Traseu turistic salajan care are drept obiective Rapa Straminosului de la Vadurele, varful Caramida, avenul Gura Cerului si Stanu sau Piatra Cozlei din Podisul Somesan
Traseu nemarcat turistic
Timp de parcurs 5-7 ore
Total nerecomandat daca timpul e neguros, cu vizibilitate redusa, punand probleme de orientare si risc de prabusire de pe platoul calcaros
Primavara aici e un paradis al ghioceilor, primulelor si calugarilor albi
Rapa Straminosului din Vadurele – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi GALERIA FOTO (click aici…)
Plecam (in plina noapte inca) la 7 dimineata spre Ulmeni–Benesat.
Continuam in amontele malului geografic stang al Somesului, prin Alunis, Inau, Somes Odorhei (pe directia Jibou). Aici cotim stanga, trecem calea ferata si apoi podul, ajungand in Somes Guruslau si coboram pe malul drept al Somesului spre Tranis.
Ne oprim la scoala Traian Cretu din Napradea.
Aici il intalnim pe directorul scolii, profesorul de geografie Austrarel Medve, un pasionat turist-naturalist, autor de lucrari cu astfel de teme.
Dl. director Aurel Medve ne destainuie lucruri interesante despre Traian Cretu, nascut aici, celebrul profesor universitar de fizica nucleara la Universitatea Bucuresti, cel care si-a facut scoala primara in Napradea, gimnaziul la Somes Guruslau, liceul la Zalau, primul an de facultate la Cluj, restul la Leningrad (Sankt Petersburgul de odinioara si de dupa 1990).
In Stramtorile Ticaului, Somesul curge lenes, acoperit de o puzderie de fragmente verziu translucide de gheturi.
Muntii Ticaului (formati din sisturi cristaline), batuti metodic in urma cu doi-trei ani impreuna cu amicii de la Clubul Speo Montana, ca si prelunga culme de calcare eocene, ce debuteaza la sud-vest in malul drept al Somesului, la dealul Rakoczy, suind spre dealul Caramida–Stanu/Piatra Cozlei, continuand spre Prisnelu Valisoarei si Prisnelu Varaiului, pentru a se termina la nord-est, in varful Plesa de deasupra Varaiului si Durusei, in zori sunt acoperite de nebulozitati cenusii-intunecate, mai apoi insangerate de soarele incapabil sa le penetreze totusi.
Plecam la ora 9, cand soarele izbuteste sa sfarame norii de deasupra Pietrei Cozlei, conferindu-le nuante de purpura diluata-n aur si miere.
Noaptea fusese bruma groasa-n Napradea si in satele somesene limitrofe si era mult mai frig decat la Baia Mare.
Sus, pe platoul calcaros cu o spectaculoasa si prelunga cuesta vest-nord-vestica (abrupt stancos vertical, termen geo-morfologic defininind acele faleze ce apar in monoclinalul calcaros, initial mult mai vestic, treptat retragandu-se prin prabusiri si eroziune spre est), chiciura depusa nocturn argintase palcurile si lizierele de arbusti si arbori.
O luam prin dreapta bisericii din Napradea (fosta initial greco-catolica, precum cele din Cheud, Tranis, Somes Guruslau, confiscate apoi de rapacea biserica ortodoxa, obedient-comunist aservita), pe o ulita pietruita, treptat ingustata, orientata spre est, ce conduce spre zona numita de napradeni La Vii.
Oprim la ultimele case, in camp.
Pe stanga zarim o veche si pustie acum gospodarie, cu sura si grajdul din barne lipite cu lut si paie. Ne luam rucsacii si continuam pe un drum de carute ce taia holdele inguste, unele cultivate cu grau.
Imediat flancurile drumului sunt acaparate de tufe compacte de paducel, porumbele, macesi. La stanga lor, sub versant, mici parcele cu vie alterneaza cu livezi de pruni si valcele acaparate de inguste liziere de salcami tineri.
In fata si spre stanga se profileaza din ce in ce mai aproape Buza Teiului si Ticla Teiului.
Suim spre ele, in amontele unui parau aproape sec. Trecem pe langa un loc de adapare vara a turmelor, dovada valauale de beton, in timp ce soarele e inghitit inca o data de norii cenusiu-fumurii, prevestitori de ninsori. Reapare apoi minunat, ca la o iminenta eclipsa, disparand jucaus in cateva randuri.
Coline, sol superficial sub care remarcam roci intens maruntite, indelung rulate si printre ele cochilii fosilizate de lamelibranhiate, izolate sau prinse cu sutele in blocuri de roci bej-ruginii.
Perii salbatici, extrem de frecventi si maiestuosi, prezinta coame negre ravasite, pieptanate de la est spre vest de curentii locali.
Printre maracinii agasanti, o sumedenie de musuroaie mari de furnici, in rand agresate, scurmate, de vulpi in cautare de soareci si poate de gheonoaie, mierle si sturzi in cautarea delicioaselor larve.
Vedeam mici tunele circulare, afunde de circa 20-40 cm ce aduc a ciudate hornuri lateral deschise-n citadelele de necucerit ale bietelor furnici.
Ajungem in culmea din dreapta Ticlei Teiului.
Urmeaza o angajare tangenta, pe curba de nivel, pe la obarsia ravenelor cu originea in alunecari de teren (izvoare in argilele depuse deasupra calcarelor) si apoi treversarea succesivelor valcele seci, pe poteci inguste de oi, vajnic aparate de arbustii teposi.
In dreapta apare o solitara stancarie calcaroasa translata sute de metri din versant.
Pe aceeasi directie, din ce in ce mai in urma, Napradea.
La sud-vest se ivesc cele dintai gospodarii ale pitorescului satuc Vadurele.
Ghidul nostru, deosebit de informat si pasionat, ne spune ca Vadurele era singura localitate din zona, cu origini daco-romane si ramasa multimilenar in aceeasi vatra.
Tranisul si Napradea glisasera peste veacuri de sus, de pe platoul calcaros al dealului Caramida si Stanu Cozlei, pe unde trecuse odinioara limesul roman (linia de aparare a imperiului), spre lunca fertila din dreapta Somesului.
O turma de oi suie spre dealul Caramida.
Suntem contrariati de faptul ca ne deplasam in liniste prin pajistea colinara bogata in resurse nutritive pentru pasaret (macese, fructe de paducel, porumbele) dar nu am reusit sa zarim nici macar un fazan, potarniche, nici vorba de iepuri, vulpi, caprioare…
Ici colo cate-o gheonoaie, mierla, sturz si apoi un corb solitar, mai apoi stoluri de sturzi cutreierand gregare paduceii incarcati de rosii margele dulci-acrisoare.
Satul Vadurele apare din ce in ce mai frumos in enclava afunda, la vest de el ivindu-se un colt din Tranis.
Primul nostru obiectiv este Rapa Straminosului din Vadurele.
Pentru a ne apropia de ea avem la sud-vest ca reper excelent o liziera lunga si intunecata de pin.
De-acum avem in stanga noastra dealul Caramida cu rotunjita capita, pe la poalele careia ne deplasam lejer, evitand traversarea directa a valcelelor tot mai afunde, acaparate de arbusti impenetrabili.
La ora 10,30, dupa o ora si jumatate de plimbare agreabila, ajungem deasupra versantului vestic al Rapei Straminosului.
Aflam ca formatiune geologica absolut extraordinara, impresionanta, este reprezentata de argile superioare vargate si rasturnate.
Asemanarea cu rapa de de la Groapa Ruginoasa din Muntii Apuseni ori Rapa Rosie din Sebes Alba era flagranta.
Din pacate versantul spectaculos, inalt poate de 35-60 m, inclinat la 65-75 %, e expus spre vest-nord-vest iar pentru a-l admira si imortaliza ar fi trebuit sa ajungem aici la rasarit, dar mai bine la apusul soarelui.
Rapa Straminosului pare a fi o culme orientata nord-est-sud-vest, flancata la sud si nord de afunde falii/valcele cu un fir de apa modest curgand prin Vadurele spre Tranis–Somes, mal drept.
In culmea nord-sud, din dreapta dealului Caramida, se remarca o perpendiculara falie si apoi masive alunecari de teren in trepte, spre Rapa Straminosului.
Stratificatele argile superioare intoarse, dispuse vertical, aduc a imens tort de ciocolata cu creme pluristratificate, variind coloristic de la bej pal la nenumarate tonuri si nuante de brun, si sunt acoperite la suprafata de un strat de calcare cu aspect aluvionar, gros de 1-3 m, pe acestea paduricea de pin aducand necesarul strop de viata.
Rapa Straminosului (versantul drept), expus sud-sud-est, e mult mai putin spectaculos dar este singurul insorit vremelnic si mai ales interesant datorita faptului ca eroziunea activa este concludenta, tradata de izvoarele siroinde, splaland superficial dar continuu, teribila alunecare.
Abordarea Rapei Straminosului trebuie facuta neaparat pe firul paraului, in amonte dinspre Vadurele si dupa-amiaza, chiar la apusul soarelui.
Malul drept si fundul rapei sunt acaparate de un lastaris impenetrabil, dominat de salcami tineri. Impresionante sunt scurgerile care, pe alocuri, genereaza aspectul de pseudolapiezuri vargate.
De aici suim pe malul drept al rapei, printre arbustii teposi, tot mai densi, purtand frecvent pe ramuri smocuri de lana.
Ajungem la sud de dealul Caramida. Il urcam piezis, poposind pe crestetul lui la ora 11,20.
Cerul s-a intunecat iar negurile migreza bezmetice deasupra podisului.
De-abia deslusim piramida ascutita a Piscuiului Ronei (dealul Rakoczy) si departe, dincolo de ea, Mesesul.
De la sud-vest la nord Somesul serpuieste in ample bucle-n U, simetric dispuse. Pe malul drept si stang al lui, localitatile Somes Gruslau–Somes Odorheu, Napradea–Inau, Cheud–Alunis, apoi, in dreptul impresionantei peninsule de cristalin, desprinsa din Dealul Mare spre Cheud–Somes, Benesatul, abia e perceptibil.
Spre nord, sunt valea Fericea si valea Dracului, parale si separate de coame impadurite, (traseu parcurs de noi, in amonte, in toamna lui 2007), deasupra lor Dealul Mare cu mareata piramida trapezoidala.
Pe dealul Caramida zarim calcare sur-argintii, desprinse, ruiniforme si mult translate spre vest, apoi o borna DTM dar si fosile de lemelibranhiate tradand oligocenul (aici fiind insa vorba de o rasturnare de straturi, ne spune ghidul nostru si geologul A. Stefanoiu).
Ne regrupam, continuand spre nord-nord-est.
Nu peste mult, in dreapta se ivesc gospodariile si turla ascutita a bisericii de lemn, monument istoric, din Soimuseni iar mai spre est primele gospodarii din Cozla.
Ce pacat ca prognoza nu se adevereste, norii aducatori de zapada invadand dintr-o data cerul. La stanga se contureaza o liziera ingusta, albita de chiciura.
Depasim o obarsie de valcel, curios acaparata de o mare insula de stufaris unduita de vant (dovada a impenetrabilelor argile depuse peste calcarele eocene), traversam o ingusta holda de grau de toamna si, la poalele unui palc de frasini, dam peste Gaura Cerului, vestitul aven din Podisul Somesan prospectat de catre speologii Clubului Montana, ultima oara in vara tarzie a lui 2007.
Flagranta e similitudinea gurii avenului cu intrarea in pestera din Francenii Boiului.
O dolina inconjurata de arbusti agasanti, cativa arbori-santinele de jur imprejurul circularului ghizd calcaros, ca de fantana cu diametrul, aici, de circa 1,5-2,5 m.
Avenul a fost prospectat pana la 58 m (de bine-mi amintesc).
Este oribila si de-a dreptul scandaloasa poluarea cu mizerii casnice a acestei bijuterii carstice, in plus hoitul in putrefactie al unei oi se afla pe un mic prag, deasupra intrarii.
Zdrente, pet-uri, pungi…aduse din Soimuseni si Cozla pentru a fi aruncate aici.
Oare de ce?
Din acele localitati pana aici este de mers cu caruta 1,5-3 km, cel putin.
Niste strasnice scurgeri de apa de pe platou, acum ca niste limbi groase de gheata, contrasteaza prin pitoresc, izbitor cu jegul preponderent.
S-a facut amiaza si dupa ce ne facem foto-documentele, cu greu ignorand din cadru jegul deliberat si iresponsabil lepadat aici, ne continuam deplasarea la stanga culmii, spre Stanu/Piatra Cozlei.
Lasam la un moment dat in stanga accesul spre Cararea Fetelor la care ne vom intoarce pentru a prospecta si admira cuesta calcaroasa, spectaculoasa.
O vreme mergem deasupra cuestei, la limita minimei sigurante, constatand ca procesul de retragere a falezei spre est este unul deosebit de activ, dovada sta relieful framantat de alunecarile de teren in care izvoarele din argile generasera doua mici tausoare, acum inghetate.
Sunt impresionante tufele de loza, margelate de perlatii matisori catifelati, zgandariti de derutantele zile premature de primavara.
Dupa ce admiraa cea mai impresionanta stancarie cu falii si spurcate valcele, unele placate de albe platose cascadate de gheata, suim pe varful Piatra Cozlei (aproximativ 575 m altitudine).
Continuam spre nord, admirand Prisnelul Valisoarei cu minunatele cuesta bej-ruginii, in urma acestuia si partial mascat, se afla Prisnelu Varaiului si-n fine Cornul Plesii cu tesitura est-sud-estica, de deasupra Varaiului (pe care am fost in urma cu 2-3 ani, iarna, pe viscol sau ger dar si cu vizibilitate hat departe, spre Tibles, Gutai ori Meses si Vladeasa).
Aici remarcam putine crotine de iepure si ied de caprioara.
Cozla este acum in dreapta noastra, la nord e ampla inseuare numita Liordis, deasupra ei cariera de calcar Florian, abandonata.
Din saua Liordis coboara spre vest-nord-vest un vechi drum de carute spre Napradea, ajungand in fundul vaiugii mai mereu seci, cu obarsia sub Prisnelu Valisoarei si apoi la oribila groapa de gunoi a comunei, in cele din urma descinzand la biserica din fata scolii.
E minunat platoul acoperit cu vegetatie ierboasa scunda si arbusti incarcati acum de chiciura, splendida, cu toata ceata, panorama vest-nord-vestica spre meandrele uriase ale Somesului si hat departe spre Mesesul inseuat, impadurit, cu satele centrate in jurul bisericilor albe si cu turle argintii.
Nu mai facem niciun popas, fiindu-ne frica de valurile de neguri ce ar fi putut subit invada platoul cauzandu-ne probleme de orientare.
Revenim spre vest, la limita cuestei, si depasim picioarele betonate ale ancorelor unei foste statii de radio-comunicatii.
Spre nord-vest, in pajistile punctate de arbusti si separate de haturi limitate de liniare liziere, descoperim cateva tausoare inghetate, mai apoi valea pe care este in curs de amenajare, o captare menita sa asigure necesarele resurse de apa potabila Napradei.
Dam de intrarea in Cararea Fetelor care se orienteaza pe sub cuesta, la circa 3-15-25 m nord-nord-est, traversand in coborare usoara o zona cu grohote acoperite cu muschi.
Arboretul e reprezentat aici de jugastri, paltini, tei, rar carpeni, fagi, plopi.
Ghidul ne spune ca daca de La Vii in sus, spre Buza si Ticla Teiului, primavara versantii sunt invadati de albi, endemici, calugari, aici ghioceii sunt cei care dau viata aridelor locuri. Spre totala noastra surprindere admiram aici deja inflorite, sau imbobocite, buchetele sprintare de ciubotica cucului (Primula veris) pe care ne-am grabit sa le fotografiem. Ele ar fi fost firesc sa infloreasca abia prin martie, nu in ultima decada a lui ianuarie, asa zisul gerar.
Admiram de-acum cuesta, de la baza spre platoul calcaros, peretii sur-negriciosi compacti ori cu mici surplombe, alternand cu altii bej-ruginii, cu recente desprinderi si prabusiri.
Continuam pe sub peretele discontinuu pana ajungem sub Piatra/Stanu Cozlei unde acesta are inaltimea de 35-45 m, poate si mai mult.
Scurgerile de apa de pe platoul arid, infiltrarea lor in maruntele grohote, favorizasera dezvoltarea aici a unei impresionante salcii aurii, alaturi de paltini si jugastri.
Ne-am cam atins obiectivele, asa ca am inceput coborarea de-a coasta, pe un traditional drum de carute pe care naparadenii-si transportau roca pentru constructii si lemnele de foc.
Aici, in pajistea incredibil de verde, paralute inflorite, alb-rozi banuti batandu-si joc de iarna.
Lasam in dreapta Fantana Fagului, amenajata pentru adaparea peste vara a turmelor. Dincolo de ea e un valcel afund, unde remarcam trei bancuri cascadate de calcare desprinse din cuesta si alunecate spre vest-nord-vest apoi departe, spre nord, cele mai inalte gospodarii din Fericea.
Cam pe aici apar si ienuperii, niste superbe flacari verzi intunecate, inalte de 2-3, poate chiar si de 6-7 m.
De-acum coboram o lunga culme cu pajiste modesta si frecvente eroziuni superficiale, ruginiu-roscate, datorita oxizilor de fier din argile.
Nu peste mult ajungem de-asupra unor spectaculoase pseudolapiezuri dezvoltate in argile roscat-visinii.
Admiram fascinati siroirile minunate, pudrate parca, precum burghezele peruci, de superficialele depuneri de calcita, reprezentand un excelent subiect foto.
Suim in culme, coborand de-acum pe Legalau (pasune, din limba maghiara), avand la sud-vest Zigau (zugo in limba maghiara, insemnand un parau vuind zgomotos primavara, ori dupa averse).
Treptat cotim spre sud, admirand pregatirea apusului fastuos deasupra Mesesului, descinzand printre tinere livezi de pruni, mai apoi liziere de salcami si mici plantatii cu vii, La Vii–Napradea, incheindu-ne lejera, dar miununata, tura la ora 16, adica dupa 7 ore de hoinareala.
Ne luam ramas bun de la ghidul nostru si familia lui pornind spre Baia Mare, incantati de apusul fantastic, amarati la revederea tot mai imputinatelor vestigii de caramida si piatra ale castelului grofesc din Ticau.
Imortalizam apoteotica adormire a soarelui la Salsig iar pe la ora 17,30 ajungem acasa.
Salajul, cel perceput ca anost, neinteresant de catre nestiutori, se pare ca avea sa ne mai ofere numeroase, nebanuite, surprize turistice.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
