„Maşini mai putem cumpăra, dar oameni nu!”, le-a precizat azi poliţiştilor un copil de doar 6 ani, prezent în tabăra de vară organizată în această săptămână la Dumbrăviţa. Şi nu doar el, ci peste 60 de copii curajoşi, interesanţi, deştepţi, energici au discutat cu poliţiştii lucruri interesante, care să-i ajute în luarea unor decizii potrivite în situaţii critice.
Copiii sunt cei care şi-au exprimat dorinţa de a se întâlni cu prietenii lor, poliţiştii, pentru a mai discuta despre diferite „cazuri”.
Subiectele abordate azi nu s-au limitat doar la aspecte privind siguranţa rutieră. Copiii au fost informaţi să evite contactul cu persoanele străine, să nu le ofere sub nicio formă informaţii despre ei sau despre familiile lor, să nu ezite să spună unui adult atunci când consideră că se află în pericol, să aibă grijă la „prietenii” de pe reţelele de socializare etc.
La întâlnirea de azi a fost prezent şi un specialist din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, care le-a transmis sfaturi utile privind consecinţele consumului de substanţe interzise şi efectele acestora.
Pentru că în cadrul discuţiilor de azi copiii au menţionat mai multe anti-exemple oferite de părinţi (tată ce nu utilizează centura de siguranţă sau vorbeşte la telefon în timpul şofatului, părinte ce i-a creat copilului pagină de facebook înainte de împlinirea vârstei de 13 ani, vizită la vecini fără a asigura uşa de acces în locuinţă) şi pentru că părinţii sunt cele mai puternice exemple din viaţa propriilor copii, mesajul poliţiştilor de azi este mai degrabă adresat oamenilor mari: fiţi ceea ce vă doriţi să fie copiii voştri! Pentru că o viaţă întreagă învăţăm, dar educaţia începe de acasă.
Bineînţeles, cum surprizele vin la sfârşit, exact asta s-a întâmplat şi azi: întâlnirea s-a încheiat cu demonstraţia câinelui poliţist Thor.