Rt 1 din 02 ianurie 2009 cu I. Moldovan, D. Istvan, I. Pop, Brena & eu
Tura inaugurala a sezonului turistic 2009.
Ger, ca norocul muiat nitel. Fulguiala lesinata. -70C in zori, -30C prognozat peste zi.
La 8,30 o luam din Baia Mare spre Baia Sprie. Oprim la confluenta vaii Tulbure cu raul Sasar (mal geografic drept).
Pornim in sus pe drumul catre incinta E.M. Baia Sprie. Avem in stanga nabadaioasa valea Tulbure.
Vezi galeria foto (click aici…)
Nu peste mult remarcam efectele continuei, imprevizibil-dezastruoasei, alunecari masive de versant dinspre vest catre est, soldata cu avansarea pana-n modesta albie a unor imense blocuri andezitice cu alura de turnuri.
Cu cativa ani in urma acelasi fenomen a blocat aici valea determinand-o sa curga pe carosabil, bagand localnici din aval pe buna dreptate-n sperieti. Practic, tinand cont de amploarea alunecarii, nu prea se poate face nimic pentru stavilirea fenomenului.
O gospodarie modesta la stanga si un fum prelins ca-n poveste din hornul casei spre pinii rari imbroboditi cu chiciura din jur.
O frumoasa gospodarie-n dreapta, mare, ordonata si strajuita pictural de molizi si pini rosii rari, in rest codrul dominat de gorunet tanar intercalat cu fag.
Trecem de poarta EM Baia Sprie unde imediat in stanga raman inchise gemenele galerii 1 si 2 orientate spre maruntaiele intens cotrobaite-n cautare de minereu ale Mons Merdius (dealul Minei).
Din start acest drum spre E.M. Baia Sprie este acoperit cu o cuirasa de nea si gheata ce se ingroasa la apropierea de devierea-nspre stanga catre putul minier.
De-aici incolo acompaniem spre amonte valea Tulbure pe un carosabil forestier partial inzapezit si recent circulat auto.
Dupa aproximativ 45 de minunte de deplasare pe directia nord ajungem la un podet de beton unde drumul se flexeaza 180 grade spre sud-vest. Continua astfel circa 100 m dupa care urmeaza flexarea sa usor ascendenta catre nord-est, taind astfel zona de obarsii a doi afluenti ai vaii Tulbure.
Sunt impresionat de numeroase urme de salbaticiuni, de la iepuri la caprioare care au ciugulit murii cu frunze verzi de pe taluzurile carosabilului dar mai ales de mistreti care au scurmat dupa jir ori s-au scaldat in mocirloasele izvoare.
Dupa o ora si jumatate de la debut ajungem la o tripla confluenta de vai si borna silvica 1/164 (altitudine conform GPS aproximativ 719 m).
Dupa o scurta consultare si analiza a hartilor de detaliu decidem continuarea pe varianta vaii din stanga.
Aici, un sol argilos-cleios si foarte putin inghetat e cu greu acoperit de neaua pufoasa pe care remarcam de-acum incolo veritabile carari de mistreti.
Dupa circa 150 m de deplasare spre nord-vest atingem urmatoarea tripla confluenta de paraie unde isi fac aparitia molizi impresionanti, inalti de peste 35 m, unii cu trunchiuri mai groase de 1 m diametru, nu putini cu varfurile demult sacrificate pentru a fi devenit efemeri pomi de Craciun. Sunt minunati asa drapati cu chiciura iar peisajul e de basm chiar daca negurile sunt omniprezente.
Spre stanga se contureaza o poiana ascendenta alungita de la nord-vest spre sud-est.
Preferam insa sa ne deplasam in paralel cu ea. Suim prin dreapta pe o poteca larga de mistreti printr-o padure tanara de foioase intercalata cu scunzi molizi.
Culmea vest-estica e deasupra si la circa 100 m in dreapta noastra.
Odata ajunsi la cota 860 m altitudine (confrm GPS) nu suim inutil varful impadurit, optand pentru depasirea lui prin stanga, pe versantul sud-estic si pe curba de nivel marcata de un fost culoar de TAF.
Astfel, dupa 2 ore si jumatate de la debutul turei ajungem la capatul nord-vestic al poienii. Remarcam pe trunchiul unui fag borna silvica 1/96.
O poteca larga continua de aici spre nord-vest, conducand undeva deasupra Manastirii Chiuzbaia, spre Preluca de Jos, traversand valea Mare (obarsia).
Facem un scurt popas rehidratandu-ne cu ceai si portocale dupa care ne schimbam directia de mers luand-o spre sud-sud-vest.
Urmam un marcaj silvic banda rosie dublat de banda galbena. Dupa circa 300 m pe un fag remarcam borna silvica Bis 1/96 de la care continuam pe busola, spre sud, lasand astfel treptat in dreapta (vest) valea Gura Izvorului (obarsie) si apoi varful Blidar (883 m).
Dupa 4 ore de la plecare, suim tangent un versant. Remarcam megaliti vulcanici ocru-bruni, usor alveolati si un varf mic spre nord, partial despadurit si o sa larga catre sud.
Aici apelam din nou la busola-harta-GPS.
Ne decidem sa continuam spre sud si prin aceleasi persistente neguri.
Imediat incepem sa suim accentuat o culme stancoasa transformata-n custura pe alocuri, cu versant impadurit inclinat la circa 30 % spre est-sud-est si un abrupt vertical impresionant spre vest-sud-vest.
Doar circa 50 cm, maxim 80 cm, ne separa de ucigasa caldare din dreapta Pietrei Albe in fundul careia coroanele padurii tinere de fag si carpen par minuscule pamatufuri de barbierit invaluite-n sure neguri.
Mare pacat ca nu avem un dram de vizibilitate, daca nu si de soare! Altfel am fi putut admira de pe crestetul Pietrei Albe spre sud-vest Saua si varful Poca, mai apoi varful Chiuzu, la vest Chiuzbaia, spre nord-vest Ingnisul si mai departe varful Ostra, Plestioara, Tocastru, Ulmoasa si-n fine varful Pietroasa.
Asa insa… ne limitam la a admira iadul vagaunei de sub noi si o infima parte din stancaria riodacitica albicioasa datorita aciditatii rocii si prezentei feldspatilor (ne spune colegul geolog Mitica I.) dar mai ales mirabilele formatiuni de chiciura prezente pe ramuri si frunzele de fag ocru-ruginii, necazute deocamdata.
Unii geologi afirma ca Piatra Alba ar reprezenta un fragment din caldeira unui vulcan. Altii, neconvinsi, emit alte opinii.
Coboram apoi pe custura sudica, ori usor prin stanga ei.
Decidem sa facem o scurta pauza odata ajunsi in dreptul bornei silvice VII/101 unde neaua atinge circa 30 cm, e pufoasa. Gerul ne obliga sa pornim la drum din nou.
Mergem pe culme, pe directia sud-vest.
Intalnim in curand o spectaculoasa, desi mult mai scurta, zona custuroasa constituita din lave pastoase care inglobasera la racire bule de gaze, acestea conferindu-le un aspect alveolat-spongios, culoarea lor post alterare exogena fiind brun-negricioasa si inviorata pe alocuri de prezenta lichenilor verzi-azurii, reflectorizanti parca.
De acum intanam urma amaratilor din Baia Sprie care, traditional, bat un cioflanc (ic de fier cu cercel si capat de lant) de care leaga o funie pusa peste umar, tractand astfel km intregi pana acasa, trunchiurile uscate toaca, de fag ori carpen, pentru foc.
In rest niciun marcaj inafara benzii rosii silvice care urmeaza culmile fara a da insa relatii referitoare la locul de statie si directia de urmat.
Ajungem astfel la o separare de culmi, principala ducand spre sud, cea secundara spre sud-est si coborand repejor catre drumul auto forestier de pe valea Tulbure, adica pe unde am urcat dimineata.
In mod eronat optam o vreme pentru a doua varianta.
Dupa 5 ore si jumatate de la debutul turei ajungem intr-o sa cu lastaris. Nu dormim sa ajungem in valea Tulbure, asa ca de aici o taiem spre vest pe un culoar de TAF decupat in fosta mare defrisare invadata acum de mur, loza, mesteceni si mai rari tineri castani comestibili agresasi de invazivul cancer de scoarta.
Dupa circa 20 de minute depasim spre sud-vest-sud versantul abrupt si stancos din dreapta pe a carui culme ar fi trebuit sa coboram corect.
Spre vest incepe sa se contureze valea Adanca (obarsia) si apoi, dupa 6 ore de la plecare, in dreapta si-n coborare accentuata spre valea Borcutului, se iveste poteca larga marcata in 2007 de colegii mei cu cruce rosie.
Ne aflam asadar in saua nordica a Mons Medius, cu drumurile de TAF flancate de scunzi molizi plantati, in rest un huci tanar si haotic, total neangrijit de silvici, lasat prada speciilor oportuniste, nevaloroase.
Daca am cobori din sa spre stanga am ajunge la putul E.M. Baia Sprie din dreapta vaii Tulbure.
Noi continuam insa spre vest-sud-vest-sud, pe poteca larga marcata excelent cu cruce rosie.
In curand lasam la stanga multisecularele abataje miniere de suprafata derivate din filonul principal, apoi abatajul Leppen, inconfundabil multumita martorului de eroziune vanat-ruginiul inalt de circa 5 m si prezentei pe trei laturi a picturalilor pini rosii spontani si o cotim apoi stanga pentru a admira in plonjeu (prin pacla densa intinsul de-alungul raului Sasar) orasul Baia Sprie.
Poteca o ia-n spirale stranse spre Lacul Albastru, variantele ei ocolindu-l prin nord si prin sud. Dam de marcajul turistic cruce albastra (dupa 6 ore si jumatate de la debut).
Minunata e iarna depresiunea Lacului Albastru strajuita de molizi, pini ninsi si arini! La fel si versantul grohotos spre varful Mons Medius acaparat de pini argintati de chiciura.
De acum continuam lejer spre est, pe drumul tehnologic minier marcat cu cruce albastra (ce duce in incinta E.M. Baia Sprie), lasand la stanga halda fostei mine Galbena.
Putin inainte de coborarea spre mina Screper intalnim marcajul turistic cruce galbena. Il umam spre sud pana deasupra celebrei Calvaria din Baia Sprie.
Aici o poteca larga acompaniaza liziera gorunetului tanar de la est la vest.
Noi continuam pe poteca spre est.
Nu peste mult dam de o casa modesta, in stil traditional, vopsita in verde iar la circa 100 m est de aceasta de o poienita unde reintalnim crucea albastra coborand spre E.M. Baia Sprie.
De aici spre est exista o splendida panorama spre varful Ciontolan.
Daca am fi mers putin spre nord-vest, am fi intalnit un lac de catre foarte putini stiut, cu origine necunoscuta deocamdata si ceva mai mic decat Lacul Albastru dar mentionat pe harti.
Noi o luam pe o potecuta spre est si dupa aproximativ 150 m dam de o zona circulara, impresionanta, de desprindere si afundare a versantului impadurit, creand relativ recent, dar evident in progres continuu, un mic lac de alunecare circular pe care cineva dorise sa-l dreneze practicand un sant ingust.
Ne aflam de fapt deasupra impresionantei alunecari (de la vest spre est) de versant impadurit cu gorunet, culminand in flancul geografic drept al vaii Tulbure, imediat sub incinta E.M. Baia Sprie, cu acele uriase stancarii andezitice instabile si oricand gata sa se pravale peste drumul auto.
Aici, obligati de accidentarea reliefului, ne schimbam directia de mers spre sud.
In dreapta se iveste o limba de poiana descendenta cu alunecarea de teren, o casuta cocheta de vacanta si un helesteu circular alaturi (pitoresc dar si numai bun sa stimuleze propagarea alunecarii spre apropiatele vile si case aflate imediat mai jos).
De aici coboram pe o ulicioara abrupta si cu gheturi la asfaltul DN 18, incheindu-ne astfel frumoasa tura de debut turistic 2009 dupa un parcurs de circa 18-21 km si 7 ore si jumatate de desfatare-n natura.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
