Clubul FCM Baia Mare a dorit sa ii ofere unei fetite de doar sase ani o sansa la viata. Denisa Melinda Medan avea doar patru luni atunci cand medicii i-au pus un diagnostic cumplit: microcefalie, iar de atunci si pana acum, fetita a dobandit nu mai putin de 12 boli, singura ei sansa fiind o interventie chirurgicala in strainatate, al carei cost se ridica la circa 40.000 euro.
Clubul de Liga a 2-a a venit in sprijinul micutei Denisa si a decis sa ii doneze acesteia toate incasarile de la meciul din Cupa Romaniei, cu FC Voluntari.
Cu ocazia meciului din saisprezecimile Cupei Romaniei s-a incasat suma de 10.892 lei, suma care a fost depusa in contul Carlei Agnhel, mama micutei Denisa, fiind destinata, exclusiv, tratamentului necesar fetitei de doar 6 ani si 5 luni.
Toti cei care doresc sa o ajute pe Denisa si in continuare, pot face acest lucru prin donatii in contul deschis la UniCredit Bank, pe numele mamei Denisei, Anghel Carla Diana – RO41BACX0000000826080000.
Sursa: Tania Purcaru