Liviu Dragnea si-a prezentat demisia din functia de presedinte executiv al PSD, luni, in sedinta Biroului Permanent National, dar o decizie va fi luata miercuri de Comitetul Executiv National al partidului.
„Am avut o discutie cu colegii mei din BPN. Absolut toti n-au fost de acord cu demisia d-lui Dragnea si atunci mergem miercuri si ne intalnim in forul mai mare, in Comitetul Executiv National, sa vedem exact ce avem de facut, pentru ca e o situatie extrem de importanta. Suntem sanctionati tot PSD-ul pentru ca l-am suspendat pe Basescu si pentru referendumul din 2012. Cei de la PNL, in stilul lor obisnuit, s-au fofilat si nu mai stiu nimic de Basescu si de Referendumul 2012 si vreau sa discutam cu totii ce masuri avem de luat”, a declarat presedintele PSD, Victor Ponta.
El a precizat ca Liviu Dragnea si-a dat demisia din functia de presedinte executiv al PSD. „Liviu Dragnea si-a prezentat demisia si tot BPN-ul a spus ca… Ma rog, am fost PSD cu PNL care l-am suspendat pe Basescu, acuma PNL-ul s-a fofilat, a scapat. Doar nu l-a suspendat Dragnea singur pe Basescu”, a adaugat Ponta.
Intrebat despre decizia Consiliului National din martie referitoare la faptul ca social-democratii care au probleme cu justitia isi pierd functia, Victor Ponta a reamintit ca aceasta se refera la cei condamnati pentru coruptie.
„Cred ca dvs. stiti sa cititi in limba romana si cred ca stiti ca acea decizie se refera la fapte de coruptie”, a spus presedintele PSD.
Sursa: Agerpres