Discuția dintre pacient și medicul Bogdan Opriţa. Toți românii trebuie s-o citească

România este afectată, de aproximativ un an, de pandemia de coronavirus, iar medicul Bogdan Opriţa, de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti, a oferit un interviu în exclusivitate pentru Observator despre cum s-a resimţit pandemia de coronavirus de către cei din linia întâi, angajaţii din sistemul sanitar.

– Domnule doctor, acum exact un an era diagnosticat primul român cu Covid 19. Ce vă amintiţi din acea zi şi ce s-a întâmplat apoi?

– În acele momente practic nu ştiam ce presupune această boală. Poate era momentul în care supraevaluasem boala din punctul de vedere al măsurilor de protecţie. În acel moment eram, practic, în fază de organizare. Deşi semnalele erau că, până la urmă, vom fi loviţi şi noi de această afecţiune, iată că până la urmă acest lucru s-a şi întâmplat.

– Înainte de acest prim caz au fost foarte multe suspiciuni şi, de fiecare dată, dumneavoastră direcţionaţi echipaje de aici către multe locuri din Capitală şi din Ilfov şi ştiu că mereu plecaţi cu o izoletă.

– Da, aşa a fost atunci modelul respectiv. Sunt boli şi afecţiuni – hai să spunem cancerul – care sunt studiate de zeci de ani şi nu i se găseşte leacul şi nu avem suficient de multe cunoştinţe despre aceste boli. Această boală apăruse în China de câteva luni, era oarecum ţinută ascunsă şi se presupunea că boala respectivă este mult mai gravă şi mult mai contagioasă. Ca urmare şi noi acţionam în baza informaţiilor avute la dispoziţie. Pacienţii îi transportam cu acele izolete de transport, tocmai pentru ca echipamentul şi oamenii să fie izolaţi. În primele săptămâni am transportat pacienţii cu echipamente de protecţie ca pentru virusul Ebola, care este mult mai contagios, are altă cale de transmitere, dar aveam nişte echipamente din rezerva aceea. Practic, atunci, România a intrat cam cu 4.000 de echipamente de protecţie în această pandemie.

– Ce înseamnă 4.000 de echipamente de protecţie? Ce au însemnat cele 4.000 de echipamente de protecţie?

– Au însemnat o gură de oxigen, coroborat cu decretarea stării de urgenţă, care ne-a permis nouă să ne pregătim, să putem să luăm alte echipamente. Au început să vină şi alte echipamente, de la alte ţări care erau afectate. Şi atunci am văzut că, deşi este o boală foarte gravă şi foarte contagioasă, modalitatea de transmitere şi modul în care noi ne protejam era altul.

– Domnule doctor, vă amintiţi primul pacient cu Covid care a ajuns la dumneavoastră în spital?

– Da, primul pacient cu Covid care a ajuns la noi în spital a fost un pacient dializat, care venise pentru o altă patologie. Venise pentru un edem pulmonar acut. Venea de la un centru unde fusese declarat focarul. El fusese testat iniţial, în urmă cu mai multe zile, ca fiind negativ. La noi pacientul respectiv a fost depistat pozitiv. Îmi aduc aminte că s-a declanşat o chestie, hai să nu îi spunem isterie. Atunci am trimis în izolare 28 de persoane şi niciuna n-a ieşit, evident, pozitivă.

– Dacă s-ar fi făcut ancheta epidemiologică acum, când avem mai multe date despre această boală, câte persoane ar trebui să stea în izolare?

– Una singură, care n-a purtat echipamentul de protecţie corect.

– Şi nici aceea nu s-a infectat, nu?

– Nici aceea nu s-a infectat. Din contră. Persoana respectivă, rezidentul respectiv, care n-a purtat mască de protecţie atunci, deşi regulamentele noastre o prevedeau, nu s-a infectat. Şi a lucrat şi cu pacientul. Vă daţi seama că un edem pulmonar acut presupune, într-o primă fază, administrare de oxigen, deci proceduri generatoare de aerosoli. Acela a fost primul caz. După aceea au apărut discuţiile, că persoanele, că pe unde am trecut, dacă am făcut vizita noi ceilalţi, dacă ne-am deplasat, dacă eram la vizită, acolo. Adică, pe măsură ce am aflat din ce în ce mai multe informaţii, care să fie veridice, pentru că, într-o primă fază, am luat de bune informaţiile care veneau din China. Experienţa italiană, apoi din Franţa şi SUA au început să ne ofere alte tipuri de informaţii, mai ales despre prevenire, mai ales despre tratament. Luna martie a anului trecut a fost o lună care a avut o încărcătură psihică şi emoţională extrem de mare. Pe de o parte lucram la achiziţii, în diferite comisii, pentru a putea să cumpărăm acele echipamente. Pe de altă parte erau pacienţi care veneau. Cred că şi populaţia atunci a fost speriată în primele zile. În prima zi a stării de urgenţă, de la 400 şi ceva de pacienţi pe zi am avut 34.