Ideea traseului ii apartinea de multa vreme lui Misu (tovarasul de drum Mihai Ghetie). Abia la ora 8,30 plecam din Baia Mare spre Tautii Magheraus-Baita si-n final catunul Ulmoasa (total circa 16 km, din care vreo 7 asfalt hartopos) semnalat de un vechi si rablagit indicator ce apare spre dreapta, imediat dupa ce depasim ferma avicola in reconstructie de pe malul stang al vaii Baita. Pana aici doar chelia sudica a varfului Pietroasa ne-a atras privirile stimulandu-ne imboldurile turistice.
Intrati in catunul situat mai ales pe partea dreapta a vaii Ulmoasa, modesta ca debit, dar spectaculoasa cu albia plina de grohote andezitice intunecate, curgand uneori peste praguri piroclastice.
Remarcam repede un barbat dotat cu manusi de protectie si saci negri de plastic care-i curata malurile. Excelenta idee, departe de respectul celorlalti localnici si al picnicarilor… Cativa saci plini deja asteapta sa fie dusi in ulita larga, pietruita, in curs de reparare cu balast de Somes, pentru a fi apoi evacuati spre rampele de gunoi.
La ora 9,10 suntem ajunsi la capatul drumului auto si ultimele gospodarii modeste dar vii, si-ntr-un fel ciudat de optimiste, precum chipurile putinilor sateni intalniti.
O palincie ocazionala la stanga, acum doar vatra cazanului lipita cu lut si protejata de o urata copertina de carton asfaltat.
la cativa metri mai incolo un localnic crapa lemne de fag pentru la iarna.
Ulmoasa pare o extrem de izolata enclava prin care trecusem o singuira data, in urma cu vreo 3 decenii, efectuand un traseu din Valea Borcutului via mina si valea Antonca-Ulmoasa pe varful Pietroasa, cu retur prin Poiana Soci in Blidari-Firiza.
Luam relatii de la taietor desi harta zonei, parte din amplul proiect Gutaiul turistic, este limpede, nu avem decat sa urmam spre obarsii, pe directia vest-est, valea Ulmoasa, poposind pe varful Tocastru.
Soarele nu s-a ivit inca aici, suntem in umbra, e rece si roua bogata.
O vreme continuam pe drumul forestier apoi pe unul de TAF.
Seceta mare a permis doar rasarirea albelor palnii rasfrante ale buretilor porcesti amari , asemanatori celor mai varatici, usturoi (iuti/picanti adica).
In luncile extrem de inguste urzicile si mai ales palcurile ofilite de menta brosteasca, alaturi de stevie abia scuturata de seminte, domina gramineele.
Codrul de-o parte si alta, de foioase, e dens si extrem de tanar.
Tinem cursul principal, lasand spre dreapta (sud) cativa afluenti minori.
La borna silvica I/28 se pare ca am ajuns la obarsia principala a vaii Ulmoasa. De aici spre dreapta continua doua fire de paraie pe grohote abrupte si doar un fir, aproape sec, inainte, spre nord-nord-est, adumbrit de deset.
O luam la dreapta si in sus, vazand dintr-o mica poienita crestetul treptat aurit al Tocastrului.
De am trece aici culmea sudica, am cobori in paraul Alunis si in avalul lui, dupa circa 1,5 km in valea Wilhelm, in continuarea acesteia, dupa vreo 5 km, in capatul Vaii Borcutului si dupa alti vreo 8 km in Baia Mare. Ce mica-i lumea!
Urcusul pe grohote devine tot mai accentuat, poienitele mocirloase cu menta, urzici si palamida par mai frecvente.
In dreapta, dincolo de fagetul tanar si dens apare liziera plantatiei de circa 20 de ani, de molid si douglas, dar si castan comestibil, tradat de gubele verzi-tepoase, despicate tipic, abia cazute.
O evitam o vreme apoi ne inscriem pe un vechi drum de TAF ce continua spre vest-nord-vest, dand peste scurmaturi si urme proaspete de mistreti, adulti si godaci. Hatisul intunecos e taman ceea ce le place ca refugiu.
Deplasarea e ingreunata mai apoi de taierile de asanare, tineri molizi cu diametre de 10-12 cm au fost taiati de vreo 2-3 ani si lasati alandala.
La ora 10,15 dam in drumul de TAF ce leaga de la sud spre nord-vest varful Tocastru de varful Ulmoasa. Spre est, in codrul matur de foioase, remarcabil datorita exemplarelor monumentale de fag, frasin si paltin intercalate cu ciresi salbatici debuteaza paraiele ce vor aflui pentru a forma Valea Romanilor.
Suim spre vest aproximativ 150 m, remarcand noua banda silvica galben-portocalie apoi borna silvica II/45, la circa 50 m sud e varful Tocastru (872 m altitudine) marcat cu borna topo ruginit-ilizibila si o alta silvica recenta.
Abia de-am vazut cateva ghebe, majoritatea trecute si pudrate cu albul sporilor ori mucegaiuri.
De aici ne vom deplasa catre est-sud-est, pe culmea vag sinuoasa, descendent/ascendenta, ce ne va conduce urmand marcajul silvic – dubla banda galben-portocalie – spre varful Plestioare.
Mai intai coboram de pe varful Tocastru, punctat de alb-negrele siluete elegante ale catorva mesteceni si, dintr-un luminis creat de doboraturile mai vechi de furtuni, ulterior de exploatarea forestiera, admiram stralucind in soare lacul otravit al decantorului de steril de la Bozanta.
Sub noi si catre sud-sud-vest vedem culoarul verde insorit/umbrit al vaii Bartosa, la stanga ei varful Ferigii, departe, miniaturala jucarie parca, Valea Borcutului cu o restrinsa grupare de case si gospodarii.
Ceea ce impresioneaza si indeamna la imortalizare sunt frasinii, paltinii, fagii uriasi, pastelati, partial despuiati, un artar cu crestetul sangeriu.
La poalele raristii e tanara plantatie de molid, cu arboretul nu mai inalt de 35-55 cm, pus in pericol de haosul traseelor desfundate de TAF.
Trecem de o inseuare depasind zona devastata de furtuna/extractiile forestiere, admirand exemplarele exceptionale de arborete rar intalnibile altunde. Frasini, fagi, paltini cu diametre depasind frecvent 70-80 cm, drepti lumanare, maiestuosi, mai rar ciresi. Nicio problema de orientare, dubla banda silvica galben-portocalie e salutara.
Printr-un final de februarie cu topinde zapezi suisem pe varful Tocastru via valea Wilhelm-paraul Alunis, cautand cei dintai ghiocei, atunci repliindu-ne spre Poiana Plestioare profitand de drumurile forestiere ce converg spre sud.
La ora 11,20, adica dupa putin peste 2 ore de la plecare si fara un efort considerabil, am dat de liziera superioara a unei poieni orientate spre est. Belvederea este fantastica, de la maturatul in plonjeu al poienei si arborilor pastelati, spre lacul de acumulare Firiza-zona golfului, Valea Romanilor si de acolo suind cu privirea spre varful Ignis (1303 m), pe traseul vaii Slipului ori a celui ce conduce spre Fantana Stanii.
Spre dreapta, vag, deslusim platoul vulcanic Gutai, de la Creasta Cocosului la Secatura si Gutaiul Doamnei.
O vatra – loc traditional de popas la liziera, riscant de focarit aici pe timp secetos dar nu-s putini inconstientii.
Nicio soapta.
Nicio urma, exceptand traseele de TAF recent circulate si purtand amprenta tractarii uriasilor arbori.
Soare, cald si mai ales nobile pasteluri incipiente, puse-n evidenta de catre verde-intunecata sulita a cate unui molid matur spontan sau rubiniul crestetului ciresilor salbatici.
Arome tomnatice, discrete sau salbatic-violente, de sol, frunzis murind sau deja descompus.
Doar cativa zeci de metri ne despart de varful Plestioare (803 m altitudine) identificabil datorita multitudinii marcajelor turistice ce-l traverseaza.
Dinspre Poiana Plestioare, situata la aproximativ 10 minute vest-sud-vest, soseste crucea albastra (plecata din Parcul Municipal Baia Mare catre Piatra Virgina si apoi spre varful Iricau-Saua Trei Stejari-varfulFerigii); banda rosie ce suie din Valea Usturoiului, triunghiul rosu ce va cobora prin Saua Dia catre Valea Romanilor la lacul Firiza si banda galbena ce va acompania o vreme spre est-sud-est triunghiul rosu pentru ca dupa Saua Dia s-o ia spre Piatra Soimilor –Cariera Sfantul Ioan – Muzeul Satului/Teatrul de Vara, apoi triunghiul albastru.
Pe varful Plestioare, iresponsabil, o alta veche vatra de foc.
Coboram putin spre sud-est poposind intr-o poiana marcata de extraordinarele tufe de aluni, poate niciunde nu am vazut asa de mari si cu coroane rotunjite ca aici, aducand a ciclopice umbrele. In rest paltinii dau nota dominanta, din ce in ce mai rari sunt frasinii, cativa molizi falnici, fagii si tot mai prezentii ciresi salbatici.
Panorama treptat s-a deschis, se vad amplele poieni descinzand spre Romane si Varatice, separate de fagete, inca majoritar verzi, doar cu bretoane ruginii, insule mari de ferigi ofilite, alteori valurit-verzi, pamatufuri smotocite de palamida si ciulini, minunate panase bej-unduinde de graminee de jumatate stat de om, picturale privindu-le contre jour.
Lacul Firiza pare tangibil, precum chelia alpina a varfului Ignis deasupra Culmii Comorilor si stancaria Ticlazaului.
Am admirat toate aceste minunatii inclusiv iarna, dupa prima nea pufoasa, dar acum e cu totul altceva.
Privind hat departe imi pare incredibil faptul ca am batut cu pingeaua toate culmile impadurite ce continua dinspre Ignis la nord-nord-vest, inclusiv spre varful Rotundu sau spectaculoasele andezite-pereti ale Pietrei Holmului, de pe valea Sturului, acum, baleiate-n soarele amiezii, parand de argint.
Un drum inierbat de TAF taie poiana de la sud la nord fiind punctat de intirziatele pamatufuri violacee de ciulini in timp ce prin iarba dezlanata apar cateva albe rozete scunde de paralute iar in aer valseaza beat-plutinde frunze colorate.
Revenim la marcajul triunghi rosu/banda galbena, pe care-l urmam catre o zona cu faget extraordinar, maret si falnic ca niciunde altunde’, din pacate ravasit/dat peste cap de o trecuta furtuna.
Apar benzile de plastic inscriptionate KTM, urmele pneurilor puternicelor motociclete pentru dirt track care in multe locuri au distrus poteca.
Ne strecuram printre arborii/ramurile doborate apoi, ajunsi in sa, abandonam banda galbena cotind stanga, pe triunghiul rosu care dispare treptat, fara a pune insa probleme daca urmam drumul ce acompaniaza liziera din stanga, mai apoi taie poiana decupata de valcele si paraie.
E si mai cald, placut, impresionant peisagistic si-atunci reducem deliberat ritmul pentru a prelungi magia zilei, admirand spre nord-est varful Ostra, cu placile cuirasate decorandu-i abruptul sudic in timp ce piciorul vestic se scurge-ntr-o tanara plantatie. Trecusem pe-acolo acu doua toamne, cu Dumitru Istvan, Ioan Vlasin, Alec Portase si Alex Potra (deja de un an disparut dintre noi pentru a face… trasee cosmice) intr-un extraordinar circuit debutat pe Valea Rosie-Firiza, continuat spre varfurile Frasineasa-Ulmoasa…
De-a dreptul de basm ni se pare aparitia a doi cai, unul sur rotat, celalalt alb, pascand intr-o restransa poiana de la poalele unor superbi mesteceni, pe malul Vaii Romanilor, ce se aude bolborosind tot mai puternic.
Nu peste mult timp dam in drumul forestier ce suie catre cariera Ostra. Se aud si cele dintai basculante suind dupa piatra sparta si umplutura din grohote. In dreapta apar treptat amenajarile hidrotehnice, ruperile de panta, zonele de sedimentare a aluviunilor, dar si locurile de picnic dinainte de patrunderea Vaii Romanilor in lacul Firiza.
Dupa 4 ore de la plecare suntem ajunsi in asfaltul soselei ce suie spre Firiza-Blidari. Sigur puteam realiza lejer intregul traseu in 3 ore, sacrificand insa din extazierea in fata transfigurarilor peisagistice autumnale…
Coboram in golful Romanilor, taiem aluviunile ce aduc a miscatoare nisipuri, admiram pescarii de pe malul stang, proiectia umbrelor de catalpa, stejar, paltin si molid in undele de clestar, ocolim o mica peninsula, mai tragem cateva cadre lacustre apoi suim spre sosea, pentru a fi saltati de catre Flaviu, driver-ul ce ne introdusese dimineata in turistica pita si urma sa ne transporte-n urbe in cateva minute.
Pe malul drept al lacului Firiza e imposibil sa eludezi multitudinea sticlelor/pet-urilor pentru varii bauturi, ambalajelor, deseurilor picnicaresti, vetrelor ce spurca terasele inguste ale malurilor, vremelnic ascunse de frunzis
Urmarit parca de doi motocrosisti agresivi, excelent echipati pentru hartuirea zgomotoasa a potecilor codrilor din jur, apare Flaviu iar in jumatate de ceas suntem imbaiati precum niste bebelusi, schimbati, redeveniti orasenii absolut oarecare, prazile banalului cotidian in timp ce undeva-n urma ramane padurea cu simfonica-i miscare in ritm de ravelian bolero, trazitia culorilor spre hibernalul alb, moarte si …niciunde.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
