Vezi VIDEO Sindicalistii din cadrul Garzii Financiare au actionat in instanta, la nivel central, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), nemultumiti ca preavizele pentru angajatii institutiei au fost emuse inainte de organizarea concursului pentru ocuparea posturilor. Salariatii Garzii Financiare Maramures au primit inca din 23 iunie preavize, iar in perioada 11-15 iulie vor participa la examen, unde se va decide cine ramane in sistem. Si pe angajatii Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Maramures vizati pentru concediere ii asteapta un concurs, in functie de rezultatele acestuia, salariatii avand ocazia sa isi pastreze locul de munca sau sa plece din institutie.
De la Directia Generala a Finantelor Publice Maramures vor fi puse pe liber 53 de persoane. Angajatii institutiei avuti in vedere pentru reducerile de personal mai au insa o sansa. Acestia se pot inscrie la concursul pentru posturile vacante. Pentru a ramane in sistem, participantii la testare trebuie sa obtina obligatoriu minimum 50 de puncte.
“Am inteles ca toti au dreptul sa opteze pentru un post. Exista si riscuri, daca nu obtin 50 de puncte din 100, s-ar putea sa plece 1, 2 sau 3 cati opteaza pentru postul respectiv”, a declarat liderul de sindicat din cadrul DGFP Maramures, Dumitru Borodi.
Deocamdata, la Directia Generala a Finantelor Publice nu s-a stabilit data la care va fi organizat concursul. In schimb, pentru salariatii din cadrul Garzii Financiare Maramures se va organiza concurs in perioada 11-15 iulie. Examenul va avea loc in Suceava. La concurs nu vor putea participa secretara institutiei, soferul si operatorul informatic. Pentru ca angajatii au primit preavize inainte de concurs, sindicatul functionarilor publici la care sunt afiliati cei din Garda Financiara a actionat in instanta ANAF.
“Ordinea fireasca si legala ar fi fost concursul si cei care nu reuseau la concurs sa primeasca acele preavize. S-a actionat in instanta chiar in aceste zile, urmand ca instanta sa se pronunte vizavi de legalitatea acestor preavize”, a spus liderul de sindicat din cadrul Garzii Financiare Maramures, Costel Muresan.
De la Garda Financiara vor pleca noua persoane, din cele 26 ramanand 17 angajati.
Sursa: Camelia Tocaci