30 decembrie 2007.
Plecam din Baia Mare cu noaptea-n cap, imediat dupa ora 7,15.
Ne propunem sa atacam Pietricica (1187 m) dupa ce vom atinge Saua Iezuri (1018 m) si sa continuam spre Ignis Est, cu retur pe la Prihod, Biserica lui Spiridon, valea Jidovoaia in Groape si de-acolo-n Chiuzbaia.
In stanga, liniar, Culmea Preluca, dealul Bulat, varful Poca, in centru varful Magura, la dreapta varful Tarnita – Autor: Lucian Petru Goja.
Vezi GALERIA FOTO (click aici…)
La ora 7,40 suntem in fata bisericii din Chiuzbaia, cu fatada frumos decorata cu fresce biblice puse-n valoare de cateva reflectoare, gata echipati.
Pornim de-alungul pitorestii localitati Chiuzbaia in care casele noi si tot mai numeroasele vile lasa vederii traditionalele case, grajduri si suri din lemn cu porti frumos ornate iar pe firul vaii tipicele valtori, de-asta data inactive, incremenite-n gheata.
Treptat se face ziua iar prin vagile neguri matinale, in urma noastra, spre padurile de foioase plina de chiciura din varful Poca si Saua Poca, mijesc primar-sangeriile gene de lumina.
3 km ne despart de Manastirea Chiuzbaia.
Carosabilul devine alunecos din pricina tot mai prezentei cuirase de gheata, initial sub forma de paralele limbi, mai apoi acoperind deplin drumul pietruit.
Valea Chiuzbaia susura-n dreapta, pe sub alta platosa de gheata cu succesive si dantelate praguri.
In dreapta se iveste varful Blidar cu impozanta magura vulcanica, in timp ce aproape vizavi, la stanga si deasupra liniei electrice de inalta tensiune ce continua spre Statiunea Turistica Izvoare, apare varful Magura (Chiuzbaii, 849 m altitudine), inconfundabil datorita abruptului sau sud-estic reprezentat de un perete vertical format din lave andezitice si inalt de vreo 40-50 m.
Cele dintai raze ale soarelui incing treptat culmea Magurii facand sa para ca fagetul a luat foc. Aceasta mirabila incendiere ne fascina-n continuare, inrosind fotogenic culmea inseuata de legatura spre varful Tarnita (1009 m alt., nemarcat, omis din pacate pe harta Gutinul turistic – sectiunea Baia Sprie-Sisesti ca si omisa linie electrica, un excelent reper pentru orientare), scotand in relief stancariile andezitice spectaculoase de pe versantii impaduriti, expusi est-nord-est.
Bancute de lemn se ivesc de-o parte si alta a drumului, locuri de popas pentru cei ce merg vara la manastire.
Paraiele simetric si perpendicular scurse de pe versanti spre valea Chiuzbaia par niste curele albe de gheata marunt valurita. Alteori apa inunda total mici poieni, ascunzandu-se sub armura inghetata din care rasar rare smocuri de pipirig albite de chiciura.
Inainte de manastire, in valea Chiuzbaii, mal geografic drept, se iveste primul kitsch neo-ecumenic-ortodox. O sarpanta adapostind banci, mese, boci de lemn pe post de haiducesti scaune, vetre pentru picnicarit, riguros asigurate cu lemne pentru foc, un sir de cascadate valaua pentru a siroi paradisiac peste vara apa si un portal voit sacru, din mesteceni reuniti intr-o impozanta arcada cu o cruce de-asupra.
Facem o volta dreapta si, dupa vreun ceas de la debut, ajungem in curtea sfantului lacas. Chilia pare mai degraba o moderna cabana turistica cu traditionale balustrade inox.
La stanga, sopronul paraclisului de vara precedat de un fel de pristol din bustean de lemn cu o mica si empiric cioplita cruce de-asupra.
O orizontala barna cioplita cu barda si dalta lasa vederii relativele motive decorative maramuresene in timp ce, lipit de paraclis (neinspirat si oribil) se afla garajele manastirii. Dupa ele, cioatele catorva molizi recoltati ilegal-crestineste drept pomi de Craciun din apropiata plantatie a RNP Romsilva.
Zidita-n forma de elena cruce pe o terasa superioara – nord-estica – se afla bisericuta manastirii din care se degaja lenesi valatuci de fum.
Soarele inflacarase de-a binelea Tarnita si culmea defrisata dinspre Iezuri (din culmea principala ce leaga de la est la vest Pasul Gutai de varful Ignis).
Preotul care va oficia slujba nu locuieste aici. Avea sa vina din sat cu masina (poate cand accesul se va ingreuna, cu ATV-ul ori snowmobilul, vorba aia, da Doamne tehnologie!), imediat dupa, grabindu-se sa dispara pentru a se integra tumultului urban laic si prozaic.
O luam in continuare in sus, spre obarsiile vaii Chiuzbaia, deplasandu-ne din ce in ce mai greu din cauza gheturilor ce cuprinsera deplin albia.
Lasam in dreapta o varianta de drum de TAF in amontele unui parau inghetat, conducand catre Preluca de Jos, si-n continuare catre Preluca de Sus (cu o cabana de vanatoare).
Imediat remarcam urme dese de oameni si caini apoi, la nici 200 m nord de manastire dam peste smocuri de par sur-ruginiu si sange de caprioara.
Nu demult se vanase, sau braconase, aici si, nu-i deloc exclus ca transarea prazii se facuse la caldurica si cu un paharas de focoasa agheasma distilata din prune bistritene, la sfanta manastire, cuviosii parinti binecuvantand mai intai inutila jertfa apoi infruptandu-se hulpavi primii (firesc dupa prea lungul post) din frageda carnita.
Aici sunt abandonati trei frumosi molizi recoltati de Craciun din invecinata plantatie. Crescusera vreo 15 ani pentru ca un imbecil sa-i reteze degeaba si fara a sta pe ganduri, abandonandu-i din te miri ce motiv.
La circa 100 m mai sus dam peste altul, la fel.
Urmele vanatorilor continua pe firul vaii din stanga si catre liziera de nord-vest a poienii largi si fara nume.
Mai apoi remarcam urme solitare de cerb, vulpi, mistreti.
Pe la capatul vaii un drum de TAF taie versantul abrupt si impadurit din fata, de la vest spre est.
Noi o luam insa pe altul, de pe malul geografic stang al vaii, abrupt si acoperit cu nea inghetata, groasa de 40-50 cm, astfel incat ne sustine.
Doar tinerii mesteceni aplecati de ninsoare precum niste stranii acolade ne determina sa pasim peste ele sau sa le ocolim serpuind.
In fata si la dreapta, din lastarisul dens ce acaparase faget matur defrisat in urma cu vreo 15-17 ani, apare silueta de sfinx a unui frumos martor de eroziune.
Privim in urma, catre sud-sud-est, si constatam ca spectacolul diminetii devenise impresionant datorita negurilor ce se inaltau treptat descoperindu-ne poieni, haturi cu arbusti descriind ciudate geometrii, dar si siluetelor rarilor molizi drapati cu chiciura de la nord-vest de varful Blidar.
Pe masura ce suim, apropiindu-ne de traseul liniei electrice care se afla de-acum in dreapta noastra, parcurgem voltele troienit-inghetate ale drumului de TAF spre Saua Iezuri, perspectiva sudica se amplifica si capata nebanuite armonii peisagistice, in primul rand datorate ivirii ascutitului varf Poca din covorul de nebuloase ce se intinde spre dealul Bulat apoi succesivele culmi lineare ale Prelucilor Tarii Chioarului si dincolo de abia intuibilul Defileu al Lapusului, culmile Vimelor. Mult mai tarziu, la sud-est, se iveste Magura Ciceului iar la sud-vest culmea Mesesului prevestind Muntii Apuseni.
Superba zi de iarna in care soarele a a indulcit gerul aspru al diminetii.
In stanga observ o miscare si imediat apar doua caprioare. Le urmeaza altele doua alergand cu gratie spre versantii estici, aproape nuzi de nea, abrupti si stancosi ai Tarnitei.
De mult nu ne mai fusese dat sa privim incantati astfel de salbaticiuni.
In dreapta, sus, se iveste varful Mogosa cu partia de schi in umbra, mai apoi impresionantul platou vulcanic Gutai, la dreapta lui Tiblesul cu piramida trigemena, la stanga Culmea Hotarului – Golgota si Pietrosul Rodnei iar si mai in stanga, impresionanta Toroioaga precedata de Tiganu, parte din Parcul National Muntii Maramuresului.
Au trecut 3 ore si jumatate de la debut iar traseul ne-a solicitat binisor.
Suntem pe culmea nuda spre sud, lastarita la nord, apoi impadurita spre Iezuri cu foioase, la cota 1043 m. O linie de molizi falnici, verzi intunecati, se alinia soldateste spre Pietricica si Varful lui Ilie.
In urma zarim Groapele Chiuzbaii vegheate de impresionantul varf Chiuzu argintat de chiciura.
De aici vedem crestetul Bulatului si nitel din cel al Mons Medius (Dealul Minei din Baia Sprie) precum si culmea impadurita ce suie spre Piatra Alba (786 m altitudine).
La sud-vest se inalta din alb-bulucitele neguri culmea Hija – Stramba – Plestioare si pentru prima oara, la vest-nord-vest, se iveste Ignisul cu alba calota alpina cu releele sale vechi si cele mai recente. Stancosu-i abrupt SV-SE, ca un nesfarsit guler andezitic brun intunecat, ne apare in momentul in care ajungem la cota 1136 m si borna silvica 1/72.
De aici o luam pe culme spre sud-vest.
Initial ne deplasam lejer pe poteca caprioarelor, cerbilor (dovada frecventele gramezi masliniu-negre de crotine) si a mistretilor, croncaniti grav de cate-un corb sau incantati de sacadatele triluri stridente ale vreunei gheonoaie.
Mai apoi lastarisul dens, inalt de 3-4 m, ne biciuie strasnic, obligandu-ne la multiple schimbari de directie fara a parasi culmea.
Avem insa sansa sa admiram tot mai vastele panorame spre Ignis, de la Saua Iezuri spre Varful Pietricica (1171 m alt) si Ignis Est, spre Ciontolanul (sau varful Arsita ) cu crestetul despuiat de furtuna-n urma cu doi-trei ani, pravalitii de-a valma arbori uriasi aducand a minuscule chibrituri.
Culmea devine treptat pe alocuri o custura stancoasa, urma o inseuare si apoi un suis spre sud, deosebit de abrupt, noroc cu neaua si urmele salbaticiunilor, spre varful Tarnita. Versantul estic al varfului Tarnita e stancos, cu praguri si pervazuri acoperite cu iarba uscata ori mici pete de nea sau gheta, impracticabil asadar, cel vestiv e acoperit cu lastaris dens.
Dupa 4 ore poposim pe varful Tarnita, remarcand un marcaj patrat albastru pe culmea brusc curmata spre sud de catre abruptul andezitic inalt de circa 40, sau poate chiar mai multi, metri.
O prapastie de aproximativ 30-35 m apare spre sud-vest. Se pare ca va trebui sa ne intoarcem in saua de la nord-est pentru a ocoli pe la poale promontoriul vulcanic impresionant.
Neaua ne permite insa sa sapam cu calcaiele, sprijiniti in betele de trekking, prize pe versantul vest-nord-vestic foarte inclinat si cu zapada dura, tasata si alunecoasa, intrerupta de un prag-saritoare destul de usor depasibil (excelenti in aceste situatii sunt bocancii Kaylnad Revolution).
Imediat la stanga remarcam o grota nu prea adanca, ivita-n contrafortii andezitici. De-acum incolo deplasarea e mai lejera, de-acoasta pana-ntr-o sa sudica, si de acolo pana la drumul de TAF ce cobora-n ample volte spre valea Chiuzbaia, apropiindu-se de Magura Chiuzbaii cu larga sa nordica.
Aici vedem un mistret solitar, de 100-120 kg, ivit dintre numeroasele ragalii ale fagilor devastati de furtuna, din fericire extrasi, apoi, imediat, o caprioara ce o taie neprecipitata spre versantul abrupt si nud de nea.
Misu nu mai vazuse vreodata mistret in natura iar aparitia robustului animal il impresiona.
O vreme mergem pe drumul de TAF cu neaua putin inmuiata de soarele amiezii, mai apoi o taiem de-a coasta pe taluzuri noroioase si-apoi printre ragalii.
Iesim in cele din urma in poiana mare de la vest-nord-vest de manastire de unde am avut o plonjanta perspectiva spre lacasul monahal si valea Chiuzbaia pe la obarsii.
Deasupra localitatii Chiuzbaia covorul de neguri se disipase treptat.
Traversam spre est poiana valurita si taiata de doua firave paraie ce afluiesc mai apoi in valea Chiuzbaii, imortalizand capricii si aflorimente de gheata, unele ca niste angelice pene cazute din ceruri.
Cativa enoriasi sunt in curtea manastirii.
Varful Blidar si Magura ne ofera de-acum alte ipostaze fotogenice.
Negurile cern in zari o fina poleiala policroma, mai apoi soarele isi arata orbitor- laptosul disc, ca dinainte de-o eclipsa, pe deasupra caselor si culmilor, ciopoare de gaini si cocosi aparura dinaintea grajdurilor si surilor, se simtea animatia pe la casele oamenilor.
Oprim sa admiram doua valtori dupa care contemplam cateva rastigniri, mai intai una din piatra, cu hispano-amerindian-conchistadoriene trimiteri, altele cu bizari Iisusi naiv pictati pe tabla iar dupa 6 ore de la debut ne incheiem circuitum in buricul Chiuzbaii, pornind spre Baia Mare.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
