cu alba-i calota uriasa, la dreapta Gutaiul.
Se vedea si micuta lentila elipsoidala alba a varfului Pietroasa si, in alt plan spre vest-nord-vest, Culmea Preluci, poienile si pasunile din zona varful Florii.
Abia acum, departe sub noi (nord-vest) soarele scoate la iveala biserica Manastirii Rohiita si la stanga ei acareturile expansioniste.
S-a facut ora 13 si au trecut deja 4 ore si 15 minute de la debut cand decidem s-o luam intr-acolo prin poienile descendent insirate, punctate de numeroase tufe de alun si loza, acestea incantandu-ne cu catifelatii lor matisori.
Versantul e abrupt, inierbat si alunecos, acoperit cu nea groasa de 10-12 cm, mai la vale mestecanis matur continuand cu o liziera splendida de plopi albi apoi faget si huci.
Dialogul nostru, legat de calea de urmat spre manastire, starneste patru caprioare care o taie intr-o alergare deloc precipitata spre culmea din stanga. Impresionant dar si atat de rar!
Coboram cu precautie spre nord-vest, ajungem la o casoaie de stana, din barne de lemn si cu acoperis dranitat, imediat sub aceasta (nord) remarcam sub ea captarea apei potabile pentru manastire.
Coboram spre drumul ce suie pe valea Rohiita la manastire.
Un ciopor de oi turcane consuma direct fanul din clai iar un caine le pazeste fidel.
Era ora 14.
Un fel de Via Dolorosa, amenajata in arc de cerc si-n trepte, acoperita cu dranita, suie dincolo de biserica de lemn armonioasa, in stil maramuresan, spre culmea nord-vestica marcata de o liziera de molizi tineri meniti s-o ocroteasca de vijelii si furtuni.
La capatul de sus al Viei Dolorosa e clopotnita manastirii, cu doua clopote turnate-n bronz si inscriptionate artistic.
Colegii intra in curtea manastirii, invitati fiind de staret. Viziteaza biserica aflata in curs de restaurare a picturii, inchinandu-se, sarutand cu piosenie sfintele carti si icoane, apoi biblioteca, un mic muzeu numismatic si colectia de icoane, fiind in cele din urma poftiti crestineste la masa si taclale.
Eu o iau pe drumul manastiresc ce suie spre nord.
Las, la stanga sus, culmea cu ogor si coliba unei stane manastiresti, de aici admir spre sud varful Alunis si la stanga lui, spre sud-est, varful Breze, identificabil datorita releului, in continuare vasta panorama de la est spre nord-nord-vest, succesivele poieni terasate hat pana sus, mestecanisurile picturale, fageturile tot mai decimate.
In curand se aude lucratura diabolica a parintelui drujbas si seaca bufnitura a unui arbore prabusit. Nu peste mult o alta.
Pe masura ce se insenineaza, rafalele de vant se intensifica. Atunci ma apropii de clopotnita si acea atipica Via Dolorosa pentru a admira clopotele dar si plonjanta perspectiva spre biserica manastirii si numeroasele acareturi.
Ajunsi la caldurica, bucate si nesfarsite povesti, ortacii mei para a fi fost uitati de Dumnezeu si apar in curte dupa mai bine de-un ceas, incantati de ospitalitate, cele vazute si auzite.
E trecut de ora 15.
Ne regrupam in culme.
In dreapta, pe sub manastire, vedem parcursul vaii Rohiita, in fata (spre nord-vest) o culme exploatata silvic in buna parte, un drumeag ce o taie spre vest-sud-vest, pe langa un mestecanis cu rastignire la poale.
Drumul cobora-nspre valea Vinderel-obarsie (care se uneste cu valea Rohiita pentru a forma Valea Mare, aceasta, la intrarea in sat, numindu-se valea Boiereniului).
Urmand drumul am fi dat intr-o vale accidentata, impadurita, greu de strabatut.
Optam pentru culmea din dreapta, dam de un sleau abrupt de carute, apoi de un drum de culme de TAF, coboram precauti spre o inseuare nordica.
De aici o luam la stanga, ajungem in drumul auto-forestier -placat cu cuirase compacte de gheata ascunsa sub un strat infim de nea- cu serpentine care acompaniaza-n aval mal drept valea Vinderel.
Nu peste mult ajungem in Valea Mare, la drumul ce leaga Manastirea Rohiita de Boiereni (7 km), de aici avand de talpuit pana la masina circa 3-4 km.
Vale modesta, in dreapta versanti povarniti si cu pasuni aride, mai sus mestecanisuri si fageturi in curs de exploatare.
Un stol de sprintari sticleti policromi ne incanta cu zborul lor saltat. Din stanga, dinspre indepartata Culme Breze, afluiesc doua modeste vai. La intrarea in Boiereni ne este dat sa ne bucuram la vederea unui stol de presuri cu piepturile galben-aurii, in rest terne, ca niste vrabiute.
Vanam de-acum spectaculoasele prezente ale norilor bordati in auriu si argintiu si a soarelui, traditionalele gospodarii, modestia, precaritatea, saracia lucie stramoseasca, oile rumegand in mici staule, ciopoarele de gaini si cocosi rosii, albe ori porumbace.
Peste valea Boiereniului, undeva la stanga sus, se iveste biserica veche de lemn, mai apoi, langa ulita desfundata si un mic cimitir, cea si mai veche, tot din lemn, acoperita cu tabla. Ulita se anima dintr-o data fiindca sosisera cu un microbuz localnici, multi tineri dar si adulti, plecati la oras pentru cumparaturi ori cu treburi.
Dupa 7 ore si jumatate de la plecare, din care am mers efectiv 6, parcurgand aproximativ 15 km, ne incheiem circuitul in fata bisericii ortodoxe noi.
Plecam imediat spre casa. La iesirea din Boiereni lasam spre stanga drumul pietruit care, in 25 km, face legatura cu Dejul via Magoaja.
Oprim deasupra Rohiei pentru a mai trage niste cadre plonjante-n iminentul amurg apoi, suind dealul Pietris de unde Satra lui Pintea, dar mai ales Hudinul si Tiblesul impresioneaza multumita generosului soare si gerului progresiv ce limpezise orizontul.
Cerul si soarele, sporira spectacolul la debutul Defileului Cavnicului, la Copalnic, apoi la Carbunar, si Grosi. La ora 18 ajungem la Baia Mare, cu gandul la o alta evadare-nspre Culmea si varful Breze, via Suciu de Sus.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
