La ora 8 pornim spre Baia Sprie-Cavnic, incantati de minunata zi de toamna, admiram pasteluri calde puse-n valoare de soarele blajin. Neguri albe plutesc peste Muntii Maramuresului (poalele sudice) si a Transcarpatiei ucrainiene. Le admiram suind Roata si trecand pasul Neteda. De-aici aruncam nostalgice ocheade celor Trei Apostoli ai Gutaiului (Mic) cu versantii insangerati de tufele, brumate deja, de afin.
La 8,50 o luam pe ulita de sus a satului Budesti.
Suim in cautarea bisericii de lemn din Susani.
Lumea satului e la adunat cartofi si bostani, altii la cosit otava. Carute trase de murgi si roibi suie la padure.
Regalul arhitectonic, etno-cultural traditional debuteaza subit, surprinzandu-ne, subjugandu-ne, decuplandu-ne de cealalta lume din care abia am pornit.
Case de lemn, ingenios construite din barne sau dulapi grosi de lemn, prispe pe stalpi aparent fragili, sumar dar cu nespus gust, simt al proportiei si armoniei, decorati, flori in fata casei, cununi de ceapa si arpagic alaturi de margelele pastailor de fasole oparita si atarnata-n siraguri la uscat, pentru la iarna.
Ici, colo cate un tol, ori doua, vargate, tesute din carpe policrome si zdicindu-se la soare, atarnate pe tarnat.
Un fierastrau de mana abia lasat sa hodineasca, e agatat de un stalp, alaturi de un suman gros din lana turcana, ros de purtat, ca si cioarecii ornati cu panglica neagra.
Intr-o sura, septuagenarul mester Mihai Tamas, ajutat de o calfa iscusita, despica sindrila din boci, lungi si fara nod, de molid uscat.
Lemnul pare sa scanceasca usor inainte de-a deveni sipca subtiata luata la finisat cu unelte arhaice, cele destinate ultimului rand al sarpantei vreunei case achizitionata de vreun muzeu popular sau biserici multiseculare, prinse intr-un fel de cal balan desprins din povestile lui Ion Creanga, sunt artistic ornamentate cu doua scurte taieturi semi-lunare.
Alaturate, vor conferi sarpantei estetica unei traditionale broderii in lemn.
Nucii s-au aurit, pe-alocuri deja au ruginit, in timp ce ciresii si perii au ibucnit treptat in fantastice flacari.
Budestiul vazut din Susani ni se prezinta armonios asezat pe portativele teraselor verzi cu gospodariile traditionale.
Doar fumurile alb-subtiate prelinse spre zari din coama sarpantei, arar din hornuri, confera sacralitate ansamblului.
Ceva uruie infernal, monoton intr-o sura. E moara purtata electric pentru a toca zecile de saci cu mere scuturate, batute cu ruda subtire de alun sau carpen, pentru a se transforma in borhot parfumat, ceva mai apoi in naucitoare horinca, izvor de hore, djoc si bucurie.
Un budestean se-ntoarce de la coasa, oprindu-se-n curtea casei, alaturi de gramada pastelata de pepini porcesti.
O septuagenara uscativa, cu hieratic chip de sfanta sta pe prispa, printre atarnande coserci si toltiaua impletite din nuiele de alun.
O tanara nevasta, cu cosul din spate debordand de abia cosita otava crud-verde, zambeste fastacit-sarmanta pe ulita bolovanoasa cu iz de lut reavan si strivita sub talpile bocancilor balega.
Soarele e Dumnezeul acestei faste dimineti in care, luati de valul rusticului arhaic sau contemporan autentic, ne trezim ca s-a scurs un ceas si nici vorba sa ajungem in tintirimul cu mic tiemetieu al bisericii din Susani.
Strigam pe la porti, intrebam.
Aflam ca am suit prea mult.
Coboram cateva sute de pasi, deviem la a doua ulita ingusta spre dreapta, impingem poarta ce scartie, cu adevarat maramuresana, deasupra careia se iteste capodopera turlei ascutite, sindriluita si patinata de vremi.
Admirabil, un mic panou ne pune-n tema asupra originii si anilor scursi peste remarcabilul monument in timp ce, in dreapta usii bisericii, un panou mai mare, frumos ilustrat si tras in sticla face o succinta prezentare si istoriografie a bisericilor maramuresene din lemn.
Remarcabil!
Monumentala lucrare, capodopera a artei maramuresene de prelucrare a lemnului, a fost edificata la 1586 si pictata-n interior abia pe la 1800.
O troita din piatra, cu un Christ ruginit, atrage atentia alaturi de cruci stravechi. Coboram la Primaria Budesti, lasand la stanga Caminul Cultural in care iscusitele socacite s-au adunat deja sa prepare bunatati pentru vreo nunta, botez ori pomana.
Suim treptele bisericii din Josani, monument UNESCO, relativ recent restaurat, acum aflat in curs de restaurare a picturii interioare.
E mai tanara decat surata-i din Budesti Susani si a fost ridicata abia la 1643 dar prin pozitie, inaltimea si armonia turlei strajuita de alte patru turle mai mici, e mult mai vestita.
Poate si din pricina camesii de zale a celebrului ostean-haiduc Pintea Viteazul.
Ce fantastic pune-n valoare soarele suprapusele poale dantelate ale sarpantei, zveltetea turlei, soarele, semiluna si cocosul trambitand Bunavestire din varf! Ce simple si totusi spiritualizate-s ferestrele mari, alternand cu cele mici aducand a niste lacase de tragere medievale astupate cu sticla groasa, turnata si-apoi cu maiestrie prinsa-ntr-un fel de morosan adaptat cloisone, nu in foita de plumb, precum vitraliile occidentale ale catedralelor marete ci in sipci subtiri de lemn.
Iata o lectie de ingenioasa transpunere artistica, cu alte mijloace si tehnici, efectul functional-artistic fiind in final acelasi.
Coboram in buricul satului deloc atrasi de opulent-ostentativa biserica ortodoxa, aproape cat o catedrala, ridicata de cel mult un deceniu pe valea Cosaului (mal drept).
Apar si ceilalti ortaci si pornim inspre troita de la Gura Raielor aflata la confluenta dintre valea Raul Mare–valea Sava.
De aici ne deplasam cu un Aro, care ne va hurducai strasnic de 4-5 km, mergand pe valea Sava (in amonte) pana mai sus de istoric-minierescul Jireapan.
Privind in urma si avem multa vreme-n vizor Gruiu Lupului, Corha, cu caldeira vulcanica spectaculoasa, deasupra lor Chicera (parte din Piemontul Varatecului).
Nu peste mult vom lasa pe valea Sava (mal drept), varful Sava (903 m), chelios, cu un versant abrupt din roci sedimentare, de aici incolo spre vest, andezitele vulcanice tinere ce caracterizeaza geologic zona.
Suntem la Jireapan, adica intr-un fost perimetru minier celebru inca dinainte de 1700, exploatat pana in 1956.
Geologul Dumitru Istvan ne spune ca pe o harta de pe la 1750 figurau deja galerii miniere abandonate, altele active, in zona fiind sapat la un moment dat un put oblic, pe filon, afund de circa 83 m.
Nu peste mult, la stanga si la poalele unei uriase halde de steril din malul drept al vaii Sava, vedem zidul si cateva foste amenajari tehnologice ale flotatiei in care se prelucra minereul pe la 1900-1920.
O platforma chizos-mocirloasa e deasupra haldei, la sud-est.
Suim acolo descoperind vasarasul cu ape ruginiu-chizoase ale unei prabusite galerii confluand intr-un mic paraias cu ape cristaline.
Pe valea Sava (malul stang), prin molidisul relativ tanar, descoperim bolta superba din piatra a unei pivnite ramasa de la vreo cladire administrativa.
Mai jos, spre valea Sava mal geografic stang, e fostul depozit de expozivi si intr-o alta locatie vestigiile din beton ale fostei minihidrocentrale, lacasul turbinei ce furnizase energia electrica.
Ruginite tevi apar ici, colo din solul pietros-ruginiu, cu frecvente fragmente de filon si izolatori electrici albi, de portelan.
Roscove, Amanita muscaria si marete Macrolepiota sp. decoreaza a basm poienitele si lizierele.
Continuam pana la confluenta dintre valea Napoleon (est) cu valea Sava (sud) unde dam de o alta halda de steril si intrarea intr-o galerie miniera obturata cu o ragalie de molid (vestigiu in mod regretabil devenit groapa de gunoi pentru deseurile muncitorilor forestieri).
De aicine luam betele de trekking si rucsacii de tura, trecem valea Sava si suim pe un fost drum de TAF catre sud-vest.
In scurta vreme dam in molidisul din stanga platformei de circa 8×4 m a fostei biserici ce deservise micuta comunitate, alaturi crucea de stejar cu Christ de tabla rupt si ruginit.
Deasupra acestora, spre sud-sud-vest sunt trei inguste terase ale stravechiului cimitir al coloniei insa nu remarcam morminte, cruci sau alte vestigii.
Continuam pe drumul desfundat de TAF, intersectam o succesiune de canale rectilinii.
E trecut de ora 13 cand ne decidem sa facem un scurt popas intr-o poienita insorita.
Pranzim povestind despre activitatile minieresti maramuresene.
Ne continuam deplasarea apoi coboram oblic spre sud-vest pentru a traversa valea Prindelui in treimea superioara.
Nu peste mult ne aflam in Magura Sarampaului (flancul sudic), la o alta halda miniera.
De aici o parte din trupa continua in amontele vai, altii suie direct versantul abrupt din dreapta si ies intr-o poienita la sud de Magura Sarampaului.
Versantul acesteia e acoperit de grohote andezitice oxidate, negricioase.
Un drum pastoral suie spre culmea din stanga (vest) aflata la circa 100 m, marcata cu triunghi rosu (acesta leaga banda rosie din creasta principala a Muntilor Lapusului, in saua Prisaca–Neteda, cu Piatra Totosului, respectiv coboara spre valea Prindelui acompaniind-o aproximativ 2-3 km pana la confluenta cu valea Sava, in dreptul varfului Sava.
Urmam triunghiul rosu spre nord si ajungem in 10 minute la fostul geizer Piatra Totosului.
Dibuim poteca prin desetul de molidis dupa care, pe la baza silicatilor ruginiu-intunecati suim pe tuguiul stancos.
E soare.
Panoramam de la est spre nord, de la varful Jireapan spre varful Neteda, Prisaca spre Magura Mare si Mica, in continuare spre impresionantul Gutai, de la Trei Apostoli la varful Gutai si Creasta Cocosului, spre Plesca, Culmea Pietrei, valea Marei, Budesti, valea Cosaului, spectaculoasele Gruiul Lupului, Corha, Chicera…
Dupa vreo jumatate de ceas sosesc si ortacii nostri care au suit pe stanci in timp ce noi ne delectam cu tufele incarcate de delicioase merisoare.
Nimeni nu voia sa se retraga din magica dupa-amiaza de septembrie.
Abia dupa ora 17 o luam la vale. Unii pe la sud de Magura Sarampaului si pe urma pe valea Prindelui (in aval).
Majoritatea refac traseul spre locatia fostei biserici, sperand sa dea peste locatia cimitirului si niscaiva morminte, in paralel peste stiutele din inscrisuri miniere abataje de suprafata.
Nu gasim nimic.
Coboram la ARO si in cele din urma in avalul vaii Sava ne imbarcam pentru a ne hurducai pana la Gura Raielor. Aici sute de branduse zambeau frivol-fermecatoare soarelui cald, ce apunea.
Ne despartim, sperand ca destinul va face sa ne revedem vreodata, orisiunde, pe coclaurile mirifice maramuresene in aceeasi formatie agreabila.
Foto: Biserica Budesti Susani
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
