Presedintele SUA, Barack Obama, l-a acuzat pe adversarul sau republican, Mitt Romney, ca a mintit in dezbaterea televizata de miercuri, afirmand ca „adevaratul Romney a lipsit de pe scena”, relateaza AFP. „Daca vrei sa fii presedinte, trebuie sa le spui adevarul americanilor”, a declarat Obama, intr-un discurs rostit la Denver dupa prima dezbatere prezidentiala, desfasurata in acelasi oras.
„Cand am urcat pe scena, l-am intalnit pe acest individ foarte in forma care pretindea ca este Mitt Romney. Dar nu putea fi Mitt Romney!”, a spus Obama, in mod ironic. „Adevaratul Mitt Romney face turul tarii de anul trecut, promitand cadouri fiscale de 5.000 de miliarde de dolari pentru cei bogati. Adevaratul Romney spunea ca nu avem nevoie de profesori suplimentari in scoli. Dar individul de pe scena a spus ca ii plac profesorii”, a reamintit presedintele.
„Omul care era pe scena nu isi asuma responsabilitatea a ceea ce adevaratul Romney spune de un an”, a subliniat Obama.
Sursa: Mediafax