Dupa lancezeala din 31 decembrie 2007 si prima zi a Anului Nou, le sugerez colegilor un traseu mai ambitios, deopotriva fascinant, pe indragitul nostru Ignis.
La 7,30 ne intalnim, punem parazapezile si plecam spre Ferneziu infruntand gheata ce placa carosabilul in zona carierei Taul Rosu.
Parcam in Groape, la stalpul cu sageti indicatoare si marcaj turistic punct albastru/triunghi rosu.
Evantaiul ultimei cascade pe Ignis SE – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi GALERIA FOTO (click aici…)
Ne luam rucsacii si betele de trekking, iar pe la 8,30 pornim spre borvizul Groape in timp ce zorile-si fac spectaculoasa aparitie in laviuri sur-violacee spre varful Chiuzu si Poca, cu prim-plan de fumuri albe lenese ce se inalta din apropiata Chiuzbaia.
Bagaj usor, ritm bun dar fara graba, temperatura in jur de -2, -3 C, o total nesperata transparenta si vasta panorama, de la Ticlazaul vestic al Ignisului spre peretele de lave andezitice de la Lespezi, in continuare spre Piatra Dracului (Piatra Marcului dupa altii) si sirul continuu al peretilor andezitici sudici ferestruiti de valcele cu saritori si de multi nebanuitele cascade superbe de gheata.
Ne continuam panoramarea spre est, admirand citadela de piatra a Varfului lui Ilie si Pietricica si molizii-santinela intinsi catre Saua Iezuri apoi la sud-est culmea si varful Tarnita pe unde am umblat la 30 decembrie 2007.
Mai la sud zarim varful Magura cu saua alba de nea care ne impresioneaza prin peretele sud-sud-vestic stancos.
In continuare, dar in plan mai indepartat, se iveste partial varful Blidar, Tertiul Trifului si, oarecum aparent de-asupra, sa Piatra Alba, la sud-sud-vest Saua Poca si apoi varful Poca, cercul fiind inchis de varful Chiuzu cu magura vulcanica povarnita si accidentata.
Oare a cata oara parcurgem acest traseu facut anterior cu o suita de admirabili prieteni de drumetie ?
Intr-un fel strict personal, le simtim fiecare in mod diferit, mai mult sau mai putin acut, lipsa.
De la borcut suim prin fanata nuda de nea, admiram tot mai putin meri si peri monumentali, remarcam exploatarea forestiera a fagetului matur, stivele de meteri de lemne pentru foc de la liziera.
Ne avantam, apoi, catre limba poienii cu solitarul stejar de la liziera si-n continuare pe culmea pe care continua poteca marcata turistic cu punct albastru, abia pudrata cu o noua nea.
Ne apropiam de valea Plopilor, inghetata tun.
O urmam in amonte, iar dupa o ora si 10 minute de la debut atingem carosabilul troienit, intens framantat de rotile TAF-urilor si a remorcilor care transportasera lemnul de foc.
Aici abandoman marcajul punct albastru continuand spre vest pe carosabilul ce ocoleste sinuos versantul.
De-aceasta data nu mai intalnim urme de urs, precum aproape de fiecare altadata, mai ales in dreptul obarsiei vaii Limpedea, sub Piatra Dracului (Marcului).
Nici nu am visat sa avem parte de soare dar splendide perspective vestice ni se dezvaluie incepand de la culmea si varful Hija, Stramba, Plestioare, cu albitele-i de nea poieni, catre poiana si varful Ulmoasa iar la dreapta lor intinsa Poiana Seituri.
In aproximativ 1 ora si 45 de minute de la plecare ajungem la paraul zglobiu si aburind, nascut din haoticele grohote ale Lepezilor, ramura afluenta vaii Limpedea.
Atacam direct versantul abrupt si foarte accidentat. Aici trebuie sa infruntam nu doar pragurile stancoase succesive si ades glazurate cu gheata, dar si imprevizibila nea groasa de 45-60 cm, inghetata bocna, alteori mai subtire, ce ascunde imprevizibile capcane pentru bocanci.
Ne indreptam catre zona cea mai vestica a Lespezilor remarcand numeroase urme de cervide, o urma de jder de stanca (specie cumplit decimata aici de catre braconieri, cu capcane), alaturi de urme de lup si mistreti.
Arar auzim croncanitul grav de corbi.
Mai tarziu vedem un mare stol de pitigoi zburand spre Culmea Comorilor.
Frunzisul de fag si paltin, pe alocuri neacoperit de nea, pare recent scurmat de mistreti.
Unul se iveste (impresionandu-ma) la nici 50 m, negru, fioros, un mic tanc coltos ce ia oblic in sus, deloc precipitat, oprindu-se adesea pentru a ne studia pe Brena & mine, in cele din urma oprindu-se intr-o agresiva ipostaza trufasa, in culme.
Abia atunci Brena se decide sa-l latre dar mistretul de circa 120-130 kg nu pare defel a se sinchisi.
Ajungem la Lespezi si admiram inca o data maiestria naturii, lavele vulcanice racite sub forma de oblic suprapuse coloane, cu sectiune patrata si laturi de 60-80 cm, lungi de mai bine de 10 m, mai sus realizand un veritabil perete cu surplombate segmente de coloane ce confera ansamblului aspectul unui urias fagure de viespi rasturnat.
La baza peretelui orientat est-vest, un brau lat si gros de nea inghetata ne scuteste de haoticele pasaje peste grohotele impresionante.
In 3 ore si jumatate de la plecare depasim zona extrem estica a Lespezilor, continuand catre culmea cu poteca marcata turistic punct albastru.
Mai intai depasim un valcel accidentat ce desparte turnurile Pietrei Dracului (Marcului) pentru a ajunge la liziera superioara a Ignisului, in apropiere de Fantana Neamtului.
Distractia creste progresiv in intensitate acolo unde fagi colosali, cu diametre ale trunchiurilor de 70-100 cm, mai rar paltini, fusesera franti de furtunile violente si pravaliti printre stanci si grohote, obligandu-ne la succesive si obositoare traversari/evitari, marind considerabil timpul de mars.
Soarele din ce in ce mai generos si cald ne stimuleaza insa, oferindu-ne frumoase perspective, de la Ferneziu spre varful Ciontolan (Arsita), Poca, Magura, Blidar, Mogosa si platoul vulcanicul Gutai, stancos si troienit.
Remarcam bulversati faptul ca cele mai frumoase exemplare de arbori fusesera aici recent marcate silvic prin etichetare de catre RNP Rosmilva, in curand urmand sa avem (din pacate) o deplin-cheala panorama spre stancariile E-SE-SV ale Ignisului, visul de cosmar al turistului-fotograf.
Dupa vreo 4 ore de la plecare, suim cateva zeci de metri si apoi traversam cu mersul piticului pe sub colosalul trunchi ramuros al fagului pravalit in urma cu vreo doi ani, ajungem la baza stancariilor printre care cararea serpuieste ascendent pentru a atinge in circa 35-45 minute liziera superioara a Ignisului, la Fantana Neamtului.
Aici facem un scurt popas pentru rehidratare dupa care continuam pe sub uriasele metereze, contraforti, citadele, ambrazuri si turnuri andezitice separate de ametitoare valcele care-si au originea pe platoul alpin al Ignisului-sud.
Daca o vreme ne relaxam mergand lejer pe curba de nivel, sustinuti de neaua inghetata bocna, nu peste mult dam de dracul acolo unde rarii arbori, multi dintre ei copti, rupti sau dezradacinati de vijelii, se aliniau militareste nord-sud, unii dupa altii, obligandu-ne la nastrusnice si epuizante acrobatii.
Urme de urs nu sunt nici aici.
Adesea bocancii de-abia pot sapa scarite-n neaua inghetata, derapajele fiind iminente ca si sansele de accidentare.
Nici vorba de un real spor la mers in aceste conditii, dar nici nu ne intereseaza asta fiindca soarele ne dadea motive sa savuram magnific tura, oferindu-ne alte si alte perspective spre Groape, Chiuzbaia si magurile lor vulcanice impadurite, dar si din ce in ce mai apropiatul Ciontolan (varful Arsita) si dincolo de el, varful Tarnita apoi varful Mogosa.
Adevarata si deplin salbatica maretie se deruleaza insa in stanga noastra, acolo unde lavele incremenite in bizare forme, de la aceea a unei alungite cepe de apa la aceea a unui buzdugan uriesesc dar si antropomorfe forme sugerand colosali strajeri.
Abia pe urma valcelele largi si in trepte lasa loc cascadelor succesive, niste mirabile, diamantate perdele de gheata excelent puse-n valoare de oblicele soarelui.
Uneori totul pare o maiastra dantela, alteori sloii bazali se spiralasera ciudat, precum niste miraculoase inlantuiri de ADN.
Soarele, gheata expandata si gerul inmuiat dupa pranz, dislocara mai intai pietre ce cadeau cu seci bubuituri riscand sa ne accidenteze, mai apoi au inceput sa se desprinda cristaline gogoloaie de gheata periculoase, motiv pentru care ne-am marit distanta fata de abrupt.
Dupa 5 ore de la plecare ajungem la cel mai estic valcel cu cascada, aproape sub Varful lui Ilie, panoramand spre varful Pietricica si culmea cu molizi dinspre Saua Iezuri.
Aici facem un scurt popas dupa care, la ora 14, o luam la vale pe culmea ce se inseueaza inainte de-a se avanta pe varful Ciontolan (Arsita).
Incendiul din urma cu 4-5 ani pustiise plantatia tanara de zada dar si lastarisul de fag si paltin inalt de 3-5 m, acum uscat pe picioare.
Din fericire la stanga drumului de TAF, acoperit cu o nea pufoasa, afunda de 25-35 cm, prin care am inceput coborarea spre Fosiliferul Groape si observatorul ursilor, plantatia de molid inalta de 7-10 m, arata exceptional.
Ne-au trebuit mai bine de 2 ore si jumatate de sub stancariile Ignisului Est pana la valea Jidovoaia (obarsie).
La un moment intalnim marcajul turistic triunghi rosu, pana la cele mai laturalnice case de vacanta ori vilele impozante, cu inghetate helestee ori piscine, si in cele din urma pana la masina.
Au trecut 7ore si jumatate de la debut cand ne imbarcam, pornind imediat spre Baia Mare si trezindu-ne cugetand fara pic de invidie la faptul ca daca vrei sa te ingropi in lene, imbuibare, nemiscare …nu ai decat sa-ti edifici o casuta de vacanta (evident, daca dispui si de purcoiul de bani necesari).
Aveam in jur numeroasele exemple, uneori beneficiind de o armonioasa si de cert bun gust arhitectura, alteori doar de ostentatie si kitchoasa aroganta.
Un locatar dintr-acestia, posesor al unui 4×4 care decisese sa se miste nitel, evident nu per pedes, (fiindca asta te oboseste, nu-i asa ?), ne spusese ca mergand pe drumul auto-forestier dinspre valea Jidovoaia pana sub Lespezi si de-acolo in poienita de la capatul Culmii Comorilor, vazuse doi lupi, unul sur-albicios, celalalt brun-roscat, suind catre stancariile de unde tocmai coboraseram fara a-i baga-n vreun fel in seama.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
